Dolj: Cititul de cărţi, promovat în comunitate de zeci de elevi din Craiova, de Ziua naţională a lecturii
Zeci de elevi din mai multe licee şi şcoli din municipiul Craiova promovează, în această săptămână, cititul de cărţi, prin diverse activităţi inedite organizate în cadrul unui proiect judeţean intitulat "Cursa lecturii", care se desfăşoară pe o perioadă de cinci ani, de Ziua naţională a lecturii, în mai multe unităţi de învăţământ.
Proiectul a debutat, duminică, cu activitatea "Lectura în tramvai", care a adunat elevi, cadre didactice, părinţi şi călătorii din tramvaiul 100 care circulă în municipiul Craiova pentru a-i duce împreună în lumea cărţilor unde nu există niciun efect secundar asupra sănătăţii, ci numai beneficii, pentru că cititul îmbunătăţeşte memoria, creativitatea, nivelul de concentrare şi cunoştinţele, creşte nivelul de motivaţie şi stima de sine, ajută la concentrare şi focusare, reduce stresul şi anxietatea, îmbunătăţeşte somnul, este un mijloc de socializare prin împărtăşirea cu apropiaţii a ceea ce citim.
Astfel, pe scaunele din tramvai, călătorii au găsit cărţi puse de elevii Colegiului Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova însoţite de diverse mesaje despre importanţa lecturii în viaţa omului.
"Când am văzut atâţia elevi în tramvai, am crezut că merg la vreun muzeu, undeva. Chiar m-a impresionat acţiunea lor, pentru că noi, generaţia mai în vârstă, avem biblioteci pline de cărţi de care azi nu se ating prea mulţi tineri, atraşi atât de mult de internet şi de lumea aceasta digitală" a spus unul dintre călători.
În scurta călătorie, unii dintre elevi au povestit pe scurt despre cărţi care i-au captivat, despre ce şi cât citesc au despre prima carte din viaţa lor.
"Prin această activitate şcolară, am dorit să creăm o stare, o vibraţie în inima oricărui elev, părinte, bunic, dascăl, chiar a comunităţii, atunci când e vorba de o carte. Orice persoană care urcă în tramvai vede cartea care îşi aşteaptă cuminte pe scaun cititorul şi numai simplul fapt de a-i citi titlul sau simplu gest de a o atinge, de a o răsfoi cât ţine cursa, o fac să existe în mintea omului călător, poate grăbit, plictisit, îngândurat, înfometat, slăbit. Activitatea are rolul de a conecta generaţii diferite din societate în lumi noi şi vechi, imaginate de scriitori, de a le trezi amintiri plăcute, de a realiza o punte între trecut, prezent şi viitor, prin intermediul unor dedicaţii către cititor, lăsate pe-o carte în tramvai", a afirmat coordonatorul proiectului, prof.Maria Nicoleta Cismaru, de la Colegiului Naţional "Fraţii Buzeşti".
Proiectului Educaţional Judeţean "Cursa Lecturii" este implementat de Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Sfântul Gheorghe", Şcoala Gimnazială "Anton Pann", din Craiova, cu Şcoala Gimnazială "Eliza Opran", din Işalniţa, şi Liceul Tehnologic "Constantin Ianculescu" din Cârcea. În această săptămână elevii vor desfăşura şi alte activităţi precum realizarea unei cutii de scrisori către cititori sau un popas literar la Biblioteca Universităţii din Craiova.
Ziua naţională a lecturii este marcată, începând din anul 2022, la data de 15 februarie. În expunerea de motive, iniţiatorul legii a subliniat situaţia din România şi motivele pentru care era necesară o propunere de încurajare a cititului. A fost aleasă data de 15 februarie pentru Ziua naţională a lecturii deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret.
"Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate (...) cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic bibliotecilor, muzeelor, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor neguvernamentale, editurilor, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile", se arată în actul normativ.
Legea prevede ca muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pot acorda asistenţă de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, în vederea încurajării lecturii. De asemenea, potrivit actului normativ, cu ocazia acestei Zile, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES produc, difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare şi încurajare a lecturii.
"În săptămâna care include Ziua naţională a lecturii, în timpul desfăşurării activităţilor didactice, unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi de promovare şi încurajare a lecturii", mai prevede legea.
Iniţiatorii propunerii legislative atrag atenţia, în expunerea de motive, că România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de consum de carte. Ei menţionează că, potrivit statisticilor realizate la nivel naţional şi european, românii, în special copiii şi tinerii, "citesc foarte puţin": "68,5% dintre români nu au citit măcar o carte în ultimul an; 20% dintre români citesc o dată pe lună şi 8% citesc zilnic; 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc, 40% este rata analfabetismului funcţional în România şi aproape 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de Bacalaureat şi au dificultăţi la Evaluările naţionale". AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p










