Retrocedată la finele anului trecut Parohiei Greco-Catolice, clădirea ce a adăpostit vreme de 85 de ani şcoala din Bădăcin are şansa să devină ceea ce marele om politic Iuliu Maniu, cel ce a contribuit decisiv la realizarea ei, îşi propusese de la început - un centru cultural pentru comunitate, zidit pe vatra strămoşească a familiei Maniu.

Cei cinci kilometri care separă Bădăcinul de cel mai apropiat oraş, Şimleu Silvaniei, înseamnă, aproape în totalitate, un drum în pantă, cu o urcare abruptă, urmată de coborârea spre vatra satului, nu înainte de a trece pe lângă casa memorială Iuliu Maniu, de pe "dealul Ţarinei". Chiar în centrul localităţii, clădirea fostei şcoli rupe peisajul monoton al caselor de ţară atât prin molizii de o înălţime impresionantă care o străjuiesc, cât şi prin silueta sa, cu cele trei nivele şi dimensiunile neobişnuit de mari pentru o clădire dintr-un sat cu mai puţin de 300 de "fumuri". Şi asta pentru că fondatorul şi părintele ei spiritual, Iuliu Maniu, şi-a dorit ca ea să fie nu doar o simplă şcoală, ci un centru cultural.

Istoria şcolii din Bădăcin începe în 1933, un an nu foarte fast, cel puţin din punct de vedere politic, pentru Iuliu Maniu, aşa cum susţine istoricul Marin Pop, într-un articol publicat în "Acta Musei Porolissensis", în 2005.

"La 20 octombrie 1932 acceptase să prezideze un nou guvern naţional-ţărănesc. După ce a adoptat o serie de legi, cum ar fi cea a conversiei datoriilor agricole, Iuliu Maniu a intrat, din nou, în conflict cu regele Carol al II-lea, în privinţa legăturilor amoroase cu Elena Lupescu. Aceasta a fost principala cauză a demisiei pe care Iuliu Maniu a înaintat-o regelui, la 12 ianuarie 1933. A urmat apoi acceptul lui Alexandru Vaida-Voevod de a prezida un nou guvern, fără ca acesta să-l consulte pe Iuliu Maniu, ceea ce a dus la 'ruptura sufletească' dintre cei doi lideri ţărănişti şi la demisia, peste trei luni, a lui Iuliu Maniu şi din fruntea Partidului Naţional-Ţărănesc", afirmă Marin Pop.

În aceste condiţii, Iuliu Maniu, care împlinea 60 de ani în 1933, s-a putut ocupa îndeaproape de materializarea unui vis mai vechi al său: acela de a edifica, în fosta ogradă a casei părinteşti, o biserică, o casă parohială şi o şcoală - văzută ca un centru cultural, în condiţiile în care atât vechea şcoală cât şi biserica deveniseră neîncăpătoare. Prima pe listă şi singura pe care avea să o vadă finalizată a fost şcoala.

I-au sărit în sprijin, la vremea respectivă, studenţii sălăjeni din Cluj Napoca, membri ai societăţii culturale Sălăjeana, unde cel supranumit Sfinxul de la Bădăcin era preşedinte de onoare, din anul 1922. Studenţii au hotărât să ridice clădirea până la înălţimea de un metru, ei implicându-se şi în adunarea de fonduri, de la autorităţile judeţului Sălaj, dar şi din judeţele învecinate, atât de la persoane fizice, cât şi de la instituţii. Nu înainte însă ca Iuliu Maniu să doneze 1,4 hectare de teren pentru realizarea obiectivelor menţionate anterior.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

"Aici a fost vechea proprietate a familiei Maniu. În vechea carte funciară aici mai apărea încă o casă şi de aceea familia numea locul acesta 'ogradă'. Avem o fotografie, cu Maniu şi cu unul dintre nepoţi, chiar aici, foarte veche şi scrie pe spate că erau 'în ogradă'. Aşa cum apare şi în actul de donaţie, a fost vorba de un hectar şi 40 de ari, dar acum mai sunt doar 80 de ari. În 1933, Iuliu Maniu decide să doneze Parohiei Greco-Catolice din Bădăcin acest teren din proprietatea familiei, în memoria părinţilor săi, Ioan şi Clara. De aceea numele iniţial al şcolii a fost 'Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu'. Maniu a apucat să sfinţească şi locul de biserică şi a adus şi materialele pentru a construi biserica. Însă a venit Dictatul de la Viena şi el nu a mai putut veni la Bădăcin. Din acele materiale s-a construit ulterior căminul cultural", precizează, pentru AGERPRES, preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă în 1933, în prezenţa a circa 5.000 de oameni, potrivit presei vremii, un act fundaţional semnat de Maniu şi oficialităţile vremii fiind îngropat în fundaţie.

"S-a ridicat această casă culturală - 'Dr. Ioan Maniu şi soţia Clara n. Coroianu' - în anul 1933 de la naşterea Domnului nostru Isus Cristos şi anul al cincisprezecelea de la unirea tuturor Românilor într-un singur stat naţional Românesc, ca o mărturie a cinstei şi recunoştinţei Poporului Sălăjan, cu prilejul împlinirii alor una sută de la naşterea lui Dr. Ioan Maniu şi altor şaizeci ani de la naşterea fiului său, Dr. Iuliu Maniu, fost preşedinte al Consiliului Dirigent, pentru Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş; fost prim-ministru al României întregite; s-a zidit pe vatra strămoşească a familiei Maniu, dăruită acum de Iuliu Maniu Bisericii române greco-catolice, şi contribuind la cheltuielile de zidire şi înzestrare judeţul Sălaj cu lei 600.000, Comitetul şcolar judeţean cu lei 200.000, Societatea culturală 'Sălăjeana' din colectă public cu lei 350.000. (...) S-a sfinţit piatra fundamentală şi s-a depus acest document prin Înalt Prea Sfinţitul Episcop Valeriu Traian Frenţiu al Diecezei unite de Oradea, în ziua de 11 septembrie 1933 fiind de faţă subsemnaţii şi o mulţime de intelectuali şi popor întrunit cu gândul curat de a lăuda pe Domnul Atotputernic, Făuritor şi Stăpânitor al lumii şi a servi naţiunea Română şi Ţara făurită de El, pentru înălţarea poporului Românesc şi a întregii omeniri", se arată în actul fundaţional.

Deja în 1934 clădirea era ridicată la roşu, la lucrări participând 50 de studenţi din toată ţara, ce au făcut muncă voluntară.

"Studenţii care au lucrat la acest proiect au fost cazaţi la casa familiei Maniu, din Dealul Ţarinei, actuala Casă Memorială. Unul dintre aceşti studenţi, care a fost cazat acolo, povesteşte că seara erau întâmpinaţi de către Iuliu Maniu în pragul casei. Acesta le lua paltonul şi-l punea în cuier, iar pentru ei erau o onoare extraordinară ca marele Maniu să ia haina şi s-o agaţe în cui", rememorează părintele Cristian Borz.

Casa culturală va fi gata în anul următor, când, cu ocazia săptămânii de rugăciune a Sfintelor Misiuni, se va sfinţi. Slujba de sfinţire s-a făcut în seara zilei de luni 11 iunie 1934 în prezenţa lui Iuliu Maniu, care participa la săptămâna de rugăciune, a surorii sale Sora Cecilia, a preoţilor prezenţi şi a numărului mare de credincioşi veniţi la eveniment. Inaugurarea ei ca şcoală a avut loc în 1937.

După finalizarea ei, Iuliu Maniu va vizita şcoala ori de câte ori timpul şi treburile ţării îi vor permite.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

"Când trecea pe la şcoală, făcea acele concursuri cu bomboane. Venea cu o cutie de bomboane, iar pentru copiii din vremea aceea, să primească o bomboană era un lucru deosebit. Spunea el că primeşte acea cutie cel care recită poezia cea mai lungă şi fiecare încerca să înveţe câte o poezie, ştiind că la un moment dat va veni Iuliu Maniu la şcoală. Desigur că, la final, bomboanele se împărţeau, dar era o mare satisfacţie pentru cel care a câştigat", povesteşte Cristian Borz.

Implicarea lui Iuliu Maniu în asigurarea unei bune educaţii copiilor din Bădăcin nu s-a rezumat doar la ridicarea şi dotarea unei şcoli. Localnicii îşi amintesc că, ori de câte ori venea acasă, acesta trecea pe la şcoală şi se interesa de la dascăli de rezultatele elevilor la învăţătură. Celor mai buni elevi Maniu le oferea burse şi îi trimitea la studii prin ţara, la Cluj sau Bucureşti.

"Ori de câte ori venea acasă, trecea pe la şcoală şi îl întreba pe învăţător care dintre elevi ar merita să studieze mai departe şi le oferea burse de studii. Un caz deosebit este a lui Ştefan Chişiu, care a făcut Medicina veterinară şi are 10 brevete de inventator. Acesta spune, în memoriile sale, că a fost şansa lui că Iuliu Maniu i-a oferit această bursă, pentru că altfel ar fi rămas aici în sat, un om poate mai luminat decât alţii, dar n-ar fi avut posibilitatea să plece. Deci, practic, aceasta a fost şansa lui", subliniază preotul.

La mai bine de opt decenii de la inaugurarea sa, clădirea şcolii este şi astăzi una impunătoare în peisajul rural al satului Bădăcin, chiar dacă tâmplăria originală de lemn a fost înlocuită cu tâmplărie de PVC, acoperişul este unul şubred, iar o reabilitare nu foarte inspirată din ultimii ani a distrus sistemul de drenaj şi subsolul suferă din cauza umezelii. Au dispărut şi locuinţele pentru profesori, însă amintirea lui Maniu este încă vie, vizitatorii fiind întâmpinaţi, pe holul principal de la primul nivel, de un bust al marelui politician. Pe peretele opus bustului, tronează un portret de mari dimensiuni, în acuarelă, al lui Iuliu Maniu, alături de o biografie a sa şi a satului care i-a fost atât de drag.

În toate încăperile se mai văd încă urmele sobelor de lemne folosite la încălzire în sezonul rece, iar într-o mică bibliotecă volumele autorilor români din programa şcolară de gimnaziu îşi aşteaptă încă cititorii. Într-una dintre sălile de clasă, un abac stă stingher pe o bancă, încercând să-şi amintească momentele în care bilele sale de lemn erau mutate, cu dexteritate, de degetele elevilor.

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES FOTO

Aşa cum preciza, încă de anul trecut, pentru AGERPRES, primarul comunei Pericei (din care face parte satul Bădăcin), Boncidai Csaba, numărul mic al copiilor, dar şi faptul că părinţii preferă să-i ducă la şcoală la oraş, la Şimleu Silvaniei, la doar cinci kilometri distanţă, a dus la desfiinţarea şcolii începând cu actualul an şcolar, după 85 de ani de funcţionare neîntreruptă.

"Proiectul şcolii a fost făcut de către unul dintre nepoţii lui Iuliu Maniu, Romul Boilă, care era arhitect. Era o clădire modernă în vremea aceea. Era prevăzută cu sală de sport la demisol, iar cele două săli de la etaj aveau un perete care se plia şi, atunci când existau activităţi cu un număr mai mare de oameni, peretele se retrăgea şi se crea un spaţiu foarte mare pentru cei care veneau aici. Atât la vremea respectivă, cât şi în ziua de astăzi este o clădire mare ca suprafaţă, cu peste 700 de metri pătraţi, structurată pe trei nivele, în pantă, cu magazie, sală de sport şi cu un spaţiu pentru bibliotecă. De altfel, în acel act de donaţie al lui Iuliu Maniu, el dă toate detaliile. Cum trebuie să arate clădirea, unde trebuie să fie amplasată, unde urmează să fie amplasată biserica, unde să fie amplasată casa parohială, circuitul oamenilor, exact cum trebuie să apară. Deci dă absolut toate detaliile. În ceea ce priveşte şcoala, din 1937 până în 1948, a fost proprietatea Parohiei Greco-Catolice. După aceea, sigur, a fost naţionalizată, ca toate proprietăţile bisericii, şi a trecut în proprietatea statului, până anul acesta. Deşi Parohia Greco-Catolică are documente din 2005 de la Agenţia Naţională pentru Retrocedare, pentru că era funcţională ca şcoală, noi n-am revendicat-o. Abia anul trecut, în 2022, când am aflat că ea nu va mai funcţiona, nici ca şcoală, nici grădiniţă, am cerut retrocedarea, pentru că altfel, sigur, ar fi rămas o clădire goală, care s-ar fi deteriorat pe zi ce trece", precizează părintele greco-catolic din Pericei.

Ce îi mai pregăteşte istoria fostei şcoli întemeiate de Iuliu Maniu la Bădăcin? La nouă decenii de la demararea lucrărilor de construcţie, la 150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873) şi 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet (5 februarie 1953), visul său din anii 30 încă poate deveni realitate.

Biserica şi casa parohială au fost deja construite, prin grija şi strădania Parohiei Greco-Catolice şi a părintelui Cristian Borz, cel care vrea să transforme şi vechea şcoală într-un centru cultural pentru comunitate, aşa cum şi-a dorit Maniu.

"Da, deci o să redăm numele iniţial de 'Casa Culturală Ioan şi Clara Maniu' şi destinaţia pe care a avut-o iniţial. Structura va rămâne nemodificată. O să organizăm aici o bibliotecă modernă, cu tot ce presupune ea, cu arhivă digitală şi cu cărţi digitale. De asemenea, vrem să aducem, pentru studiu, arhiva Casei Maniu, pentru că acolo casa este organizată ca muzeu şi nu există un spaţiu pentru studiu. Ea va fi tot în folosul comunităţii, iar partea care iniţial a fost împărţită în spaţii de cazare pentru profesorii din vremea aceea o să-i redăm structura şi de data asta vom caza aici tinerii care vin în taberele de vară. Avem o tradiţie deja, organizăm tabere de vară de multă vreme şi tot timpul am avut o problemă cu spaţiul de cazare. Avem un spaţiu şi la fel şi terenul de aici îl putem folosi pentru jocuri. La fel, avem o tradiţie, cred că e a şaptea ediţie a şcolii de vară 'Împreună în diversitate şi multiculturalitate'. Aducem aici copii de diferite etnii, de diferite religii şi încercăm să îi obişnuim să stea împreună şi facem proiecte cu ei", conchide Cristian Borz.

În data de 5 februarie 1953, directorul închisorii de la Sighet comunica autorităţilor vremii că în celula în care fusese încarcerat Iuliu Maniu "s-a stins lumina", trupul acestuia fiind aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. În 2023, la 70 de ani de la decesul său, spiritul Sfinxului din Bădăcin se poate întoarce pe plaiurile natale, pentru a-şi împlini visul. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)