Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Bucureşti şi Universităţii din Piteşti au semnat contractul de fuziune
Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au fuzionat, după ce conducerile celor două instituţii de învăţământ superior au semnat contractul de fuziune.
Noua instituţie de învăţământ superior va purta numele de "Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti".
Contractul de fuziune a fost semnat de rectorii celor două universităţii - Mihnea Costoiu (UPB) şi Dumitru Chirleşan (Universitatea din Piteşti) şi preşedinţii senatelor universitare Tudor Prisecaru (UPB) şi Mihaela Diaconu (Universitatea din Piteşti).
Noua universitate va fi una naţională, iar cele două universităţi devin centre universitare ale structurii. Totodată, fiecare centru va păstra programele de studii acreditate, urmând să dezvolte şi alte programe.
În ce priveşte admiterea în anul 2023, aceasta se va derula după regulile cunoscute deja.
"Este un moment istoric important pentru universitate. (...) Fie că ne-am numit Şcoala Academicească de Ştiinţe Filosofice şi Matematiceşti, Şcoala de Ingineri Hotarnici, Şcoala de Poduri, Şosele, Mine şi Arhitectură, Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine, Şcoala Politehnică, Şcoala Politehnica, Politehnica din Bucureşti, Institutul Politehnic şi respectiv Universitatea Politehnica, toate acestea au avut o singură constantă - valoarea, valoarea care a ghidat forţa acestei universităţi şi cu care venim în faţa oamenilor şi a societăţii şi în acest moment. (...) Nu suntem singurii care facem acest pas, nu suntem primii care facem acest pas, dar credem că avem un alt model pe care îl punem în faţa societăţii", a afirmat rectorul UPB.
Mihnea Costoiu a spus că este încrezător că noua instituţie de învăţământ superior va reuni "multe alte forţe".
"Suntem astăzi, aşa cum le-am spus colegilor, la primul pas. Discuţiile pe care le-am început cu colegii noştri din alte centre universitare şi din Bucureşti sunt la început şi suntem încrezători că această şcoală naţională va reuni multe alte forţe. Unde suntem mai mulţi, puterea creşte şi credem că avem forţa şi înţelepciunea să facem acest pas important pentru societatea românească şi pentru şcoala românească în general", a mai arătat reprezentantul UPB.
Potrivit acestuia, cele două centre vor funcţiona autonom.
"Urmează să stabilim procedurile de admitere. Sunt cele două centre universitare, vom funcţiona în acest regim de două centre universitare. (...) Centrele vor funcţiona autonom. (...) Urmează să înaintăm ministrului Educaţiei propunerea unei legi - înfiinţarea universităţii, ţinând cont de faptul că Politehnica are lege de înfiinţare.... Ne trebuie o lege de înfiinţare a universităţii şi pasul va fi făcut în perioada următoare. Sperăm ca ministrul, aşa cum a declarat de fiecare dată, să respecte voinţa universităţilor", a susţinut rectorul.
Rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, este de părere că noua instituţie va fi una dintre cele mai bune din Europa.
"Frământările prin care am trecut în ultimele luni de zile au fost mari. Ştiu că şi aici în "cetatea ştiinţei şi ingineriei" au fost frământări mari, dar zic să privim cu optimism. (...) Vrem să zburăm şi noi mai sus. (...) O paletă extrem de diversă de programe de studii acreditate. Aducem în noua structură, noua universitate, circa 70 de programe de studiu altele decât cele inginereşti, toate acreditate, toate cu grad ridicat de încredere. (...) Mie îmi este greu să îmi închipui o universitate mai tare în România. Nu pot, îmi este greu să îmi închipui una care va fi mai tare decât noi. (...) Am mare încredere că vom fi una dintre cel mai bune universităţi şi din Europa şi în rankingurile mondiale", a declarat Dumitru Chirleşan.
El a menţionat că Universitatea din Piteşti vine cu o "zestre" de 70 de programe de studii. AGERPRES/(A -autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
București, 9 oct /Agerpres/ - Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată în
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.












