logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua Culturii / Harghita: Zeci de elevi de la şcolile şi liceele cu predare în limba maghiară, vedete la un concurs de recitare din Eminescu

Imagine din galeria Agerpres

Zeci de elevi de la şcolile şi liceele cu predare în limba maghiară din Harghita au participat la un tradiţional concurs de recitare a versurilor lui Mihai Eminescu, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, evenimentul desfăşurându-se, pentru al doilea an consecutiv, în mediul online.

Concursul, ajuns la ediţia a XVII-a, a fost organizat şi găzduit, timp de 15 ani de Şcoala Gimnazială "Petofi Sandor" din Miercurea Ciuc şi era dedicat elevilor de gimnaziu din municipiu sau din zona Ciuc.

În 2022, competiţia a fost extinsă la nivelul întregului judeţ şi s-a desfăşurat, în premieră, în mediul online, iar în acest an, concursul s-a adresat şi elevilor de la liceele cu predare în limba maghiară din Harghita, partenerul evenimentului fiind Colegiul Tehnic "Batthányi Ignác" din Gheorgheni.

Sufletul acestui concurs este profesoara de limba română Bors Kinga, de la Şcoala Gimnazială "Petofi Sandor" din Miercurea Ciuc, cea care a făcut eforturi ca în fiecare an evenimentul să aibă loc.

Aceasta a declarat, pentru AGERPRES, că la faza finală a ediţiei din acest an au participat 65 de elevi, din toate zonele judeţului, 43 dintre ei fiind de la gimnaziu şi 22 de la liceu.

Concursul s-a desfăşurat, mai întâi, în şcoli şi licee, apoi elevii clasaţi pe primele locuri au participat la faza judeţeană, ei trimiţând scurte înregistrări video în care recită versuri memorate din opera lui Eminescu. Bors Kinga spune că, în acest fel, părinţii au participat, indirect, la eveniment, mulţi dintre ei realizând înregistrările video ale recitărilor, care se transformă într-o "adevărată sărbătoare de familie", întrucât se alege decorul, îmbrăcămintea şi se regizează înregistrarea.

"O parte din părinţi descoperă aptitudinile interpretative ale propriilor copii", a punctat Bors Kinga.

Ea a mai arătat că mulţi dintre elevii care au participat la concurs când erau la gimnaziu s-au înscris în acest an şi la secţiunea dedicată liceenilor, iar avantajul desfăşurării în mediul online este acela că au posibilitatea de a se remarca şi copiii talentaţi cărora le este frică de vorbitul în public şi au emoţii să se prezinte în faţa spectatorilor.

Membrii juriului, format cu precădere din profesori de limba română din judeţ, au avut de punctat mai multe criterii, şi anume fidelitatea faţă de text, originalitatea interpretării, dicţia şi intonaţia şi expresivitatea.

Printre poeziile prezentate de cei 65 de elevi participanţi la faza judeţeană s-au numărat "Dorinţă", "De ce nu-mi vii", "Revedere", "Glossă", "Singurătate", "Dorinţa", "Lacul", "La Steaua" sau "Pe lângă plopii fără soţ".

Unii dintre elevi au trimis înregistrări recitând în diverse locuri, cum ar fi o pădure, în faţa şemineului de acasă, în sufragerie, într-un castel sau în biblioteca de la şcoală.

Profesoara Császár Tünde, de la Şcoala Gimnazială ''Nagy Imre'' din Miercurea Ciuc, a declarat pentru AGERPRES că acest concurs, devenit tradiţional, reuşeşte să atragă, an de an, tot mai mulţi participanţi, fiind cel mai longeviv concurs de limba română din judeţ.

"Pregătirile pentru concurs, implicarea cadrelor didactice, recitarea poeziilor de către elevi receptivi la frumosul din poezie - toate sunt momente dedicate marelui poet român, Mihai Eminescu. Mă bucur că judeţul nostru se poate mândri cu elevi educaţi, studioşi, respectuoşi, iubitori de carte, de poezie!", a spus Császár Tünde.

Festivitatea de premiere a concursului a avut loc vineri, în mediul online, cu participarea atât a elevilor câştigători, cât şi a profesorilor îndrumători, membrilor juriului şi a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita.

Inspectoarea de limba română Manuela-Nicoleta Stângă, care a avut iniţiativa, anul trecut, să extindă concursul la nivel judeţean, a apreciat eforturile depuse de organizatori şi a punctat că Eminescu reuşeşte, de dincolo de timp, să aducă oamenii împreună.

"Spui 'Eminescu', spui 'limba română'. Născându-te cu altă limbă maternă, versurile eminesciene devin muzică, iar muzica este limbaj universal. Sunt idei auzite de la un tânăr care a învăţat să iubească limba română când muzica eminesciană i-a răsunat, în copilărie, în urechile nedeprinse cu sensuri şi forme, dar care percepeau ritmuri. Această 'muzică' este forţa concursului pe care colegii mei, profesorii de limba şi literatura română Bors Kinga şi Szabó Zsolt, o duc mai departe de ani şi ani. Vocile elevilor de la secţia maghiară se armonizează cu ritmurile eminesciene într-un concurs în care fiecare dintre participanţi se devoalează prin recitare, diferit, particular, divers şi, totuşi, unitar. De dincolo de timp, Eminescu încă reuşeşte să ne aducă împreună", a declarat Manuela-Nicoleta Stângă, pentru AGERPRES.

La rândul său profesorul de limba română Szabó Zsolt, de la Colegiul Tehnic Batthányi Ignác Gheorgheni, cel care a avut ideea extinderii concursului şi la nivel liceal, a precizat, pentru AGERPRES, că acest concurs este, de fapt, "o sărbătoare", iar numărul de participanţi, de două ori mai mare decât în 2022, demonstrează interesul pentru cultură a elevilor din judeţ.

"Numărul mare de elevi participanţi ne demonstrează faptul că activităţile de acest fel reprezintă în continuare o necesitate de conectare la cultură a elevilor harghiteni. (...) Este imperios necesar să precizez faptul că fără sprijinul colegilor de limba şi literatura română, a doamnei inspector de limba şi literatura română şi, mai ales fără văditul interes al elevilor noştri, acest concurs nu ar exista. Utilizez cu strângere de inimă termenul 'concurs' pentru că de fapt, consider că nu este vorba despre o competiţie ad-literam, toţi participanţii sunt din categoria elevilor excepţionali, cu aplecare predilectă spre valorile culturale autentice", a spus Szabó Zsolt.

Acesta a mai adăugat că ţinând cont că liceenii s-au înscris într-un număr destul de mare la concurs şi pentru a fi asigurată egalitatea de şanse, anul viitor aceştia vor fi împărţiţi pe trei categorii, respectiv elevii din liceele teoretice, liceele tehnologice şi şcolile profesionale din judeţ.

Elevii premianţi la concursul de recitări "Mihai Eminescu" au primit diplome şi cărţi oferite de Fundaţia Şcolii Gimnaziale "Petőfi Sándor" din Miercurea-Ciuc şi de Universitatea Sapientia. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 252

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 16-09-2026 17:53

Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'

Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor

Educatie - Stiinta 16-09-2026 16:20

Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST

Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î

Educatie - Stiinta 16-09-2026 14:33

Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)

Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:30

Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:21

UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:08

Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană

O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to

Educatie - Stiinta 15-09-2026 15:12

Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar

'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer

Educatie - Stiinta 15-09-2026 14:55

Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința

Educatie - Stiinta 15-09-2026 14:44

Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'

Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,

Educatie - Stiinta 15-09-2026 12:56

Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje

Educatie - Stiinta 15-09-2026 12:36

Hunedoara: Toate proiectele Academiei Inventcor Deva, premiate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China)

Toate cele șase invenții și programe ale Academiei Inventcor Deva, care au fost prezentate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China), au fost premiate de juriul salonului, echipa coordonată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă reușind să obțină două medalii de aur, două de argint și două de bronz. Competiția a reunit peste 3.700 de in

Educatie - Stiinta 15-09-2026 11:45

Marcel Ciolacu: Programul 'Laptele și cornul' are nevoie de un upgrade

Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie de un 'upgrade' în ceea ce privește programul 'Laptele și cornul', care să să țină cont de anumite aspecte legate de specificul fiecărei școli, în sensul în care produsele să poată fi diversificate sau transformate într-o masă caldă, pentru reducere

Educatie - Stiinta 15-09-2026 10:09

Maramureș: Observarea soarelui și proiecția unor filme documentare, la 'Sărbătoarea Castanelor'

Copiii, adolescenții, dar și adulții vor avea parte de observații astronomice și lecții demonstrative de cunoaștere a cerului, cu ajutorul unui planetariu gonflabil mobil, în cadrul evenimentului 'Sărbătoarea Castanelor', care se va desfășura între 18 și 20 septembrie, a declarat, marți, pentru AGERPRES, muzeograful Sorina Mare din cadrul Muzeului

Educatie - Stiinta 14-09-2026 21:03

Dimian: Învățământul dual în România, din păcate, este deseori asociat cu perioada comunistă

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a declarat, luni, la Iași, că învățământul dual trebuie să devină o opțiune esențială pentru elevi, nu o alternativă aleasă în lipsa altor variante. Prezent la Iași pentru a lua parte la festivitatea de inaugurare a noului an universitar organizat de Universitatea de Ști

Educatie - Stiinta 14-09-2026 19:15

Iași: Campusul dual de la Ezăreni, inaugurat în prezența ministrului Educației

Campusul dual de la Ezăreni, Agritech, a fost inaugurat, luni după-amiaza, în prezența ministrului interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în cadrul evenimentelor organizate la Iași cu prilejul deschiderii anului universitar 2026-2027 organizate de Universitatea pentru Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad'. La eveniment au f