Timiş: UPT conturează un Campus creativ în anul Capitalei Europene a Culturii 2023
Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) conturează un Campus creativ în anul Capitalei Europene a Culturii, orientat spre un viitor în care ştiinţa, tehnologia şi ingineria fac parte integrantă din viaţa culturală a comunităţii, deschizând tinerilor şi comunităţii, prin educaţie şi inovare, noi orizonturi şi perspective.
Campusul creativ va deveni un spaţiu accesibil, experimental, incluziv, în care ştiinţa şi tehnologia mediază dialogul dintre artă şi public, generând noi valenţe culturale.
"TM2023 este momentul de referinţă care ne-a impulsionat să ne consolidăm proiectele existente şi să pregătim noi forme de evoluţie profesională pentru studenţi şi cadrele universitare, dar şi de co-creare şi răspândire de cunoaştere pentru publicul larg", transmite UPT, printr-un comunicat de presă, remis, joi, AGERPRES.
Viziunea UPT pentru 2023 şi pentru viitor conţine trei direcţii strategice, respectiv, UPT CAMPUS (un campus verde, sustenabil, atractiv şi deschis experimentelor); UPT STEAM (o abordare educaţională care facilitează comunicarea între ştiinţă, tehnologie şi arte, prin acces la oameni şi iniţiative de top); UPT CREATIVE (programe, proiecte, intervenţii şi evenimente prin care UPT se poziţionează ca un contributor major la Programul TM2023 şi la moştenirea Capitalei Europene a Culturii).
Reinterpretând experienţe artistice prin ştiinţă şi tehnologie, UPT devine creatoare de forme de cultură, iar în 2023, va deschide universul academic şi de comunicare multidisciplinară spre spaţiul public, printr-un spectru vast de activităţi şi evenimente, alături de parteneri solizi şi cu notorietate în aria lor de acţiune.
UPT va organiza TECH SUMMIT alături de partenerii din mediul economic, transformând Tech Talks în două zile intense de conferinţe dedicate spaţiului digital şi tehnologiei, cu invitaţi internaţionali de marcă. De asemenea, va lansa programul de inovare şi design Bright Cityscapes, prototipul viitorului Laborator Urban al Timişoarei, inclus în Programul Cultural al TM2023, prin care UPT împreună cu Centrul cultural independent FABER, dezvoltă un spaţiu de testare şi producţie ca potenţială componentă a Centrului de Artă, Tehnologie şi Experiment - MultipleXity.
UPT va deveni gazdă proiectului Capitala Culturală, cu Cătălin Ştefănescu, printr-o serie de 10 dialoguri cu personalităţi ale culturii, cercetării ştiinţifice, tehnologiei, compatrioţi care au făcut cariere excepţionale în alte ţări şi care, contribuie în prezent la patrimoniul cultural mondial.
Totodată, publicul din Romania şi cel european este invitat în alte experienţe mediate de tehnologie şi arte prin Spotlight Heritage.
UPT va redeschide spre studenţi şi pentru public fosta cantină universitară - un monument istoric neoromânesc, inaugurat în 1930, transformat acum în ARCHA, un centru de excelenţă în domeniul ştiinţei materialelor şi a sustenabilităţii în design, prin experimentare şi generare de soluţii inovatoare.
În 2023, UPT va consolida parteneriatul cu Galleria META Spaţiu, prin redesenarea parcului din jurul Hub-ului MV Sci Art şi prin dialogul cercetătorilor şi al profesorilor din universitate cu creatori din toate domeniile artei şi va da startul Seriilor de conferinţe Art & Science ale Bibiotecii UPT.
UPT a fost de-a lungul istoriei sale un loc de creştere şi formare academică, un spaţiu fizic şi spiritual care a creat suprafeţe de contact consistente între tehnologie, creativitate şi artă, prin oamenii săi, prin infrastructură şi arhitectură, prin proiecte de inovare. Politehnica oferă de mai mult de 100 de ani produse educaţionale şi experienţe culturale în care fiecare categorie de public găseşte semnificaţii şi zone de interes. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p










