Bihor: Universitatea din Oradea va continua în 2023 proiectele de digitalizare şi cu fonduri europene
Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în anul 2023 instituţia va continua implementarea intensivă a digitalizării, transferul tehnologic către mediul economic şi va demara proiecte mari în domeniul de sustenabilitate, smart şi green, pentru "o universitate a viitorului", în cadrul alianţei europene EU GREEN.
"În primul rând vrem să păstrăm domeniile acreditate pe care le are Universitatea din Oradea. O să verific, dar cred că din acest an suntem universitatea cu cele mai multe domenii acreditate la nivel naţional. Ştiţi că în acest an am acreditat şi Arhitectura, acreditare definitivă. Dorim să menţinem acreditate şi domeniile de doctorat pe care le avem şi prognozez că la anul vom mai acredita încă trei domenii: Ştiinţele politice, Ştiinţe ale educaţiei şi Ştiinţa educaţiei fizice", a afirmat rectorul Constantin Bungău.
Universitatea din Oradea, având calificativul "Grad de încredere ridicat" acordat de către ARACIS, oferă 101 programe de studii, 66 programe de master şi 18 domenii pentru studii doctorale.
În al doilea rând, a precizat rectorul, în contextul cercetării cu aplicaţii către mediul economic, se va finaliza un proiect foarte valoros, de peste 30 de milioane de lei, anume Centrul de transfer tehnologic al Universităţii din Oradea "Smart Industry", care se construieşte în campus.
Potrivit prorectorului Anca Dodescu, Universitatea din Oradea va începe la 1 ianuarie 2023 şi implementarea unui amplu proiect european, pe sustenabilitate, după ce instituţia a devenit partener al alianţei EU GREEN, alcătuită din nouă universităţi europene de prestigiu, alianţă care a câştigat un proiect de peste 14 milioane de euro, pe patru ani, finanţat de Agenţia Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA).
"Scopul declarat al acestui consorţiu academic, EU GREEN, este să transforme universităţile membre în 'universităţi ale viitorului', un hub de educaţie, cercetare şi inovare sustenabil care să acţioneze pentru a furniza soluţii la provocări locale sau regionale, soluţii apte pentru a fi multiplicate global. Instituţia orădeană beneficiază de 1,5 milioane de euro", a precizat Anca Dodescu.
Rectorul, cei doi prorectori şi alţi şapte decani sau universitari au scos în evidenţă o parte din activitatea foarte diversă, pe toate palierele din cadrul universităţii, desfăşurată în anul 2022, prezentând pe scurt o serie de proiecte cu fonduri europene derulate în anul 2022.
Printre acestea, se află şi viitoarea Casă a Muzicii, aproape finalizată, o clădire din campusul universitar dedicată acestei arte. Astfel, s-a eliberat o altă clădire, corpul M, care va deveni de anul viitor Clubul studenţilor şi casă a asociaţiilor studenţeşti. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.












