MApN: Ceremonii de deschidere a anului universitar în instituţiile militare de învăţământ superior
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va participa luni, începând cu ora 9,00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2022-2023 al Institutului Medico-Militar, care va avea loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Festivităţi similare vor avea loc şi în celelalte instituţii militare de învăţământ superior, precizează duminică MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, activităţile organizate cu prilejul deschiderii anului universitar în instituţiile militare de învăţământ sunt programate după cum urmează: Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" din Bucureşti, cu 1.093 de studenţi, dintre care 252 în anul I; Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din Bucureşti, dintre cei 905 de studenţi la cele trei cicluri universitare - licenţă, masterat şi doctorat - 283 sunt în anul I; Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" din Braşov, cu 435 de studenţi, dintre care 143 în anul I; Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, cu 971 de studenţi, dintre care 310 sunt în anul I; Academia Navală "Mircea cel Bătrân", din Constanţa, dintre cei 397 de studenţi militari, 92 fiind în anul I; Institutul Medico-Militar din Bucureşti, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, din numărul total de studenţi - 335, 67 fiind în anul I.
De asemenea, ceremonii de deschidere a anului de învăţământ vor avea loc în instituţiile de formare continuă nonuniversitară militară: Şcoala de instruire interarme a forţelor terestre "Mihai Viteazul" din Piteşti, Şcoala de instruire interarme a forţelor aeriene "Aurel Vlaicu" din Boboc, Şcoala de instruire a forţelor navale "Viceamiral Constantin Bălescu" din Mangalia, Şcoala de instruire a forţelor pentru operaţii speciale "Burebista" din Vlădeni, Şcoala de instruire pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi apărare cibernetică din Sibiu şi Şcoala de instruire pentru logistică "General-maior Constantin Constantiniu" din Chitila. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Elevi din Blaj și Alba Iulia, în finala națională a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială'
Echipele Colegiului Național 'Inochentie Micu Clain' din Blaj și Colegiului Național 'Horea, Cloșca și Crișan' din Alba Iulia vor reprezenta județul Alba în finala națională a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială' IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Cele două echipe și-au ad
Vâlcea: Lansarea Programului Național de Educație Financiară pentru România - pe 19 mai
Lansarea oficială a Programului Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR, un proiect amplu dedicat dezvoltării culturii financiare în rândul elevilor, părinților, profesorilor și comunităților locale, va avea loc pe 19 mai, la Râmnicu Vâlcea, anunță, vineri, într-un comunicat de presă, Federația Națională a Părinților Edupart
(P)Rezidențiat 2026: cifre ale sesiunii 2025, pregătirea pentru 15 noiembrie și ce se discută despre 2027 — analiză Grile-Rezidentiat.ro
Concursul Național de Rezidențiat 2026 se desfășoară pe 15 noiembrie, în condițiile în care bibliografia și formatul sunt păstrate la fel ca în 2025, cu excepția domeniului farmacie. Analiza datelor interne Grile-Rezi
Cifrele de școlarizare aferente anului școlar și universitar 2026 - 2027, stabilite prin Hotărâre de Guvern
Cifrele de școlarizare aferente anului școlar și universitar 2026 - 2027 pentru copii/elevi/studenți, pentru etnicii români din afara granițelor, cetățeni români cu domiciliul stabil în străinătate și pentru cetățeni străini în baza documentelor bilaterale au fost stabilite prin Hotărâre de Guvern adoptată joi de Executiv.
Bihor: O școală nouă, pentru 1.250 de elevi, va fi construită de Primăria Oradea cu o investiție de aproape 50 milioane de euro
O școală nouă, cu o capacitate de 1.250 de elevi, urmează să fie construită în cartierul Nufărul din Oradea, printr-o investiție de 247 milioane de lei, din care 65 milioane de lei reprezintă fonduri europene, a anunțat, joi, Biroul de presă al Primăriei Oradea. Potrivit unui comunicat de presă, proiectul este implementat de Primăria Municipiului Oradea,
Dâmbovița: Directorul Stațiunii Pomicole Voinești spune că tot mai puțini tineri aleg cercetarea agricolă
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești din Dâmbovița se confruntă cu lipsa de tineri cercetători, afirmă directorul stațiunii, Daniel Comănescu. 'Noi ne confruntăm cu această problemă, și nu numai noi, ci și colegii din țară. Tinerii nu mai îmbrățișează atât de mult partea aceasta agricolă și, în special, cerc
O colecție impresionantă de 127 de soiuri de bujori, expusă la Grădina Botanică a USAMV
O colecție de 127 de soiuri de bujori va fi expusă vineri în cadrul evenimentului 'Bujorul - Floarea națională a României', care va fi organizat în Grădina Botanică a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. 'Vizitatorii vor putea descoperi o colecție impresionantă de 127 de soiuri de bujori, una d
Universitatea din București a aderat la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene
Rectorul Universității din București (UB), Marian Preda, a semnat miercuri Memorandumul de aderare la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene, alături de reprezentanți ai Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca și ai Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava. 'Rectorul Universității din București (UB), prof. univ. d
Vâlcea: Planul de afaceri al liceenilor de la Seminarul Teologic, în finala națională a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială'
Echipa Seminarului Teologic Ortodox 'Sfântul Nicolae' din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa județeană a competiției de planuri de afaceri 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială' și va reprezenta județul la faza națională a acestui concurs dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial î
Bihor/Stephen Clark, la Oradea: Dezinformarea amenință democrația europeană și încrederea publică
Directorul Direcției pentru Birouri de Legătură din cadrul Direcției Generale pentru Comunicare a Parlamentului European, Stephen Clark, a declarat miercuri, la Universitatea din Oradea, că dezinformarea reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru democrația europeană și pentru încrederea cetățenilor în instituții și mass-media. Oficialul
Tulcea: 100 de ani de cercetare în Delta Dunării
Specialiști din șase state participă, zilele acestea, la conferința internațională 'Istoria și viitorul sănătății zonelor umede - 100 de ani de cercetare pentru management sustenabil în Delta Dunării', organizată de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea. Evenimentul, care reunește experți din Georgia, Germa
Black Sea Defense and Aerospace - la București; accent pe sisteme autonome, drone, contradrone, aplicații cu AI
Black Sea Defense and Aerospace - BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate, începe miercuri, la București, pe platforma Romaero Băneasa. Potrivit unui comunicat de presă, cea de a X-a ediție, care marchează 20 de ani de la lansare, este și cea mai amplă organizată până î
Ministerul Educației: Noile tehnologii să sprijine profesorii fără a le înlocui rolul esențial sau autonomia profesională
România a susținut valorificarea potențialului AI pentru stimularea creativității și inovării pedagogice, dar noile tehnologii trebuie să sprijine activitatea profesorilor fără a înlocui rolul lor esențial sau autonomia profesională, afirmă reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Precizările vin în contextul partici
Mureș: UMFST pregătește lansarea din toamnă a programului de Medicină în limba franceză
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a găzduit, luni, o întâlnire cu conducerea Institutului Francez din Cluj-Napoca, în perspectiva lansării programului de Medicină în limba franceză începând cu anul universitar 2026-2027.
Dolj: Elevii de liceu au transformat ideile de afaceri în proiecte reale la semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Casa Studenților din Craiova a găzduit semifinala celei de-a IV-a ediții a ''Maratonului pentru Educație Antreprenorială'', program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), care a reunit elevi, antreprenori, profesori și reprezentanți ai mediului instituțional într-un exercițiu aplicat de educație economică și ant









