logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rectorul UP Timişoara: Telemunca rămâne preferată de tineri; companiile organizează evenimente pentru a-i readuce în birouri

Imagine din galeria Agerpres

Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara (UPT), Florin Drăgan, a declarat, joi, că după doi ani de restricţii pandemice a crescut de şapte ori numărul celor care lucrează în sistem telemuncă, dar conducerile companiilor care au făcut angajările nu reuşesc să-i readucă la munca din birou pe salariaţi, nici câte două-trei zile pe săptămână.

Pentru a-i atrage pe angajaţi să revină la birou, conducerile companiilor au început să organizeze câte un eveniment săptămânal, care să-i determine pe salariaţi să se reobişnuiască cu climatul de lucru din companie.

De asemenea, rectorul UPT a remarcat, odată cu începerea noului an universitar, că foarte mulţi dintre studenţi au deja şi câte un job în sistem de telemuncă, iar productivitatea muncii de acasă a crescut, acolo unde există un climat prielnic.

"Multe companii din zona IT&C vor ca angajaţii să revină la birou câteva zile pe săptămână. Angajaţii, în schimb, doresc păstrarea sistemului de lucru de acasă. După mai bine de doi ani de când firmele au adoptat forţat sistemul de lucru de acasă, nu s-a produs o revenire la birou. În prezent, companiile încep să organizeze săptămânal evenimente la birou, dar în continuare se lovesc de refuzul angajaţilor", spune rectorul UPT, într-un comunicat remis AGERPRES.

În judeţul Timiş, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă, în luna august erau peste 30.000 de angajaţi care lucrau în sistem de telemuncă, de aproximativ şapte ori mai mulţi decât la începutul anului 2020, înainte de pandemie. Acest lucru arată că sistemul "work from home" a rămas în vigoare şi după eliminarea tuturor restricţiilor.

"Concluzia principală este că firmele doresc să îi aducă pe angajaţi la birou măcar două-trei zile pe săptămână, dar nu prea reuşesc. În ultimele luni, unele companii, săptămânal, au început să organizeze la sediul companiei diverse evenimente pentru a-i încuraja pe oameni să revină. De exemplu, sunt zile în care, în timpul programului de lucru, câteva ore sunt rezervate pentru karaoke, pentru a mânca împreună sau pentru activităţi care să îi apropie pe angajaţi. Unii dintre ei vin doar pentru acel eveniment, dar zilele următoare rămân acasă. Productivitatea muncii de acasă nu s-a dovedit a fi mai scăzută, dimpotrivă, în cazul în care mediul de acasă permite un climat de muncă, aceasta a crescut", detaliază rectorul Florin Drăgan.

Pe de altă parte, odată cu revenirea predării în format faţă în faţă în universităţi, profesorii UPT au observat numărul în creştere al studenţilor care lucrează. Prin sistemul de lucru de acasă, companiile au putut să recruteze mai uşor, iar tinerii au putut să îşi gestioneze altfel timpul. Chiar dacă sistemul a funcţionat bine în perioada restricţiilor, reprezentanţii companiilor îşi doresc să adopte un mod de lucru hibrid pentru ca angajaţii să nu piardă contactul cu principiile firmei şi cultura organizaţională.

"Sunt deja studenţi care s-au angajat încă din anul I de facultate la companii din zona IT&C pentru că timpul le-a permis acest lucru. Cu ei încercăm să vorbim mai mult, să îi aducem mai mult la orele faţă în faţă pentru că noi, ca universitate, le dezvoltăm abilităţi dintr-o gamă mai vastă a tehnologiei, în timp ce companiile îi pregătesc doar pentru o mică parte din produsul pe care îl dezvoltă", susţine rectorul UPT.

În prezent, companiile au posibilitatea legală să le ofere angajaţilor 400 de lei pentru plata utilităţilor dacă lucrează de acasă, însă sunt puţine care oferă acest beneficiu. În perioada restricţiilor, unele firme plăteau o parte din facturile salariaţilor, însă de la eliminarea restricţiilor au renunţat la acest lucru.

"Dacă lucrează doar de acasă, angajatul poate pleca mai uşor către o altă companie, nu este legat de colegi sau de mediul de lucru. Acum, în sezonul toamnă-iarnă, rămâne de văzut dacă revin la birouri, mai ales că angajatorii nu le-au oferit bani pentru plata utilităţilor, dacă lucrează de acasă. Motivele invocate pornesc de la faptul că angajatul poate compensa aceste costuri din cheltuielile cu transportul, dar şi din faptul că activitatea de telemuncă integrală, fără prezenţa la birou, este o dorinţă a angajaţilor, iar compania preferă un format hibrid", a încheiat Florin Drăgan. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 30-10-2026 20:10

Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'

Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20

Educatie - Stiinta 30-10-2026 19:38

Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956

Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul

Educatie - Stiinta 30-10-2026 16:09

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E

Educatie - Stiinta 30-10-2026 09:20

Elevii se întorc luni la cursuri

Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va

Educatie - Stiinta 30-10-2026 05:22

ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări

Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic

Educatie - Stiinta 29-10-2026 17:55

Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure

Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des

Educatie - Stiinta 29-10-2026 10:09

Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029

Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu

Educatie - Stiinta 29-10-2026 07:54

Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare

Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de

Educatie - Stiinta 28-10-2026 17:24

Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'

Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă

Educatie - Stiinta 28-10-2026 14:14

Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii

Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte

Educatie - Stiinta 28-10-2026 13:44

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p

Educatie - Stiinta 28-10-2026 09:50

Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013

Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția

Educatie - Stiinta 27-10-2026 16:55

Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:52

Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei

Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat

Educatie - Stiinta 27-10-2026 15:46

Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p