Bihor: Universitatea din Oradea, prima în topul naţional al alocărilor financiare destinate proiectelor de mobilitate Erasmus+
Universitatea din Oradea va primi cea mai mare finanţare din ţară pentru proiectele de mobilitate Erasmus+, respectiv 1.008.773 euro, dintr-un total de 8.009.777 euro, împărţiţi între 44 de universităţi din România, a informat marţi Biroul de presă al instituţiei academice.
Potrivit comunicatului universităţii, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) a dat publicităţii rezultatele selecţiei de candidaturi Proiecte de mobilitate în domeniul universitar susţinute din fondurile politicii externe ale UE, KA171-HED Apelul 2022 - runda 23 februarie 2022.
"Universitatea din Oradea îşi reconfirmă opţiunea fermă în direcţia internaţionalizării. De această dată, instituţia academică orădeană se situează în fruntea clasamentului naţional al finanţării proiectelor de mobilitate din domeniul universitar, proiecte susţinute din fondurile politicii externe ale Uniunii Europene. Este vorba de fonduri dedicate mobilităţii universitare din ţări neasociate programelor Erasmus +" se arată în comunicatul universităţii.
Graţie acestor finanţări, profesori şi studenţi de la Universitatea din Oradea şi din aproape 40 de ţări ale lumii, precum: Peru, Arabia Saudită, Armenia, Republica Moldova, Ucraina, Israel, Iordania, Kenya, Africa de Sud, SUA, Canada, Albania, Muntenegru, vor putea să înveţe sau să susţină cursuri la Oradea, respectiv în universităţi din aceste state.
"Universitatea din Oradea a aplicat pentru toate cele 12 regiuni ale lumii eligibile în cadrul acestui proiect şi a primit finanţare pentru fiecare din ele. Unul din cele mai importante aspecte legate de acest incontestabil succes este faptul că, prin intermediul Universităţii din Oradea, profesorii şi studenţii care vor lua parte la aceste programe de mobilitate pot accesa şi alte instituţii academice europene, partenerele noastre în cadrul programului EU GREEN", a precizat coordonatoarea Departamentului de Relaţii Internaţionale al Universităţii din Oradea, Carmen Buran.
Prorectorul Sorin Borza a subliniat, la rândul său, că această alocare în topul naţional "este un rezultat semnificativ, rodul unei munci de echipă", cu atât mai de apreciat cu cât alte universităţi, precum cele din Cluj-Napoca sau Timişoara, au primit alocări bugetare sub nivelul record atins de Universitatea din Oradea.
"Acest succes vine să confirme încă o dată opţiunea spre internaţionalizare a universităţii noastre, în contextul apartenenţei ei la consorţiul EU GREEN", a conchis prorectorul.
Lista completă a proiectelor de mobilitate în domeniul universitar susţinute din fondurile politicii externe ale UE, KA171-HED Apelul 2022 - runda 23 februarie 2022, poate fi consultată pe: https://www.erasmusplus.ro/library/Superior/2022/rezultate%20selectie/Rezultate_selectie_KA171-HED_2022_19.09.pdf. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e
Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec
Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei
Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr
Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator
Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun
Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române
Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec
Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești
Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco
BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)
Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.












