Ministrul Cîmpeanu - precizări privind importanţa angajărilor în sistem: Pentru reforma în educaţie, resursa umană e esenţială
Ministrul Sorin Cîmpeanu vine cu precizări legate de adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă prin care se permit angajări în sistemul naţional de învăţământ, el afirmând că prin acest act normativ ''nu 'se dă liber' la angajări nejustificate'', iar ministerul este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educaţie.
''Într-un context în care Guvernul trebuie mai mult decât oricând să gestioneze responsabil resursele ţării în încercarea de a genera creştere economică, managementul cheltuielilor publice reprezintă o prioritate. Însă, pe de altă parte, suntem cu toţii conştienţi că educaţia de calitate depinde de existenţa, stabilitatea şi motivaţia resursei umane. Copiii noştri au nevoie să se pregătească cu oameni care îşi doresc să facă acest lucru într-un cadru pe care noile legi ale
Educaţiei îl vor asigura în spiritul unei necesare reforme reale. Acesta este contextul general în care Guvernul a adoptat vineri, 15 iulie, ordonanţa de urgenţă prin care se permit angajări în sistemul naţional de învăţământ'', a precizat ministrul Educaţiei, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Acesta a arătat că restricţiile de angajare sunt prevăzute prin OUG 80 până la 31 decembrie 2022 pentru diminuarea cheltuielilor bugetare acolo unde este posibil.
''Prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern vineri, 15 iulie, la propunerea Ministerului Educaţiei, nu 'se dă liber' la angajări nejustificate! Textul OUG precizează: 'Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi aprobat în şedinţă de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar
vacante din unităţile de învăţământ'. Ministerul Educaţiei este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educaţie'', a menţionat ministrul.
Cîmpeanu a mai explicat că sunt absolvenţi de învăţământ superior (promoţia 2022) care doresc să se îndrepte către o carieră didactică, iar mulţi dintre aceştia nu au reuşit să finalizeze până acum procedurile pentru înscrierea la concurs.
''Ar fi, oare, mai bine să rămână până anul viitor fără un loc de muncă, în condiţiile în care este nevoie de profesori în şcolile româneşti? Titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar şi angajarea cadrelor didactice pe durată determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului şcolar, în data de 5 septembrie. Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă, începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic? Concursul de directori - Runda a 3-a (20% din posturile de director şi director adjunct nu sunt ocupate prin concurs). Vrem sau nu vrem să ne îndreptăm către profesionalizarea managementului şcolilor?'', a arătat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, în sistemul de educaţie apar înainte de începerea, dar şi în timpul anului şcolar/universitar, situaţii de tipul concediilor fără plată din motive personale sau pentru studii/concediilor de îngrijire a copiilor, numiri prin detaşare în funcţii de conducere, îndrumare şi control, dar şi situaţii generate de finalizarea înscrierilor la clasa pregătitoare sau în grădiniţe şi de preluarea creşelor în sistemul de educaţie începând cu 1 septembrie 2022, precum şi alte situaţii (demisii, pensionări anticipate, pensionări pe caz de boală, decese titulari).
''Acestora li se adaugă posturi unice în şcoli şi grădiniţe care se vacantează prin pensionare în lunile iulie-august, spre exemplu. Activităţile corespunzătoare acestor posturi cum ar putea fi acoperite în interesul superior al copiilor/elevilor?'', a adăugat ministrul.
Acesta s-a arătat convins că anul acesta se vor adopta legile Educaţiei.
''Este foarte probabil/personal sunt convins că anul acesta se vor adopta legile educaţiei! Pentru reforma în educaţie, resursa umană este esenţială! Adoptarea legilor educaţiei ar însemna să facem paşi importanţi către ce ne dorim în educaţie. Or, imediat după adoptarea legilor, ar însemna să facem tot atâţia paşi înapoi - prin blocarea recrutării de resursa umană într-un sistem care suferă de mult timp de lipsa unei resurse umane calificate. Guvernul a înţeles atât specificul, cât şi importanţa educaţiei pentru societatea românească, iar acest lucru este unul foarte bun! Este un lucru care ne dă speranţa că legile educaţiei vor putea fi implementate cu succes, după adoptare! Deoarece noile legi ale educaţiei răspund nevoilor educaţionale, socio-emoţionale, de incluziune şcolară şi socială, de atingere şi valorizare a potenţialului maxim de către fiecare copil în parte, respectându-i-se particularităţile de vârstă şi individuale, confortul şi siguranţa în spaţiul şcolar, noi, decidenţii, trebuie să le oferim dascălilor un statut demn al profesiei lor, o salarizare motivantă şi contexte de progres profesional'', a subliniat ministrul Educaţiei. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












