Maraton cultural al UMFST Târgu Mureş şi UNATC Bucureşti în proiectul "Arta ocupă oraşul", de Ziua Copilului
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureş şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) 'Ion Luca Caragiale' din Bucureşti au organizat, miercuri, la Târgu Mureş, un maraton de evenimente culturale sub genericul "Arta ocupă oraşul", pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului.
"Am reuşit să creăm un parteneriat între cele două universităţi pe care îl estimăm ca fiind unul pe termen lung. Ceea ce facem astăzi în Târgu Mureş, această acţiune care are ca pretext ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, de fapt este o suită de evenimente culturale, de cel mai înalt nivel cultural-artistic. Sunt prezenţi în Târgu Mureş artişti de la Universitatea de Teatru, precum şi artişti de la Opera Română din Bucureşti", a afirmat rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, într-o conferinţă de presă.
Rectorul UNATC Bucureşti, Liviu Lucaci, a arătat că evenimentul de la Târgu Mureş este 'copilăria' unui parteneriat care se va dezvolta foarte rapid şi temeinic între cele două universităţi.
"Aş începe prin a spune 'La mulţi ani tuturor copiilor!', de peste tot din lume (...) Astăzi, UNATC împreună cu UMFST oferă oraşului Târgu Mureş şi zonei o serie de evenimente culturale şi ştiinţifice în egală măsură, pentru că cele două universităţi au un profil foarte, foarte larg în interiorul lor. Este vorba despre mai multe spectacole de teatru, este vorba despre instalaţii interactive şi copiii, tinerii şi oamenii de toate vârstele se pot întâlnit cu noile tehnologii pentru că UNATC încearcă să fie în pas cu vremea şi avem instalaţii interactive, instalaţii de VR şi de New Media, avem apoi o proiecţie de filme studenţeşti. Fără să ne lăudăm prea tare ţinem să spunem că mare parte din aceste filme studenţeşti deja au multe premii internaţionale, să zicem aşa studenţii noştri ne bucură şi ne-au obişnuit în fiecare an, deci aceste filme studenţeşti sunt aici, în Târgu Mureş", a declarat Liviu Lucaci, la conferinţa de presă.
Rectorul UNATC a precizat că la maratonul cultural de la Târgu Mureş participă şi artişti păpuşari, iar în cadrul acestuia a fost organizat un atelier de fotografie, în care copiii au putut învăţa cum se compune şi cum se citeşte un portret, dar şi o suită de ateliere de teatru.
"Ţin să amintesc, şi aici împreună cu UMFST vom dezvolta mai multe lucruri în sensul ăsta, când zicem ateliere de teatru ne referim la jocuri teatrale care dezvoltă abilităţi. Pentru că în capul listei evenimentelor de astăzi este un laborator de dezvoltare psiho-emoţional. Punem accent pe asta, înţelegem că arta este un liant pentru societate, pentru comunitate, credem foarte tare asta, şi mai credem că creativitatea, fie că este în artă, fie că este în ştiinţă este una şi aceeaşi, şi este cea care poate aduce dezvoltare societăţii, poate aduce un plus. Aşa că cele două universităţi, eu mă bucur foarte tare pentru parteneriatul ăsta, pentru pasul ăsta pe care l-am făcut, cred că pot aduce un pic de culoare, un pic de bucurie şi un pic de speranţă comunităţii, în sens larg cea de la Târgu Mureş şi cea din zonă", a spus Lucaci.
Rectorul UNATC a arătat că la Târgu Mureş, de Ziua Copilului are loc o suită de evenimente care privesc atât copiii, cât şi adulţii, iar dorinţa celor două universităţi este de a întoarce societăţii ceea ce societatea a oferit mediului universitar.
"Vrem să fim mână-n mână cu societatea, vrem să fim mână-n mână cu dezvoltarea şi credem că este un moment foarte bun în care UMFST şi UNATC vin către Târgu Mureş şi întind mâna publicului de azi, publicului de mâine", a precizat Lucaci.
Rectorul UMFST Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a precizat că proiectele comune vor continua şi că în cadrul discuţiilor avute cu conducerea UNATC Bucureşti, miercuri, au mai fost luate o serie de decizii, inclusiv o stagiune de teatru alternativ, "pentru a crea o plus valoare culturală în Târgu Mureş".
În plus, cele două universităţi au decis şi organizarea unui festival de arte la Târgu Mureş, începând cu primăvara anului viitor.
"Urmează ca, analizând tabloul naţional al festivalurilor de cultură care există, să hotărâm împreună care este nişa potrivită, care se potriveşte şi cu zona şi cu complementaritatea, dacă vreţi, a altor festivaluri care există la nivel naţional, astfel încât să punem Târgu Mureşul pe harta culturală şi din acest punct de vedere. Denumirea exactă şi modul în care se va desfăşura îl vom comunica după ce vom hotărî împreună domeniul cel mai potrivit în acest sens. În mod cert, începând cu primăvara anului viitor, va exista un nou festival cultural în Târgu Mureş, realizat de cele două universităţi", a subliniat Azamfirei.
Liviu Lucaci a subliniat că acest nou festival se va adresa tuturor vârstelor şi că oraşul Târgu Mureş este locul care poate să absoarbă multă cultură.
"Eu mă bucur foarte tare, cred că este nevoie, cred că este un loc unde poate să absoarbă multă cultură, multă inventivitate şi, până la urmă, să ne amintim că creativitatea, astăzi, este poate cel mai important lucru, este motorul de dezvoltare. Iar încă odată, creativitatea nu este artistică sau ştiinţifică, ea este creativitate, este felul în care aducem noul în societate şi oferim soluţii societăţii. Acest festival sperăm să bucure pe toată lumea şi să adune, din toate zonele din jur, oameni de toate vârstele", a conchis rectorul UNATC Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p










