Ziua Naţională a Lecturii - sărbătorită marţi în toate şcolile
Şcolile îşi vor modifica programul marţi, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, învăţătorii şi profesorii având obligaţia să organizeze la orele 11,00 şi 14,00 activităţi la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.
"Am decis, în calitate de ministru al Educaţiei, ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11,00 şi la ora 14,00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru", a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, citat în comunicat.
Motto-ul acestui an este "Citim împreună!".
Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", pe 15 februarie, la ora 10,00.
Obiectivul urmărit este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.
În întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
Bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane sunt invitate să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ.
Se recomandă asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.
Şcolile sunt încurajate să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacalaureat2026/ Rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română - 98,2%
Rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, desfășurată luni, a fost de 98,2% - 120.119 candidați prezenți dintr-un total de 122.319 înscriși. Potrivit Ministerului Educației, nu s-au prezentat pentru susținere probei 2.178 de candidați, iar 22 au fost elimin
Ordinul ministrului Educației privind amânarea cu o zi a probei obligatorii la Bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul de ministru prin care s-a amânat cu o zi susținerea probei obligatorii la examenul de Bacalaureat a fost publicat luni, în Monitorul Oficial. Astfel, prob
Iași: Prima probă a Bacalaureatului considerată de profesori a fi mult mai ușoară decât cea de la Evaluarea Națională
Subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat sunt mult mai ușoare decât cele de la Evaluarea Națională, consideră Serinella Zara, profesoară la Colegiul 'Mihai Eminescu' Iași, iar faptul că nu au mai suferit modificări structurale de aproximativ 15 ani le face previzibile. 'S
Ministerul Educației: Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului de la Bacalaureat, amânată pentru miercuri
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) - proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie, anunță, luni, Ministerul Educației și Cercetării. Măsura este luată în contextul prognozei emise de meteorologi, respectiv
Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise
Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise iar prima este la Limba și literatura română, conform calendarului adoptat de Ministerul Educației. Marți este programată proba obligatorie a profilului - proba E.c). Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului și specializării - proba E.d), se va susține joi, 2 iulie.
Mihai Covaliu - Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București
Senatul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București i-a decernat titlul academic de Doctor Honoris Causa președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Claudiu Covaliu, 'personalitate marcantă a sportului românesc și promotor al valorilor educației, performanței și integrității'. Titlul
Cluj: UBB a inaugurat prima platformă de testări in vitro pentru dezvoltarea medicamentelor din România
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca anunță că a inaugurat prima platformă automatizată de testări in vitro de înaltă eficiență pentru dezvoltarea medicamentelor din România. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a inaugurat joi, 25 iunie 2026, la, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Platforma de testări
Posturi de lector de limba română scoase la concurs pentru universități din străinătate, inclusiv la Sfântul Scaun
Institutul Limbii Române scoate la concurs mai multe posturi de lector de limba română la universități din străinătate și Institutul Pontifical Oriental. Este vorba despre Universitatea din Geneva, Confederația Elvețiană; Universitatea 'Mohammed V' din Rabat, Regatul Maroc; Universitatea 'V. Brusov', Erevan - Armenia; Universitatea
Evaluarea națională: Absolvenții de clasa a VIII-a din partea minorităților naționale susțin proba la limba maternă
Absolvenții de clasa a VIII-a din partea minorităților naționale susțin vineri proba la Limba și literatura maternă din cadrul Evaluării naționale. Prima probă scrisă a fost luni, la Limba și literatura română, iar miercuri cea la Matematică. Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen es
Bihor: Universitatea din Oradea a urcat în clasamentul mondial al sustenabilității în învățământul superior
Universitatea din Oradea a informat, joi, că înregistrează o evoluție importantă în Times Higher Education Sustainability Impact Ratings, unul dintre cele mai prestigioase clasamente mondiale dedicate dezvoltării durabile din învățământul superior, avansând din intervalul 1001-1500 în ediția precedentă la intervalul 801-1000 î
Iași: Peste 100 de școli dotate cu echipamente digitale și mobilier printe-un proiect PNRR
Un proiect de 100 de milioane de lei privind dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a 107 unități de învățământ preuniversitar, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat de Consiliul Județean (CJ) Iași. Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat, joi
Galați: Peste 1.000 de elevi, studenți și profesori vor fi premiați la Gala Excelenței în Educație
Peste 1.000 de elevi, studenți și cadre didactice cu rezultate deosebite vor fi premiați în cadrul celei de-a VI-a ediții a Galei Excelenței în Educație, care va avea loc pe 30 iunie în Grădina Publică din Galați. Potrivit unui comunicat de presă emis, joi, de Primăria Galați, evenimentul este organizat de Asociația Timp Magic, în parte
Ministerul Educației și Cercetării: Aproape 4.900 de absenți la proba de Matematică a Evaluării naționale; 4 elevi eliminați
Un număr de 4.883 de elevi au absentat miercuri la proba de Matematică din cadrul Evaluării naționale, iar patru au fost eliminați, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Evaluarea națională a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clas
Sindicaliștii din educație vor picheta joi Palatul Parlamentului
Sindicaliștii din educație vor picheta joi, începând cu ora 11:00, Palatul Parlamentului, au anunțat într-un comunicat de presă reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, ai Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federației Naționale Sindicale 'ALMA MATER'. Potrivi
Profesor de Matematică: Nu va mai ploua cu note de 10 la Evaluarea Națională
Notele între 9,20 și 10 la proba de Matematică a Evaluării Naționale pot fi considerate note foarte mari, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Cătălin Budeanu, profesor la Colegiul Național 'Emil Racoviță' Iași. El a apreciat că această sesiune a Evaluării Naționale a avut un nivel de dificultate mai ridicat față de anii anterio










