logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SAR: Raport alternativ privind Programul de educaţie remedială - 3.600 de elevi participanţi la program au rămas corigenţi/repetenţi

Imagine din galeria Agerpres

Peste 3.600 de elevi care au participat la orele remediale au terminat anul şcolar în situaţia de corigenţă/repetenţie, relevă Raportul alternativ privind Programul naţional de educaţie remedială, lansat, vineri, de Societatea Academică din România (SAR), sprijinită de Fundaţia Friedrich-Ebert.

"Peste 159.000 de elevi din toată ţara au participat la orele remediale, dar participarea acestora s-a realizat în salturi, şcolile care au implementat proiectul neavând vreun control asupra grupului ţintă (...). Numărul de elevi înscrişi în program a fost fluctuant de la o lună la alta (...) Ministerul Educaţiei nu a publicat nici până astăzi rezultatele programului, nu a efectuat plata pentru toatele cadrele didactice care au predat orele remediale. (...) Din nefericire, chiar şi în urma participării la aceste ore remediale, au existat elevi care au rămas în situaţie de corigenţă/repetenţie, neputând promova anul şcolar. Cel puţin 3.608 elevi care au participat la Programul naţional de educaţie remedială au încheiat anul şcolar precedent în situaţie de corigenţă/repetenţie", se arată în documentul publicat.

În luna februarie a anului 2021, la un an de când şcolile au fost închise pentru prima dată din cauza pandemiei, Ministerul Educaţiei anunţa o soluţie pentru copiii care nu au avut acces la educaţie online. Întrucât aproximativ 1 din 3 elevi nu a putut accesa, pe perioada pandemiei, resursele educaţionale disponibile în mediul digital, Programul naţional de educaţie remedială "Şcoală după şcoală" a fost creat ca să asigure elevilor dezavantajaţi accesul la educaţie.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, bugetul său fiind de aproximativ 30 de milioane de euro.

"Deşi finanţat din fonduri europene, implementat chiar în momentul în care guvernanţii garantau cetăţenilor transparenţă şi reforme în perspectiva depunerii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Programul naţional de educaţie remedială a fost organizat în mare taină: bugetul, echipa de implementare, activităţile, calendarul, rezultatele au întârziat să apară. Mai mult decât atât, chiar din partea oficialilor Ministerului Educaţiei au apărut contradicţii şi semne de întrebare cu privire la organizarea conformă a proiectului. Pentru a clarifica modul în care s-a organizat acest program finanţat din fonduri publice, am sesizat Curtea Europeană de Conturi pentru realizarea unui audit în acest sens", se arată într-un comunicat al SAR transmis, vineri, AGERPRES.

Printre propunerile de îmbunătăţire a Programului naţional de educaţie remedială formulate de SAR se numără asigurarea resurselor financiare pentru continuarea lui în următorii ani şcolari, pentru a ameliora pierderile cauzate de pandemie; bugetarea multianuală şi combinarea resurselor financiare existente cu cele disponibile în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; stabilirea standardelor şi clauzelor de care depinde acordarea sprijinului financiar; profesionalizarea echipelor de experţi care monitorizează implementarea Programului de educaţie remedială şi asigurarea unei mese calde pe zi pentru elevii şi profesorii implicat în program.

Alte propuneri vizează implicarea DGASPC-urilor în proiectarea de soluţii pentru elevii care absentează frecvent în cadrul activităţilor de educaţie remedială, dezvoltarea unui pachet de beneficii/stimulente, alături de autorităţile locale şi mediul de afaceri, în vederea premierii elevilor şi profesorilor cu cele mai bune rezultate în cadrul Programului de educaţie remedială şi includerea unei componente destinate studiului individual, astfel încât elevii vor beneficia de un plan de învăţare remedială personalizat, iar părinţii de un set de linii directoare în continuarea procesului de învăţare remedială acasă.

Managerul proiectului, Liliana Preoteasa, a afirmat vineri, la lansarea raportului SAR, că Programul naţional de educaţie remedială, ale cărui activităţi s-au desfăşurat în perioada martie - august 2021 şi la care au participat 166.757 de elevi şi peste 18.000 de profesori din 2.331 de şcoli, a avut "un impact pozitiv". Ea a precizat că datele oferite sunt deocamdată parţiale, proiectul continuând cu partea de management, pentru a putea fi plătiţi profesorii pentru orele desfăşurate, până în luna ianuarie 2022. Un raport al programului va fi publicat după finalizarea acestuia.

"Mă bucur că aţi făcut raportul. Este bine să avem şi o altă perspectivă decât cea provenită din minister. Am o remarcă, însă, pe care nu pot să mi-o reprim. Raport alternativ! Alternativ la ce? Că noi (n.r. - Ministerul Educaţiei) nu am publicat încă niciun raport. (...) Poate ar fi fost bine să lipsească prezumţia de vinovăţie care se citeşte printre rânduri, în mai multe locuri", a spus Preoteasa. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 09-10-2026 15:28

Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont

Educatie - Stiinta 09-10-2026 15:11

Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani

Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de

Educatie - Stiinta 09-10-2026 13:45

Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială

În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian

Educatie - Stiinta 09-10-2026 13:43

Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)

Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e

Educatie - Stiinta 08-10-2026 18:44

Mureș: Studenții de anul I la medicină și medicină militară îmbracă prima dată halatul alb, într-o ceremonie

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a organizat, joi, ediția a II-a a Ceremoniei Halatelor Albe pentru studenții din anul I ai Facultății de Medicină, Medicină militară și pentru cei de la programele de asistență medicală generală, asistență medicală generală militară și balneofiziokinetoterapie și rec

Educatie - Stiinta 07-10-2026 15:26

Galați: Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri UE în valoare de 8,3 milioane de lei

Liceul de Arte 'Dimitrie Cuclin' din Galați va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 8,3 milioane de lei, care prevede lucrări la clădire, amenajarea unui teren de sport și dotraea unității de învățământ cu instrumente muzicale, a anunțat, miercuri, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Contr

Educatie - Stiinta 07-10-2026 14:48

Galați: Premieră științifică la ICDEAPA - crevetele oriental de râu, reprodus în condiții de laborator

Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați au reușit, în premieră în cadrul institutului, reproducerea controlată și dezvoltarea larvară, în condiții de laborator, a crevetelui oriental de râu (Macrobrachium nipponense), specie originară din Asia de Est, aflată în expansiun

Educatie - Stiinta 07-10-2026 14:31

Harghita: Maraton de lectură dedicat lui Nichita Stănescu, organizat de Biblioteca Județeană, de Ziua Limbii Române

Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu. Activitatea s-a desfășurat simultan și în 16 școli din județul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lec

Educatie - Stiinta 07-10-2026 11:09

Argeș: Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din Pitești

Târgul de orientare profesională 'Cariera Ta', ajuns la a treia ediție, va fi organizat vineri și sâmbătă în Piața Primăriei din municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Liga Elevilor și Studenților din Argeș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul Șco

Educatie - Stiinta 07-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/Prahova: Biblioteca Șirna, cunoscută la nivel mondial - instituția cu un angajat care luminează o întreagă comunitate (GALERIE FOTO)

Niște cărți salvate dintr-o clădire aproape dărâmată și o tânără iubitoare de carte și pasionată de pictură, călăuzită de un spirit inovator și pe deplin dedicată menirii sale - cu aceste elemente a început povestea Bibliotecii Comunale Șirna din județul Prahova, o instituție care s-a bucurat de-a lungul anilor de recunoaștere nu doar locală și nați

Educatie - Stiinta 07-10-2026 05:00

Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București

Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi

Educatie - Stiinta 06-10-2026 20:42

SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc

Educatie - Stiinta 06-10-2026 15:04

MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv

Educatie - Stiinta 06-10-2026 13:39

Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra

Educatie - Stiinta 06-10-2026 11:21

S-a lansat Ghidul Național al Studentului

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.