Brăila: Centrul de excelenţă pentru pregătirea elevilor capabili de performanţe şi-a început activitatea
Centrul Judeţean de Excelenţă Brăila, unitate aflată în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) care are ca scop pregătirea şi dezvoltarea elevilor capabili de performanţe, şi-a început activitatea, potrivit informaţiilor făcute publice de Inspectorat.
Potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă, selecţia profesorilor din această nouă structură a ISJ Brăila a fost realizată de către o comisie numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din inspectorul şcolar general adjunct, inspectorul şcolar care coordonează disciplina/aria curriculară şi directorul centrului de excelenţă.
În ceea ce priveşte selecţia elevilor, aceştia s-au putut înscrie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, şcolile fiind cele care au trimis situaţia centralizată pe discipline la adresa Centrului de Excelenţă.
Grupele de excelenţă constituite în urma selecţiei elevilor sunt următoarele: matematică (8 grupe, gimnaziu şi liceu), limba şi literatura română (6 grupe, gimnaziu şi liceu), limba engleză (2 grupe, gimnaziu şi liceu), limba franceză (2 grupe, gimnaziu şi liceu), limba germană (o grupă, liceu), limba latină (o grupă, liceu), istorie (2 grupe, gimnaziu şi liceu), geografie (2 grupe, gimnaziu şi liceu), biologie (2 grupe, gimnaziu şi liceu), chimie (2 grupe, gimnaziu şi liceu), fizică (2 grupe, gimnaziu şi liceu), astronomie şi astrofizică (2 grupe, gimnaziu şi liceu), informatică (2 grupe, gimnaziu şi liceu).
"Start la Excelenţă! Sâmbătă, 13 noiembrie, Centrul Judeţean de Excelenţă Brăila şi-a început activitatea cu prima grupă, cea de Astronomie şi Astro-Fizică. Din 20 noiembrie îşi încep activitatea şi celelalte grupe. Totodată, felicitări din inimă pentru rezultatele astrale obţinute de elevii brăileni la Olimpiada Internaţională de Astronomie în format online (IRAO 2021), organizată de Observatorul Astronomic INAF-Brera, Milan (Italy) şi desfăşurată la Piatra Neamţ, în perioada 6-13 noiembrie: Medalie de Aur la categoria Juniori pentru Ciocîrlan Mihai Bogdan, Colegiul National 'Gheorghe Munteanu Murgoci', Brăila şi Medalie de Bronz la categoria Seniori pentru Ţiripa Adrian Marian, Liceul Teoretic 'Nicolae Iorga', Brăila. De asemenea, felicitări devotaţilor dascăli îndrumători: prof. Liliana Iacob, prof. Costel Neicu şi, postmortem, inegalabilei profesoare Nicoleta Becheanu", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ISJ Brăila.
Conducerea Centrului de Excelenţă Brăila este asigurată de profesor doctor în istorie Ştefan Aftodor, cadru didactic la Şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu" şi la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci", preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România - filiala Brăila şi autor al mai multor cărţi de istorie şi articole ştiinţifice. AGERPRES/(AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Centrul Județean de Excelență / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu










