Cîmpeanu: Şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii; noile prevederi - publicate vineri în MO
Şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii atât din învăţământul de stat, cât şi privat, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că se vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică în unităţile în care rata de vaccinare anti-COVID a întregului personal este de peste 60%, iar noile prevederi vor fi publicate vineri, "cât mai curând posibil", în Monitorul Oficial.
Ministrul a menţionat că de luni s-ar putea întoarce la cursuri cu prezenţă fizică aproximativ 1.800.000 dintre cei 2.930.000 de elevi şi preşcolari.
"Şcoala va începe pentru toţi elevii şi pentru toţi copiii din grădiniţe în data de 8 noiembrie. Mă refer aici şi la sistemul de învăţământ de stat şi la sistemul de învăţământ privat. Este în curs de derulare şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se propune modificarea ordinului ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii în acest sens. În foarte scurt timp, va fi validată hotărârea CNSU. Ordinul va fi semnat de către cei doi miniştri şi va fi trimis către Monitorul Oficial în vederea publicării astăzi, cât mai curând posibil, în aşa fel încât pe parcursul acestei zile să poată exista şedinţe ale Consiliilor de administraţie în fiecare şcoală şi în fiecare grădiniţă prin care să se ia decizia de funcţionare a şcolilor începând de luni, 8 noiembrie, şi să fie anunţată. Criteriul se referă la rata de vaccinare la nivelul fiecărei şcoli şi grădiniţe. (...) Am luat în considerare rata de vaccinare la nivelul întregului personal, pentru că elevii interacţionează nu numai cu profesorii şi învăţătorii, interacţionează, spre exemplu, şi cu îngrijitoarele, interacţionează cu alte categorii de personal", a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, în situaţia în care vor fi probleme legate de resursa umană sau de infrastructură, indiferent dacă rata de vaccinare a personalului este de peste 60%, va exista în continuare posibilitatea ca şcolile respective să solicite desfăşurarea cursurilor online.
"În situaţia în care, dincolo de rata de vaccinare, există probleme la nivel de resursă umană - număr semnificativ de profesori carantinaţi sau infectaţi sau există probleme de infrastructură - va exista în continuare posibilitatea ca la nivelul şcolii să se formuleze o cerere conform articolului 3.2 din Ordinul de ministru 5338, care va fi modificat astăzi, pentru ca şcoala să rămână în online, chiar dacă are o rată de vaccinare de peste 60%. Rată de vaccinare de peste 60%, conform raportărilor de la finalul săptămânii trecute, exista în 54% din şcolile şi grădiniţele României - învăţământ de stat şi învăţământ privat", a explicat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat că la un caz de infectare cu SARS-CoV-2 apărut într-o clasă cursurile cu prezenţă fizică se vor suspenda, iar dacă mai mult de jumătate dintre clasele dintr-o unitate de învăţământ au cazuri de elevi bolnavi de COVID-19, cursurile vor trece în online.
Sorin Cîmpeanu a precizat că la nivelul sistemului de învăţământ, incluzând şi cel universitar, peste 70% dintre personal este vaccinat anti-COVID.
Conform ministrului, în Bucureşti, 69% dintre şcoli aveau rata de vaccinare peste 60%, iar datele vor fi actualizate în cursul zilei de vineri în şedinţele Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.
"Rata de vaccinare este cea mai mare în rândul liceelor, apoi urmează grădiniţele, apoi, pe ultimul loc, sunt şcolile gimnaziale. Am făcut această analiză", a indicat Cîmpeanu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Sorin Cîmpeanu afirmă că testele non invazive vor ajunge în şcoli de săptămâna viitoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu










