Universitatea Politehnica din Timişoara marchează 65 de ani de la revolta studenţilor din 1956
Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) marchează în aceste zile împlinirea a 65 de ani de la revolta studenţilor din 1956, când s-a constituit un grup de iniţiativă ce avea să dea semnalul luptei anticomuniste, iar unii dintre tineri aveau să fie arestaţi pentru că au condamnat prezenţa sovietică în ţară.
Grupul de iniţiativă era format din studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Mecanică de la Institutul Politehnic din Timişoara - Aurel Baghiu, Caius Muţiu, Teodor Stanca, Frederich Barth, Ladislau Nagy, Valentin Rusu, Heinrich Drobny - şi stabilea ca în debutul acţiunilor, pe 30 octombrie la ora 14,00, să se organizeze la Facultatea de Mecanică o mare adunare cu studenţii din întreg centrul universitar Timişoara, la care să fie invitaţi rectorii şi reprezentanţi ai puterii centrale.
Fostul deputat ţărănist de Timiş, inginerul Teodor Stanca, primul dintre studenţii care a luat cuvântul în faţa a peste 2.000 de participanţi în 30 octombrie 1956, prezenta, într-o declaraţie pentru AGERPRES, starea de spirit de la acel moment.
"Noi eram generaţia anului 1956, eram 'copiii părinţilor noştri', părinţi care, părăsind tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial, întorcându-se acasă au găsit o ţară ocupată de o forţă străină (...), care au fost deposedaţi de agoniseala lor şi a înaintaşilor, care erau obligaţi să plătească cote aberante, după care nu mai rămâneau cu aproape nimic din ce să-şi întreţină familia. Părinţi care erau consideraţi duşmani ai regimului comunist şi care au fost obligaţi să ia drumul codrilor pentru a se apăra şi pentru a construi grupuri de rezistenţă armată, părinţi cu care comuniştii au umplut închisorile şi lagărele de exterminare de pe tot cuprinsul ţării", a precizat Teodor Stanca.
Pe 30 octombrie 1956, poliţia, securitatea şi armata au pătruns în cantină şi au arestat opt studenţi din grupul de iniţiativă, ei fiind duşi la Securitate şi ulterior condamnaţi. Restul au fost duşi într-o tabără militară la Becicherecu Mic. În 31 octombrie avea loc o demonstraţie de stradă în sprijinul celor arestaţi. Coloana formată din circa 1.000 de demonstranţi a fost înconjurată de trupe de intervenţie, studenţii au fost îmbarcaţi în camioane şi duşi tot la Becicherecu Mic, arată un comunicat al UPT transmis, vineri, AGERPRES.
Studenţii arestaţi au fost anchetaţi şi trimişi în judecată, prin rechizitoriul din 6 noiembrie 1956, în două loturi, pedepsele fiind între şase luni şi opt ani. Era specificată "crima de uneltire contra ordinii sociale", cu pedepse între 15 ani şi condamnarea la moarte. Ulterior, guvernul a schimbat încadrarea lor, la pedepse între 5 şi 10 ani. Un mare număr de studenţi au fost exmatriculaţi. Mulţi dintre ei nu mai sunt acum în viaţă.
Caius Muţiu, fost consilier local, unul dintre principalii organizatori, a primit cea mai lungă perioadă de detenţie (opt ani) şi îşi amintea: "La ora la care noi ne organizam, în Ungaria încă nu interveniseră trupele ruseşti. Ne gândeam că dacă acolo nu au intervenit, va fi la fel şi la noi. Eu ştiam că dacă nu se aplică principiul dominoului, voi fi arestat, mai ales că nici nu aveam origine socială sănătoasă, în familia mea foarte mulţi au fost arestaţi. Credeam că voi primi trei-patru ani. Dar nu am regretat niciodată ceea ce am făcut".
Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, s-a stabilit în Austria după ce, ca student al Politehnicii din Timişoara, a avut un discurs împotriva regimului în acele zile.
"Nu puteam să mă abţin - negândit şi nepregătit - să nu le spun şi eu pe ale mele. (...). Urmările au fost drastice: am fost un om ratat, am ştiut că sunt un om ratat, am devenit un om nesigur în tot ce fac, în tot ce încerc. Fricos... Frica faţă de putere, faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla, mi-a rămas până în ziua de astăzi. Aceste lucruri nu trec fără urmări. Aceste răni se închid, dar cicatricea rămâne. Da, ştiu, director de operă celebru, legendă, toate astea. Altfel, aş fi ajuns inginer la Bicaz, un loc favorit al tuturor. Inginer am vrut să devin. Eu nu regret acum, ca să fiu sincer şi serios. (...) Actul meu revoluţionar sau pre-revoluţionar a avut urmări bune şi proaste", spune Ioan Holender, citat în comunicatul UPT.
Aurel Baghiu îşi aminteşte că, după discursuri mincinoase ale conducerii ţării, studenţii timişoreni strigau aproape la unison "Afară cu ruşii din ţară!", "Ne-am săturat de robie, "Vrem libertate", "Jos mâinile de pe Ungaria!".
"A fost o pagină de istorie pe care nu o putem trece cu vederea. Viaţa ulterioară a tuturor participanţilor s-a raportat la evenimentele din 1956, care i-au marcat. Şi poate că episodul din 1956 a fost determinat de acel spirit de libertate al Timişoarei, acelaşi spirit care a făcut ca şi peste ani, în 1989, timişorenii să se ridice din nou la luptă împotriva sistemului opresiv, de această dată, cu succes", se menţionează în comunicatul UPT. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu










