Braşov: Un laptop, cazare şi masă gratuită pentru candidaţii de top la Universitatea Transilvania
Universitatea "Transilvania" Braşov continuă programul de susţinere a elitelor, demarat în urmă cu 4 ani, prin care se acordă o serie de facilităţi candidaţilor admişi la programele de licenţă care au fost şefi de promoţie la liceul absolvit, membri ai loturilor olimpice şi care au participat la competiţii internaţionale, precum şi pentru cei care au obţinut media 10 la bacalaureat.
Potrivit rectorului Universităţii, prof.dr. ing. Vasile Abrudan, aceştia vor primi un laptop şi o masă gratuită la cantină pe tot parcursul anului universitar, cei care nu sunt din municipiul Braşov beneficiind şi de cazare gratuită. Condiţia pentru a beneficia de aceste facilităţi şi în continuare este de a obţine, într-un an de studiu, cel puţin media 9.
Abrudan a arătat marţi, într-o conferinţă de presă, că, dacă la debutul programului, în urmă cu patru ani, numărul studenţilor care au beneficiat în anul I de aceste facilităţi a fost de 6, toţi fiind din Braşov, anul trecut au fost 41 de beneficiari din 13 judeţe ale ţării, inclusiv din Bucureşti, şi un absolvent al unui Institut tehnic din Italia.
De asemenea, candidaţii la studiile universitare de licenţă, care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de către Ministerul de resort, beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locurile finanţate de la buget.
Totodată, absolvenţii claselor a XII-a, care îndeplinesc cumulativ condiţiile ca media notelor din clasele IX-XII este mai mare sau egală cu nota 8, iar venitul pe membru de familie din luna mai 2019 este mai mic sau egal cu 2080 lei brut, pot primi, pe durata anului I de studiu, cazare gratuită în căminele studenţeşti, masă gratuită la cantina universităţii pe durata anului universitar (voucher zilnic de masă) şi un voucher pentru rechizite cu valoarea de 400 lei.
În total, 54 de candidaţi admişi la Universitatea Transilvania din Braşov în sesiunea de admitere iulie 2019 vor face parte din acest program, beneficiarii urmând să fie stabiliţi în funcţie de media de admitere, fiind, totodată, maximum 3 studenţi pentru fiecare facultate.
Pentru sesiunea de admitere de vară (15-20 iulie), la UTBV, la cele 18 facultăţi, sunt disponibile la programele de licenţă - învăţământ cu frecvenţă 6.215 locuri, din care 2.885 de locuri sunt finanţate de la buget (dintre care 18 sunt pentru candidaţii de etnie rromă şi 40 pentru absolvenţii din mediul rural) iar 3.233 sunt cu taxă.
De asemenea, Universitatea Transilvania din Braşov scoate la concurs 44 de locuri cu bursă şi 24 fără bursă pentru românii de pretutindeni şi 29 de locuri pentru cetăţeni din ţări terţe ale Uniunii Europene.
Pentru programele de licenţă cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă sunt disponibile 475 de locuri, respectiv 885.
Taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2019-2020 sunt cuprinse între 3.500 de lei şi 6.000 de lei, iar cele de înscriere de 200 de lei pentru toate facultăţile, cu excepţia celei de Medicină, unde aceasta este de 250 de lei.
UTBV dispune, în campusul propriu, de 4223 de locuri de cazare. AGERPRES/(A, AS-autor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Universitatea TRANSILVANIA din Brasov / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









