Târgul Oferta Educaţională, la ediţia XX; toate liceele bucureştene sunt prezente
Târgul Oferta Educaţională 2019, desfăşurat în Parcul Tineretului, a avut parte încă din prima zi de numeroşi vizitatori, în ciuda ploii abundente.
La eveniment sunt reprezentate toate liceele din Capitală, atât cele de stat, cât şi cele particulare, precum şi câteva instituţii de învăţământ superior, precum Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti sau Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
Atmosfera e relaxată, muzica răsună din boxe, iar la standuri, atât profesorii, cât şi elevii mai mari oferă curioşilor informaţii despre procedura de înscriere şi de admitere, despre activităţile extracurriculare, concursuri, burse sau despre cursurile pe care le vor urma la diverse profiluri. Elevii sunt interesaţi şi de învăţământul dual, de beneficiile pe care le pot obţine în timpul studiilor, dar şi după absolvire.
"Primăria Capitalei, prin Proedus, ca în fiecare an, prin acest târg îşi doreşte să ofere şansa fiecărui copil din Bucureşti de a-şi alege drumul în viaţă, printr-o orientare şcolară adecvată. În acelaşi timp, şcolile au ocazia în aceste zile de târg să îşi prezinte oferta educaţională, numărul de locuri şi tot ceea ce aduc nou pe piaţa educaţională pentru elevii bucureşteni", a declarat directorul general Proedus, Svetlana Preoteasa, cu ocazia inaugurării târgului.
Prezentă la eveniment, Tomniţa Florescu, viceprimar al Capitalei, i-a îndemnat pe elevi să îşi aleagă cariera în funcţie de propriile preferinţe.
"Aveţi şansa să faceţi în viaţă ceea ce vă place. Deşi există vorba 'Nu-mi da sfaturi, că ştiu să greşesc şi singur!', totuşi, vă dau un sfat: ascultaţi-vă numai pe voi când vine vorba de ceea ce doriţi! Pentru că a face în viaţă ceea ce îţi place şi a avea o meserie care îţi place înseamnă totul de fapt. Înseamnă o mare bucurie şi o uşurare. Nu ascultaţi pe nimeni, ascultaţi-vă pe voi înşivă!", a spus ea.
Svetlana Preoteasa a declarat pentru AGERPRES că unul dintre obiectivele organizatorilor este ca începând de anul viitor, la târg să fie reprezentate şi toate unităţile de învăţământ superior.
"Vom încerca la anul să ne asigurăm că universităţile vor veni toate. La început, târgul s-a organizat fără universităţi, însă elevii de clasa a XI-a şi a XII-a vor deja să se orienteze, iar pe noi ne interesează ca ei să se orienteze cât mai mult spre universităţile din Bucureşti, nu din afara graniţelor", a explicat ea.
Târgul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Proedus - Centrul de proiecte educaţionale şi sportive Bucureşti, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Evenimentul se desfăşoară în perioada 14 - 17 mai în Parcul Tineretului din Capitală, pe platoul de la intrarea din faţa Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai", şi poate fi vizitat de marţi până joi, între orele 10,00 şi 18,00, iar vineri - între 10,00 şi 14,00.
Miercuri, în intervalul orar 17,30 - 19,30, va avea loc o şedinţă de promovare a învăţământului profesional de stat şi dual, la care vor participa operatorii economici care au încheiat contracte de colaborare cu unităţile de învăţământ tehnologic pentru calificările existente pe piaţa muncii.
Potrivit Proedus, în anul 2018, târgul a înregistrat peste 18.000 de vizitatori. AGERPRES/(A, AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









