APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata a 26,65 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2025, suma fiind destinată unui număr de 19.354 de beneficiari, dintre care 18.717 rentieri agricoli și 637 de moștenitori ai acestora, informează instituția.
Din totalul sumelor autorizate, au fost plătite efectiv până în prezent 25,26 milioane de lei către 18.078 de rentieri agricoli și 84.992,42 de lei către 50 de moștenitori.
Potrivit APIA, diferența dintre sumele autorizate și cele achitate este determinată de calendarul legal de depunere a documentelor. Rentierii titulari au avut posibilitatea de a-și viza carnetele până la 31 august 2026, în timp ce moștenitorii au putut depune cererile și documentele justificative până la 15 octombrie 2026.
''Ca urmare a finalizării autorizării centralizate a tuturor solicitărilor depuse, restul plăților deja autorizate pentru rentieri și moștenitori se vor efectua în cel mai scurt timp, urmând ca toți beneficiarii să își primească sumele cuvenite până la termenul limită'', se precizează în comunicat.
Plata rentei viagere agricole se efectuează de către centrele județene APIA, într-o singură tranșă anuală, până cel târziu la 30 noiembrie 2026, prin mandat poștal sau virament bancar, în funcție de opțiunea beneficiarului. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir
Costreie: Școala trebuie să devină relevantă și să îi învețe pe copii să gândească, nu doar să acumuleze informații
Școala românească trebuie să devină mai relevantă pentru viața de zi cu zi, iar modelul educațional trebuie schimbat astfel încât elevii să învețe să gândească și să înțeleagă informațiile, nu doar să le acumuleze, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, la evenimentul de lansare a cercetării ''
ANRE a retras licența de furnizare a energiei electrice a IBN Energy; nu este afectat niciun consumator
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de furnizare a energiei electrice a societății IBN Energy SRL, după ce a constatat încălcări repetate ale obligațiilor legale și de licență, inclusiv neconstituirea unei garanții financiare de peste 3,5 milioane de lei. ''Comitetul de reglementare
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr
Andrei (INS): Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în 2023 aveau mame casnice
Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în anul 2023 aveau mame casnice, iar în mediul rural ponderea se apropia de 50%, a declarat, marți, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la evenimentul de lansare a cercetării ''România nevalorificată''. ''&
Intenția de preluare a Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiza Consiliului Concurenței
Tranzacția prin care Content Project SRL și Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenționează să achiziționeze Dogan Media International S.A. este analizată de Consiliul Concurenței. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis marți AGERPRES, în conformitate cu prevederile Legi
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3443 lei, în creștere cu 0,17 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,3426 lei. Valoarea leului a crescut însă comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7617 lei, în scăder
Petrescu (ASF): De la 'Name and Shame' la 'Name and Shine', o perspectivă diferită asupra guvernanței corporative
Guvernanța corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eșecurilor, expunerea deficiențelor și sancționarea practicilor necorespunzătoare ci ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoașterea excelenței, promovarea exemplelor de bună practică și încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate, consideră președintele Autori
Mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor locale devine operațional (minister)
Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, a anunțat, marți, instituția. 'Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art.17 alin.(3)-(19) din Ordonanța d
Chisăliță: Ieri le-am prezentat furnizorilor măsurile care urmează să se aplice în perioada următoare; așteptăm feedback-ul lor
Reprezentanții Ministerului Energiei au avut luni o întâlnire cu furnizorii de energie, cărora le-au fost prezentate măsurile avute în vedere pentru perioada imediat următoare și, în funcție de feedback-ul acestora, vor continua discuțiile și cu celelate instituții, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Ieri a f
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 2,901 miliarde de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 36 luni, la un randament mediu de 6,6% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiu
Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 11 noiembrie
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi sincronizată miercuri la Sistemul Energetic Național (SEN), urmând să atingă puterea nominală în data de 12 noiembrie 2026, informează Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 'Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza p











