Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță.
'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în care, practic, foarte multe situații s-au suprapus cum, din păcate, nu am mai întâlnit până la momentul de față. Asta presupune să acordăm atenție la ceea ce înseamnă potențiale situații cu care ne putem confrunta în această iarnă. Tocmai de aceea, principala mea activitate și principala mea concentrare în perioada imediat următoare va fi cum pregătim această iarnă. Este foarte important să încercăm să facem cât mai multe scenarii cât mai realiste, să ne pregătim pentru foarte multe situații care pot să apară, ținând seama și de istoricul anilor trecuți, ținând seama și de ceea ce înseamnă elementele noi care au apărut în acest an. Aici discut, în primul și în primul rând, de ce s-a întâmplat cu seceta care a modificat destul de mult energia produsă din diverse surse. Una dintre primele acțiuni, dacă nu chiar prima acțiune, va fi a discuta cu comandamentele de iarnă, a face diverse scenarii, de așa natură încât să încercăm să trecem cu bine această iarnă', a spus Chisăliță.
Acesta a menționat, totodată, că piața de energie din România ar avea nevoie de 12 luni pentru a trece de la zona reglementată la una de tip liber.
'Cred că e foarte important să avem în vedere că pentru a trece dintr-o piață reglementată sau semi-reglementată într-o piață liberă, e nevoie de timp. Acest timp, practic, e necesar pentru a realiza diverse stadii în care, în primul și în primul rând, ofertele să fie pregătite pentru consumatori, în care consumatorii să fie pregătiți ca, dintr-o situație în care primeau un preț, la un moment dat după o anumită Ordonanță, să treacă într-o zonă în care să-și urmărească interesele, să-și urmărească ofertele și să facă aceste contractări. Din punctul meu de vedere, timpul minim este de 12 luni.
Ce pot să vă zic este că, inclusiv în programul de guvernare, am propus realizarea unei analize, pentru că, în toate aceste situații, nu discutăm doar de un singur element, ci discutăm de fapt de un complex de stakeholderi. Ceea ce cred, însă, este că, pentru a trece de la o piață semi-reglementată la o piață liberă, e nevoie de 12 luni (...) În același timp, trebuie să spunem că e foarte important ca ceea ce înseamnă mixul energetic să fie făcut și gândit de așa natură, încât să asigurăm continuitatea, să asigurăm siguranța și securitatea României', a subliniat Dumitru Chisăliță.
În ceea ce privește reactoarele modulare de la Doicești, ministrul propus al energiei a susținut că acest proiect trebuie să fie analizat într-un mod corespunzător.
'Cred că acolo trebuie să fie o analiză complexă și, ulterior, trebuie să se ia o decizie față de ceea ce înseamnă acest complex. În același timp, din punctul meu de vedere, cred că noile tehnologii, inclusiv în domeniul nuclear, sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, doar că ele trebuie să se bazeze pe competitivitate, pe evaluări tehnico-economice reale, pe un element real de a fi sustenabil în piață. Cu siguranță, trebuie făcută o analiză', a afirmat Chisăliță.
Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliță, în cadrul audierilor din Parlament, organizate luni.
Din totalul parlamentarilor prezenți, s-au acordat 39 de voturi 'pentru', opt voturi 'împotrivă, fiind consemnată și o abținere.
Dezbaterile au avut loc în prezența membrilor din Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, și Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, precum și din Comisia economică, industrii și servicii, turism și antreprenoriat și Comisia pentru energie, infrastructura energetică și resurse minerale din cadrul Senatului.
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile au început la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniștri își vor prezenta prioritățile în comisii și vor răspunde întrebărilor parlamentarilor. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intrarea în funcțiune a Unității 2 a Centralei de la Cernavodă este estimată pentru marți
Intrarea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă este estimată pentru marți după ce luni, la ora 00:42, a fost inițiată secvența de pornire a reactorului, a anunțat Ministerul Energiei. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național vineri după-amiaza.
ONRC: 3.707 de societăți cu capital străin au fost înființate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primele nouă luni din 2026, față de 4.471 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 3.707 de societăți noi
INS: 1.100.343 de salariați în Capitală, la finele lunii august 2026
Numărul salariaților din Capitală era, la finele lunii august 2026, de 1.100.343 persoane, în scădere cu 2.017 persoane față de luna anterioară și cu 14.503 comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la sfârșitul lunii august 2
INHGA: Debitul Dunării se menține la aproape o treime din media lunii noiembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va crește ușor în aceste zile, până la 1.800 mc/s, după care va scădea la 1.700 mc/s, menținându-se în continuare mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru peri
Administrația Fluvială a Dunării de Jos modernizează stațiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) a lansat o licitație în valoare estimată de 49,14 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția unor echipamente și efectuarea măsurătorilor necesare reabilitării și extinderii rețelei de stații hidrometrice de pe sectorul românesc al Dunării, potrivit unui anunț publicat în Sistemul
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată (raport)
Atacurile de phishing care utilizează Inteligența Artificială (AI) reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată, conform datelor incluse în raportul Eset SMB Cyber Readiness Index 2026. 'Miliarde de oameni și dispozitive sunt conectate, serviciile cloud susțin viața de zi cu zi, iar 'script kiddies&
Bursa de la București a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 24,46 miliarde de lei la capitalizare (-3,41%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 143,60 milioane de lei (+45,87%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, &ic
Ministrul Finanțelor participă luni la reuniunile ECOFIN și Eurogrup, la Bruxelles
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va participa luni, la Bruxelles, la o nouă reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și la reuniunea Eurogrup în format inclusiv. Conform unui comunicat al ministerului, participarea ministrului Finanțelor urmărește susținerea intereselor economice ale României &i
Datoria guvernamentală a crescut, în august 2026, cu 25 miliarde lei, la 61,1% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în august 2026, de peste 1.230 miliarde lei, în creștere cu 25 miliarde lei față de luna anterioară, când s-a cifrat la 1.205 miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernament
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
ELCEN trebuie să introducă suplimentar în sistem 1.860 tone de apă fierbinte pe oră (1.860.000 litri pe oră), pentru a compensa pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES. 'Această cifră indică multe avarii și șantiere de termoficare deschise. Agentul termic ca
Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică
Un report de peste 3,47 milioane de lei (peste 649.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 8 noiembrie, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,91 milioane de lei (peste 358.400 de euro), informează Loteria Română. La Joker, la categoria I, reportul d
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele













