Directoarea generală a ELCEN: Nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi
Datoriile Termoenergetica față de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi, a susținut, marți, la un eveniment de specialitate, directoarea generală Electrocentrale București (ELCEN), Mirela Pavel.
'Suntem destul de departe de ideea de sistem centralizat, din păcate, și îmi asum ceea ce afirm, nu din rea-voință, nici din context politic, ci doar din faptul că investițiile sunt prioritare. Adică, la acest moment și Termoenergetica, și ELCEN trebuie să-și susțină propriile investiții, trebuie să le realizeze pentru a se putea face această fuziune într-un mod optim și benefic pentru cetățean și nu a crea mai mult haos sau mai multe probleme. Datoria există și este încă destul de mare. Astăzi, cred că suntem undeva la 1,3 miliarde de lei. Trebuie să recunosc că, din vară, domnul primar (Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, n.r.) a început să mai plătească din subvenție și am reușit să mai încasăm, dar pe perioada de iarnă știm foarte bine că facturile vor fi mai mari, deci cel mai probabil că, până în primăvară, efortul va fi destul de mare și pentru ELCEN, și pentru Termoenergetica și pentru primărie. Nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi. Nu cred că asta este intenția cuiva. Vom reuși să ducem și să susținem proiectele, societatea și resursele pentru reparații, pentru a susține acest proces și furnizarea termiei până când vom vedea noile CET-uri în funcțiune. Este un efort imens. Specialiști nu prea mai sunt în domeniu, iar salariile sunt foarte mici, comparativ chiar cu celelalte companii de stat', a spus Pavel.
În opinia reprezentantei ELCEN, fuziunea cu Termoenergetica este un proces foarte îndelungat, iar pentru asta e nevoie de un plan foarte bine realizat.
'Fuziunea este o chestiune care se discută între proprietari - statul român și primărie. Din perspectiva mea ca manager, firește că voi acționa în interesul companiei și nu voi împiedica în niciun fel un astfel de proces, dacă se decide și dacă se realizează în pașii necesari. Un proces de fuziune este foarte îndelungat. La acest moment, dacă pornește această fuziune, efectiv toate lucrurile trebuie să meargă în paralel. Oricare ar fi modalitatea legală, din punctul meu de vedere, consider că este necesar un plan foarte bine stabilit, pe 5-10 ani, în care factorii implicați să-și asume pașii care trebuie făcuți și modul în care se realizează acest proces în mod concret și să se urmărească acest plan, nu de pe o zi pe alta (...)', a subliniat Mirela Pavel.
Guvernul a aprobat, în data de 28 mai 2026, prin Memorandum, inițierea procedurilor pentru transferul pachetului de acțiuni deținut de către statul român, prin Ministerul Energiei, la ELCEN către municipalitatea bucureșteană, prin tranzacție. Valoarea tranzacției va fi determinată de evaluarea de piață pe care o va face Ministerul Energiei în perioada următoare.
Decizia ține cont de solicitarea Consiliului General al Municipiului București de realizare a acestei acțiuni și de etapele prevăzute de lege în acest sens.
Provocările dezvoltării accelerate a producției de energie regenerabilă și prețul energiei în această iarnă și anul viitor sunt doar câteva dintre temele abordate, marți, în cadrul evenimentului Profit Energy.forum - 'Energia României în Europa - între independență și interdependență', ajuns la cea de-a X-a ediție. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: elcen.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m
Dănescu (ARB): Suntem într-o criză de creditare; măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile
România se confruntă cu o criză de creditare, în condițiile în care măsurile aplicate în relația cu creditorii sunt punitive și ostile, iar sistemul bancar suportă o povară fiscală ridicată, a declarat luni președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, la un eveniment de specialitate.





