CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz în care șoferii nu vor fi amendați dacă se dovedește că au încercat să plătească dar nu au reușit.
'Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali. Cu toate acestea, nu excludem apariția unor incidente tehnice sporadice care pot afecta utilizarea platformei. Pentru a evita aplicarea amenzii, înainte de efectuarea deplasării, conducătorii auto au obligația să acceseze platforma TollRo, să se înroleze, să achiziționeze rovinietă și/sau TollRo. În măsura în care aceste acțiuni nu pot fi efectuate din cauza defecțiunilor tehnice ale platformei, conducătorii pot începe/ continua deplasarea, fără riscul de a primi amendă', se arată într-un comunicat al companiei.
Potrivit CNAIR, încercările eșuate din cauze tehnice vor fi reținute de sistem, care, de asemenea, va identifica inclusiv erorile utilizatorului. În plus, CNAIR, prin interogarea sistemelor, are posibilitatea de a identifica acei utilizatori care nu au accesat platforma, deși pretind că au încercat.
'Subliniem, din nou, faptul că, în conformitate cu art. 9 alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 226/2023, utilizatorii care nu pot achita tariful TollRo din cauza disfuncționalităților tehnice ale platformei nu vor fi sancționați. Măsura prevăzută de art. 9 alin. (4) din Normele de aplicare a Legii nr. 226/2023 nu se limitează la perioada de lansare a sistemului, respectiv, perioada comunicată anterior: 01.10.2026 - 03.10.10.2026. Măsura se aplică ori de câte ori Sistemul de Tarifare Electronică Rutieră sau mijloacele automate de control prezintă disfuncționalități, indiferent de cauză, pe întreaga durată a acestora, până la remediere', susține sursa citată.
În prezent, tariful TollRo poate fi achitat în două moduri: fie prin tichet de rută - plată în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei, fie prin sesiune de tarifare - traseul se înregistrează prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic.
În niciunul dintre aceste cazuri plata nu se face prin virament bancar în conturile CNAIR.
Canalele oficiale de plată disponibile începând cu 1 octombrie 2026 sunt: portalul web oficial: https://etoll.ro - creare cont, înrolarea vehiculelor, achiziția rovinietei și a tichetului de rută, gestionarea portofelului electronic și a facturilor; aplicația mobilă TollRo, gratuită pentru iOS și Android - achiziția rovinietei și a tichetului de rută, inițierea sesiunii de tarifare; punctele de vânzare CNAIR din cadrul Secțiilor de Drumuri Naționale (SDN) și al Agențiilor de Control și Încasare (ACI) de la punctele de trecere a frontierei - rovinietă și tichet de rută; distribuitorii autorizați - rovinietă, inclusiv prin SMS la numărul de telefon mobil 7500.
'Recomandăm utilizatorilor să achite tarifele numai prin canalele indicate în prezentul comunicat și să nu dea curs solicitărilor de plată primite pe alte căi', se mai arată în document.
Pe de altă parte, CNAIR precizează că, în primele zile de funcționare a sistemului, o parte dintre utilizatori au efectuat plăți prin virament bancar direct în conturile CNAIR iar aceștia pot solicita restituirea sumelor printr-o cerere transmisă la adresa de e-mail registraturacnair@andnet.ro (adresa oficială a Registraturii CNAIR), însoțită de dovada plății (ordinul de plată) și de datele contului în care să se facă restituirea (IBAN și titular).
'Aceste sume nu țin loc de tarif: pentru a circula legal începând cu 1 octombrie 2026, utilizatorii trebuie să achite rovinieta, tichetul de rută sau tariful TollRo prin unul dintre canalele de mai sus', subliniază sursa citată.
Rovinietele achiziționate prin sistemul SIEGMCR până la 1 octombrie 2026, pentru vehiculele de transport persoane (autoturisme, microbuze și autocare) și pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, își păstrează valabilitatea. Datele acestor roviniete au fost preluate în noul sistem fără vreo formalitate din partea utilizatorilor. Pentru aceste roviniete nu se efectuează restituiri, întrucât acestea rămân valabile până la data expirării perioadei pentru care au fost achiziționate.
Rovinietele achiziționate până la data de 1 octombrie 2026, pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, precum și peajele rămase neconsumate până la această dată își încetează valabilitatea. Restituirea contravalorii rovinietelor și a peajelor care și-au încetat valabilitatea se solicită de către utilizatori exclusiv prin aplicația pe care CNAIR o pune la dispoziție până la data de 29 decembrie 2026. Restituirea se realizează in termen de 90 de zile de la data înregistrării solicitării în aplicație.
Utilizatorii care întâmpină dificultăți pot transmite o sesizare prin intermediul formularului de contact disponibil pe portalul https://etoll.ro.
AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














