Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru.
'Am investit în programe de cercetare. Am finanțat cercetarea în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor cuantice. De exemplu, avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, prin politica de coeziune și prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare. Avem, de asemenea, centre de excelență în domeniul tehnologiilor cuantice, finanțate din fonduri naționale. Unul dintre acestea este înființat în cadrul Universității Politehnica', a afirmat Alexandru, în cadrul unui workshop dedicat inteligenței artificiale, organizat la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, competiția pentru centrele de excelență a fost 'cea mai importantă competiție lansată vreodată de România, cu un buget de 300 de milioane de euro'.
'Obiectivul acesteia a fost înființarea a 18 centre de excelență permanente. Unul dintre acestea este dedicat tehnologiilor cuantice, dar avem și centre de excelență în domeniul inteligenței artificiale și în alte domenii legate de securitate, inclusiv de securitatea națională', a subliniat președintele ANC.
În opinia sa, cercetarea, inovarea și transferul de cunoștințe reprezintă instrumente pentru susținerea creșterii economice, iar autoritatea va continua să sprijine dezvoltarea inteligenței artificiale în următorii ani. 'Investind în știință și în cercetare, investim, de fapt, în viitorul nostru', a susținut Alexandru.
La rândul său, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, Adrian-Victor Vevera, care a moderat evenimentul, a evidențiat importanța dezvoltării cooperării internaționale în domeniul cercetării și inovării, inclusiv cu Republica Coreea.
'Avem deja numeroase colaborări în domeniul inovării cu Japonia, cu state europene și cu alte țări. Suntem deschiși să inițiem, împreună cu Autoritatea Națională pentru Cercetare, noi colaborări cu partenerii noștri din Republica Coreea', a afirmat Vevera.
Prezent la eveniment, șeful Centrului Național Cyberint, Anton-Mugurel Rog, a atras atenția asupra riscurilor generate de utilizarea inteligenței artificiale, inclusiv asupra posibilității ca aceasta să faciliteze desfășurarea unor atacuri cibernetice de către persoane sau grupuri cu resurse tehnice limitate.
'Inteligența artificială nu mai este o tehnologie emergentă. Ea face deja parte din sistemele care ne apără rețelele și analizează mediul informațional și, în egală măsură, din instrumentele utilizate de cei care încearcă să ne submineze. Aceeași tehnologie care ne permite să detectăm amenințările în timp real le permite adversarilor noștri să le genereze cu o viteză și la o scară fără precedent', a precizat Rog.
Acesta a subliniat că dezvoltarea sistemelor autonome de inteligență artificială aduce atât beneficii, cât și noi vulnerabilități.
'Asistăm, de asemenea, la o tranziție de la sistemele de inteligență artificială care răspund la instrucțiuni către sisteme de inteligență artificială capabile să planifice, să raționeze și să acționeze autonom, conectate la baze de date, servicii externe și infrastructuri critice, cu o implicare umană minimă. Acestea promit câștiguri considerabile de eficiență, dar schimbă și natura riscurilor pe care trebuie să le gestionăm', a explicat șeful Centrului Național Cyberint.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București a organizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia au fost abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea cibernetică.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Guvernul Republicii Coreea, sub înaltul patronaj al Senatului României. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







