Programul Rabla 2026: Alte 2.749 de ecotichete, în valoare de peste 33,78 milioane de lei, aprobate de AFM
Membrii Comitetului de Avizare din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au aprobat, miercuri, 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul programului Rabla Auto 2026.
''Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea unui autovehicul nou. Prin acest program contribuim la înnoirea parcului auto național, încurajăm achiziția de autovehicule mai puțin poluante și susținem reducerea impactului transportului asupra mediului'', a declarat președintele AFM, Florin Bănică, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Sesiunea pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid este în derulare, iar înscrierile se pot face până la data de 31 decembrie 2026, la ora: 2359, în baza bugetului disponibil sau până la epuizarea bugetului alocat.
Pentru noile înscrieri este disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurși toți pașii procedurali prevăzuți în cadrul programului.
Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinați pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziționarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
În cadrul Programului ''Rabla Auto'' 2026, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete: 18.500 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.
La finalizarea procesului de înscriere în program, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.
Ulterior, în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze în aplicație seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele prevăzute în Ghidul de finanțare și să selecteze un producător validat.
Potrivit instituției, în termen de 60 de zile de la obținerea statusului de ''beneficiar aprobat pentru finanțare'', solicitantul-persoană fizică are obligația să distrugă și să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicația informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tanczos Barna: Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a afirmat marți că protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism și a condamnat 'cu fermitate' transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență. 'Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașni
A doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova, joi, la Chișinău
Patronatul European al Femeilor de Afaceri - PEFA organizează, joi, la Chișinău, a doua ediție a Forumului Economic România-Republica Moldova - FERM, un eveniment dedicat consolidării relațiilor economice dintre cele două state și dezvoltării unor noi oportunități de investiții, parteneriate și proiecte comune. Evenimentul este organizat sub egida Băncii
Ministerul Muncii: Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma unei decizii a Curții de Apel București
Fluxurile din platforma WorkinRomania au fost dezactivate în urma deciziei Curții de Apel București de suspendare a ordinului privind lista ocupațiilor deficitare, iar angajatorii nu pot, în prezent, să finalizeze procedurile de înregistrare și autorizare sau să depună cererile pentru vizele de muncă de tip D/AM2, a anunțat Ministerul Muncii.
Ministerul Energiei: Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de 76%, peste media europeană
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare
PIFM solicită repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania și procesarea cererilor pentru toate ocupațiile
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie permisă depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Patronatele din construcții: Circa 3 miliarde de euro, diferența dintre lucrările executate prin PNRR și sumele încasate de constructori
Diferența dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori prin PNRR și sumele efectiv încasate se ridică la aproximativ 3 miliarde de euro și pune o presiune uriașă asupra lichidității companiilor din sector, susțin reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). 'Potrivit datelor oficiale, acest sector concen
România are cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană
Rata locurilor de muncă vacante în al doilea trimestru al acestui an a fost de 2,1% în zona euro și de 2% în Uniunea Europeană, în rândul statelor membre cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, arată datele publicate marți de Eurostat. Statele membre UE cu cea mai ridicată rată
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit în creștere la 16,29 miliarde euro, în primele șapte luni
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 16,29 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2026, comparativ cu 15,707 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2025, a anunțat marți Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 88 milioane euro,
Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru următoarele două săptămâni
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-30 septembrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026, potrivit unui comunicat al instituției, remis AGERPRES. 'Măsura continuă intervenția aplicată în prima jumătate a luni
Federația FNFM-CV avertizează că trenurile s-ar putea opri dacă finanțarea CFR Călători nu este deblocată
CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind în continuare blocat la Ministerul Finanțelor, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFM-CV). 'Au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026, iar CFR Călători &icir
Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului
Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România
Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ
Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)
Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex






