Grupul Electrica a raportat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru al acestui an
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 8,6%, respectiv cu 36,1 milioane lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, informează un comunicat al companiei.
Acest rezultat este generat, în principal, ca urmare a creșterii profitului operațional diminuat de impactul negativ al rezultatului financiar în primul semestru al anului 2026, la care se adaugă impactul negativ din creșterea impozitului pe profit.
În ceea ce privește EBITDA, în primele șase luni ale anului în curs, acest indicator a crescut cu 7,7% (76,9 milioane lei), ajungând la o valoare de 1,079 miliarde de lei, comparativ cu valoarea de 1,002 miliarde de lei realizată în primul semestru al anului 2025. Creșterea EBITDA provine în principal din variația segmentului de furnizare, având o evoluție pozitivă în primele șase luni ale anului 2026 comparativ cu perioada similară din 2025.
''Rezultatele acestui semestru confirmă stabilitatea operațională a Grupului. Electrica continuă procesul de transformare: furnizarea performează într-o piață complet liberalizată, noile capacități de producție încep să contribuie, iar investițiile în regenerabile și stocare ne apropie de rolul pe care ni-l dorim în piața de energie. Electrica a devenit mai mult decât distribuție și furnizare. A devenit un grup în care urmează să începem să vedem rezultatele integrării întregului lanț valoric: producție, stocare, furnizare, distribuție și servicii energetice. (...)'', a declarat Alexandru Chiriță, CEO Electrica, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.
Profitul operațional pentru primul semestru al acestui an a înregistrat o creștere de 66,6 milioane de lei, până la valoarea de 773,1 milioane lei, comparativ cu valoarea de 706,5 milioane lei realizată în S1 2025. Această creștere se datorează în principal creșterii veniturilor operaționale cu 110,3 milioane lei, impact pozitiv diminuat de creșterea costurilor operaționale cu 43,7 milioane de lei.
Potrivit companiei, veniturile din activitatea curentă au înregistrat o creștere de 1,158 miliarde de lei, impact pozitiv diminuat de scăderea altor veniturilor operaționale cu 1,048 miliarde de lei în principal din încheierea schemei de sprijin pe segmentul de furnizare.
Pe segmentul de furnizare, veniturile au înregistrat o creștere în primul semestru din 2026 cu aproximativ 948,3 milioane de lei (+28,7%), comparativ cu aceeași perioadă din 2025, ajungând la valoarea de 4,25 miliarde de lei. Creșterea veniturilor din furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale a fost determinată, în principal, de stabilirea prețului de vânzare a energiei electrice prin mecanisme concurențiale, adaptate strategiei companiei. Acest efect pozitiv a fost parțial diminuat de scăderea cu 9% a cantității de energie furnizată pe piața cu amănuntul, susțin reprezentanții companiei.
''Eliminarea schemei de plafonare a permis filialei de furnizare să își construiască strategia de preț pe criterii de piață concurențială și profitabilitate, adaptată în funcție de categoriile de clienți. Contribuția segmentului de furnizare la veniturile consolidate ale Grupului este în proporție de 69,9%, iar contribuția la EBITDA Grupului este 16,8%'', se arată în comunicat.
Veniturile din subvenții aferente primului semestru din 2026 au fost în valoare de 25,7 milioane lei, față de 1,056 miliarde de lei înregistrate în perioada similară din 2025. La 30 iunie 2026, subvențiile estimate de încasat de la autorități totalizează 2,544 miliarde de lei, potrivit datelor transmise de companie.
Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 133,9 milioane de lei (+4,9%), la 2,839 miliarde de lei (din care 1,773 miliarde de lei venituri cu clienți externi Grupului), față de S1 2025, în principal ca urmare a creșterii veniturilor din energie reactivă și din evoluția veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (ca urmare a recunoașterii veniturilor din contractele de concesiune). EBITDA pe segmentul de distribuție a avut o evoluție negativă de 42,3 milioane lei în principal din creșterea cheltuielilor operaționale.
Potrivit sursei citate, contribuția segmentului de distribuție a energiei electrice la veniturile consolidate ale Grupului este de 29,4%, iar contribuția la EBITDA Grupului este 85,2%.
Pe segmentul de producție, veniturile au crescut cu aproximativ 4,4 milioane de lei sau 82,8% la 9,7 milioane lei față de primul semestru al anului 2025, ca urmare a operaționalizării parcurilor fotovoltaice Vulturu și Satu Mare 2.
Volumul de energie electrică distribuită a fost de 8,9 TWh, în ușoară scădere cu 0,5% față de S1 2025. Filiala Distribuție Energie Electrică România (DEER) deservește aproximativ 4,011 milioane utilizatori din 18 județe, pe o arie ce acoperă circa 40,8% din suprafața României.
Baza Activelor Reglementate (BAR), în termeni nominali, este estimată la sfârșitul lui S1 2026 la valoarea de 8,7 miliarde lei.
În primul semestru, DEER a realizat și a pus în funcțiune investiții în valoare de 233 milioane lei (variație marginală de -1% comparativ cu S1 2025).
Totodată, volumul de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul a fost de 3,4 TWh, în descreștere cu 9% comparativ cu S1 2025. Electrica Furnizare deservește aproximativ 3,2 mil. locuri de consum (cel mai mare portofoliu din România), din care 1,77 milioane locuri de consum pe piața concurențială și 1,46 milioane locuri de consum în regim de serviciu universal și ca furnizor de ultimă instanță.
Electrica Furnizare este al treilea cel mai mare furnizor de energie electrică din România atât pe piața totală, cât și pe cea concurențială (bazat pe volumele furnizate), cu o cotă totală de piață de 14,27% și o cotă pe piața concurențială de 11,01% în ianuarie-mai 2026, conform ultimelor rapoarte ANRE disponibile.
Volumul de energie electrică produsă a crescut la 21 GWh, de peste trei ori mai mult ca în primul semestru din 2025. Creșterea reflectă intrarea în operare a parcurilor fotovoltaice Vulturu și Satu Mare 2 după a doua jumătate a anului 2025.
Pe segmentul de producție, Grupul Electrica are în portofoliu proiecte de energie regenerabilă, fotovoltaică și eoliană, cu o capacitate totală de 307,5 MW, aflate fie în operare, fie în diferite stadii de dezvoltare. Dintre acestea, 46,5 MW sunt deja operaționali.
De asemenea, Electrica are proiecte de stocare a energiei de aproximativ 949,5 MWh în diferite stadii de dezvoltare.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție, furnizare și producție a energiei electrice din România, precum și unul dintre principalii furnizori de servicii energetice la nivel național.
Grupul deservește 4 milioane de utilizatori, acoperind 18 județe din trei zone geografice pentru distribuția energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord), și întreg teritoriul țării pentru furnizarea energiei electrice, mentenanță și servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica, societatea holding a Grupului, este listată la Bursele de Valori din București și Londra, având capital majoritar privat. Prin intermediul acesteia, este singurul grup românesc din domeniul energiei care operează integrat în sectoarele distribuției, furnizării și producției de energie electrică. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec
Eurostat: Irlanda și România au avut cele mai puternice creșteri economice din UE în T3
Economia Uniunii Europene și cea a zonei euro au înregistrat creșteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre Irlanda și România au avut cele mai puternice ritmuri de creștere, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
Negrescu (Frames): Ultimul loc în UE la inovare ne va costa salarii, exporturi și competitivitate în următorul deceniu
Poziționarea României pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea riscă să afecteze salariile, exporturile și competitivitatea economiei în următorul deceniu, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames, într-o analiză de specialitate. 'Economia românească crește, dar nu inovează.










