Romsilva, locul 2 pe țară la atribuirea contractelor prin proceduri de negociere fără publicare în 2025, după Spitalul de Urgență Moinești
Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, menținându-se pe locul al doilea la nivel național, iar 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin 'extremă urgență', informează, vineri, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).
Potrivit unui comunicat, instituția a finalizat analiza privind utilizarea, în 2025, a procedurii de negociere fără publicare prealabilă de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva RA, care a derulat 371 de astfel de proceduri, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei. Deși numărul acestora a scăzut semnificativ față de anii anteriori, Romsilva se menține pe locul al doilea la nivel național, iar 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin 'extremă urgență'.
Procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare este prevăzută de legislația achizițiilor publice și poate fi utilizată în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor și cerințelor aplicabile.
Președintele ANAP, Raluca Rogoz, subliniază că negocierea fără publicare prealabilă reprezintă o excepție de la procedurile competitive de atribuire, iar nivelul de utilizare identificat justifică o monitorizare atentă și constantă.
'Recomandăm consolidarea mecanismelor de planificare a achizițiilor și a sistemului de control intern la nivelul autorității contractante, astfel încât recurgerea la această procedură să rămână limitată la situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cadrul legal. Analizele de acest tip ne permit să identificăm din timp tipare și zone de risc și să transmitem aceste informații instituțiilor competente, astfel încât acestea să poată dispune, după caz, măsurile care intră în sfera atribuțiilor lor legale', a spus Rogoz, citată în comunicat.
Analiza, realizată pe baza datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), relevă următoarele: în anul 2025, Romsilva a publicat 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, în scădere semnificativă față de anii anteriori: 860 în 2024 și un maxim de 1.324 în 2023. Cu toate acestea, Regia se menține pe locul al doilea la nivel național din perspectiva volumului de proceduri de acest tip, fiind depășită doar de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești (418 proceduri) și urmată de Spitalul Universitar de Urgență București (351 proceduri).
Valoarea totală atribuită prin această procedură a fost de 28.254.307 lei, reprezentând 0,46% din valoarea totală a NFP-urilor publicate la nivel național în 2025, pondere în creștere față de 0,31% în 2024.
Conform datelor ANAP, 94,61% dintre proceduri (351 din 371) sunt încadrate în diviziunea CPV 77 - 'Servicii pentru agricultură, silvicultură, horticultură, acvacultură și apicultură', majoritatea covârșitoare vizând servicii de exploatare forestieră.
De asemenea, 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin extremă urgență, iar 17% au fost inițiate ca urmare a neprimirii niciunei oferte la procedurile competitive inițiale.
Datele analizate indică o utilizare frecventă a negocierii fără publicare în cazul unor achiziții cu valori individuale reduse sau medii, în special în zona serviciilor silvice.
Din punct de vedere teritorial, distribuția procedurilor evidențiază o concentrare accentuată la nivelul municipiului București, unde au fost înregistrate 215 din totalul de 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă. Capitala este urmată de județul Suceava, cu 106 proceduri. Celelalte proceduri sunt distribuite în județele Bihor (30), Tulcea (10), Arad (5), Caraș-Severin (3) și Prahova (2), ceea ce indică o concentrare semnificativă a acestor proceduri în București și Suceava.
'Analiza face parte din activitatea de monitorizare a funcționării sistemului de achiziții publice și continuă demersul realizat de ANAP pentru perioada 2020 - 2024. Scopul acesteia este de a identifica evoluții, tipare de utilizare și eventuale riscuri asociate recurgerii la o procedură de atribuire cu caracter excepțional', se arată în comunicat.
Rezultatele acestei analize vor fi utilizate de ANAP în orientarea activităților de monitorizare a sistemului național de achiziții publice și pentru informarea instituțiilor cu atribuții de control și supraveghere, în vederea evaluării, potrivit competențelor legale, a aspectelor identificate.
Raportul ANAP a fost transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a fost adus la cunoștința Curții de Conturi a României și Consiliului Concurenței, pentru analiză și, după caz, pentru dispunerea măsurilor care intră în sfera competențelor legale ale acestor instituții.
'ANAP va continua monitorizarea utilizării procedurilor de negociere fără publicare prealabilă și va analiza indicatorii de performanță la nivelul sistemului național de achiziții publice, în vederea identificării tendințelor și a eventualelor riscuri sistemice', dau asigurări reprezentanții agenției. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tanczos Barna: APIA a transferat vineri peste 124 de milioane de euro,pentru 103.755 de fermieri, până la ora 8:00
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat, vineri, în prima zi de plată a avansului subvențiilor agricole, peste 124,1 milioane de euro pentru 103.755 de fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, până la ora 8:00 au fost transferate plăți î
Muzeul Sarmalelor se deschide la Artisan Food Market; Biblioteca Națională devine, în acest weekend, gazda producătorilor artizanali
Târgul Artisan Food Market îi așteaptă pe bucureșteni în acest weekend, la Biblioteca Națională a României, cu produse inedite, precum zacusca din sturion, vinul biodinamic și trandafirii murați, dar și cu o premieră europeană: deschiderea Muzeului Sarmalelor, dedicat unuia dintre preparatele reprezentative ale bucătăriei românești.
APIA: Plățile în avans către fermieri încep vineri; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie 2026. Potrivit unui comunicat al instituției, plățile
Conferință de bilanț la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, susține vineri o conferință de presă, unul dintre subiecte fiind prezentarea concluziilor raportului de control referitor activitatea Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), în contextul neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (P
Program de Guvernare/ Ghișeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu și controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare și introducerea unor garanții financiare obligatorii pentru activitățile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea administrației de mediu și eficientizarea instituțiilor din domeniu incluse în Programul de guvernare 2026 - 2028 al premierului desemnat Luca Niculescu.
Program de guvernare/Se adoptă Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată'
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată' (statul nu mai cere informații pe care le deține deja), interoperabilitatea obligatorie pe standarde deschise europene și standarde unice de interfață și utilizare pentru toate serviciile publice, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus
Program de guvernare/ Fără măsuri fiscale pro-ciclice asupra sectorului IT
Programul de guvernare al premierului desemnat, Luca Niculescu, prevede menținerea predictibilității fiscale pentru sectorul tehnologic și evitarea măsurilor fiscale prociclice asupra sectorului IT, urmând să fie instituit un mecanism de evaluare de impact și o consultare transparentă cu mediul de afaceri înaintea oricărei modificări fiscale sau de reglem
Program de guvernare/Prin programul 'Primării fără hârtii',comunicarea dintre administrațiile centrală și locală devine exclusiv electronică
Serviciile publice vor fi reproiectate pe 'evenimente de viață', livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetățeni, de la naștere la pensionare, iar pentru firme, de la înființare la dizolvare, iar prin programul 'Primării fără hârtii', comunicarea dintre administrația centrală și cea locală devine exclusiv e
Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să fie finalizată în 2027, potrivit măsurilor propuse în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, în domeniul Mediului. 'Operaționalizăm urgent, în 2026, sistemul d
Program de guvernare/Autoritatea pentru Digitalizarea României trece direct în subordinea prim-ministrului
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administrației centrale, cu competențe extinse la inteligența artificială, conform Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul des
Program de guvernare/Structură specializată pentru proiecte de parteneriat public-privat și concesiuni, în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Atribuțiile Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) vor fi delimitate prin lege, cele cinci administrații portuare și de căi navigabile vor fi comasate și vor rămâne doar două, respectiv Administrația Porturilor Maritime Constanța și Administrația Unică a Dunării, iar în cel
Program de guvernare/Nu vor fi vândute active strategice profitabile sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată posibilitatea listării unor pachete minoritare, pe modelul societăților din energie deja listate, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Redefinim rolul companiilor și r
Program de guvernare/Investițiile europene din perioada 2028-2034 vor fi concentrate pe proiecte mari în transport, energie, sănătate și educație
Guvernul își propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiții în transport, energie, sănătate, educație, digitalizare și infrastructură, evitând fragmentarea finanțărilor în proiecte mici, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Va fi adoptată Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni: inovarea și finanțarea creșterii
Guvernul ar urma să adopte Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea și finanțarea creșterii), construită pe harta capacităților productive, a lanțurilor de furnizori și a dependențelor critice, prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm Stra
Program de guvernare/Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Guvernul intenționează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenție, protecție și reducerea pierderilor de apă și 800 de milioane de euro pentru canalizare și epurarea apelor uzate, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm și a












