logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Amendamentele privind decarbonizarea pot duce la redeschiderea Cererii de plată 2 și blocarea următoarelor cereri din PNRR (ministru)

Image

 Amendamentele adoptate în Senat la legislația privind decarbonizarea pot determina Comisia Europeană să considere că România a revenit asupra unei reforme deja îndeplinite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce ar putea conduce la redeschiderea Cererii de plată nr. 2 și la blocarea depunerii următoarelor cereri de plată, a declarat ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

'Comisia Europeană, după o modificare din decembrie, a spus că există riscul acesta de reversibilitate, așa se numește, când întorci o reformă. Deci noi am făcut o reformă, am încasat banii în 2022, când am adoptat calendarul, iar acum, practic, prin acest amendament, încălcăm calendarul respectiv. Asta înseamnă, pe de o parte, că se redeschide Cererea de plată nr. 2, adică ni se iau înapoi banii care ne-au fost dați', a explicat Pîslaru, miercuri, la Digi24.

Potrivit ministrului, consecințele nu s-ar limita la recuperarea unor fonduri deja plătite de Comisia Europeană.

'Și asta nu este neapărat cea mai mare dintre probleme. Cealaltă problemă este că, până nu se stabilesc măsurile de remediere, nu te mai lasă să depui alte cereri de plată. Noi suntem deja în al doisprezecelea ceas', a spus acesta.

Ministrul a precizat că România este pregătită să depună Cererea de plată nr. 5 imediat după finalizarea procedurilor europene privind renegocierea PNRR.

'Cererea de plată nr. 5 este gata, pregătită, și așteptam acum doar decizia Consiliului pentru renegocierea care a avut loc, ca să putem să o depunem. Asta este Cererea de plată nr. 5, cu 2 miliarde. Și ultimii 3 miliarde, vorbesc de componenta de grant, depindeau de salarizare, ANI și toate celelalte, așa încât ar trebui să o depunem până pe 30 septembrie', a explicat ministrul.

În opinia sa, blocajul generat de amendamente nu era justificat, în condițiile în care Guvernul nu intenționa să închidă noi capacități de producție pe cărbune.

'Dar este un blocaj absolut necerut de nimeni, făcut pentru o chestiune populistă, că, vai, domnule, închidea cineva centrale, ceea ce nu era justificat de nimic', a adăugat Dragoș Pîslaru.

Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, fiind introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.

'Capacitățile energetice pe bază de huilă și lignit rămase disponibile la data de 31 decembrie 2021 se scot din exploatare potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare prevăzute la art.4 alin (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic', prevede proiectul adoptat.

Documentul conține mai multe excepții în care se permite punerea în funcțiune de noi capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit sau huilă în cazuri precum: constituirea de rezerve de lignit, antracit, turbă sau huilă pentru mobilizare și război, în scopul pregătirii, asigurării și organizării resurselor energetice necesare în cazul instituirii stării de urgență și asediu, pentru prevenirea și combaterea amenințărilor la adresa suveranității naționale a României. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 790

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 26-10-2026 13:16

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB

Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor. 'Rezultatele ex

Economic Intern 26-10-2026 12:52

Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului

Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta

Economic Intern 26-10-2026 12:45

Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă

Economic Intern 26-10-2026 12:36

ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ

Economic Intern 26-10-2026 12:09

Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România

Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu

Economic Intern 26-10-2026 11:36

Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir

Economic Intern 26-10-2026 10:59

Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)

Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR

Economic Intern 26-10-2026 10:52

Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară

Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în

Economic Intern 26-10-2026 10:35

AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei

Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș

Economic Intern 26-10-2026 10:29

Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)

România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei

Economic Intern 26-10-2026 09:42

Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor

Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați

Economic Intern 26-10-2026 08:58

Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni

Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț

Economic Intern 25-10-2026 17:49

Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î

Economic Intern 25-10-2026 13:14

Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)

Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș

Economic Intern 25-10-2026 12:05

CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai