Miruță: Vom informa Comisia că ceea ce TAROM trebuia să facă până la 1 iunie și nu a făcut va fi realizat în regim accelerat
TAROM a avut un plan de restructurare agreat, în baza căruia a primit foarte mulți bani, însă obligațiile asumate nu au fost îndeplinite, astfel că în următoarele trei zile Comisia Europeană va fi informată că operatorul aerian va realiza în regim accelerat ceea ce nu a făcut, iar în șase săptămâni se va veni cu un proiect pentru viitorul companiei, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță.
'Avioanele TAROM trebuie să zboare, iar pentru asta trebuie să existe șefi care să vrea, să știe ce trebuie corectat și să aibă curajul să se raporteze la adevăr, nu să tragă de cifre doar pentru a se preface că fac management. Am avut o discuție onestă la Ministerul Transporturilor cu directorul general interimar al TAROM, cu președintele Consiliului de Administrație, cu directorul financiar și cu directorul comercial. Când dai la o parte minciunile celor care au condus până acum această companie spre prăpastie, adevărul arată grav. TAROM a avut un plan de restructurare agreat, în baza căruia a primit foarte mulți bani. Perioada de implementare a fost 2024-2026, însă planul propus chiar de conducerea companiei nu a fost parcurs, iar obligațiile asumate nu au fost îndeplinite', a notat Miruță, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, la finalul anului 2026, toți banii primiți trebuie restituiți dacă planul de restructurare nu demonstrează viabilitate, 'iar în forma actuală, nu o demonstrează'.
'În condițiile actuale, generate de modul în care TAROM a fost condusă și coordonată în ultimii ani, la finalul anului 2026, toți banii primiți trebuie restituiți dacă planul de restructurare nu demonstrează viabilitate. Iar în forma actuală, nu o demonstrează. Fiindcă această companie trebuie să funcționeze și are o importanță strategică pentru România, în urma întâlnirii de la minister au fost stabilite următoarele decizii, cu pași și responsabilități concrete: în următoarele 3 zile vom informa Comisia Europeană printr-o adresă că ceea ce TAROM trebuia să facă până la 1 iunie și nu a făcut va fi realizat în regim accelerat; în șase săptămâni vom propune un proiect pentru viitorul TAROM și vom solicita o întrevedere la Comisia Europeană pentru a prezenta argumentele; la mijlocul lunii septembrie vom transmite un plan onest, construit pe date financiare reale, pe venituri certe și pe cheltuieli reduse', susține șeful interimar de la Transporturi.
Radu Miruță a subliniat că noua conducere a TAROM 'a reluat deja procesul intern de refacere a bugetului pe baza adevărului, nu a poveștilor'.
'Da, uneori trebuie să strângem cioburile lăsate de cei care au considerat compania statului un loc de petrecere privată. Uneori au fost sparte atât de multe farfurii în timpul distracției, încât e critic de târziu. Dar pentru o companie strategică precum TAROM trebuie făcut tot ce este necesar', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Radu Miruţă / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec
Eurostat: Irlanda și România au avut cele mai puternice creșteri economice din UE în T3
Economia Uniunii Europene și cea a zonei euro au înregistrat creșteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre Irlanda și România au avut cele mai puternice ritmuri de creștere, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
Negrescu (Frames): Ultimul loc în UE la inovare ne va costa salarii, exporturi și competitivitate în următorul deceniu
Poziționarea României pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea riscă să afecteze salariile, exporturile și competitivitatea economiei în următorul deceniu, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames, într-o analiză de specialitate. 'Economia românească crește, dar nu inovează.
Codirlașu (CFA România): Revirimentul din trimestrul III se datorează investițiilor din PNRR
Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul acestui an, iar revirimentul vizibil în datele pentru trimestrul al treilea se datorează investițiilor realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, vineri, președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Cred că datele pent
Inspecția Muncii: Amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână, în urma a 2.357 de controale, fiind descoperite 58 de cazuri de muncă nedeclarată, a anunțat, vineri, instituția. 'Respectarea drepturilor angajaților și prevenirea riscurilor la locul de muncă rămân priorități ale Inspecției Muncii
Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică
Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'D







