ELCEN are de recuperat de la Termoenergetica facturi de aproape 1,5 miliarde de lei, din perioada noiembrie 2025-mai 2026
Electrocentrale București (ELCEN) desfășoară un amplu program de pregătire a centralelor pentru sezonul rece 2026 - 2027, însă continuă să se confrunte cu problemele create de dezechilibrele financiare existente în lanțul de termoficare și are de recuperat de la Termoenergetica București creanțe de aproximativ 1,5 miliarde de lei, contravaloarea facturilor neachitate din perioada noiembrie 2025 - mai 2026.
Potrivit unui comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES, aproape jumătate din această sumă, respectiv peste 730 de milioane de lei, reprezintă subvenția neachitată de Primăria Municipiului București.
'Securitatea energetică nu poate fi susținută exclusiv prin efort operațional. Ea depinde de investiții consistente, de stabilitate financiară și de o abordare integrată la nivelul întregului sistem de termoficare. Modernizarea ELCEN nu este doar un proiect de infrastructură, ci o obligație strategică pentru București și pentru România. Compania își va continua activitatea cu aceeași responsabilitate și determinare, însă reziliența pe termen lung a sistemului energetic presupune investiții, coerență și asumare din partea tuturor actorilor implicați', transmit reprezentanții ELCEN.
În paralel cu investițiile, ELCEN desfășoară programul anual de revizii tehnice, mentenanță și reparații în toate centralele, în vederea pregătirii sezonului rece. Se lucrează etapizat, nu simultan.
În acest context, centralele ELCEN funcționează în regim de vară, adaptat necesarului redus de energie termică pentru prepararea apei calde menajere. Astfel, CTE București Sud și CTE Grozăvești sunt în exploatare și produc agent termic pentru prepararea apei calde menajere, iar CTE Progresu și CTE București Vest se află în rezervă.
Lucrările sunt realizate conform manualelor de mentenanță și programelor de revizie care impun verificări periodice ale instalațiilor, având ca obiectiv menținerea funcționării în condiții de siguranță, eficiență și continuitate.
Pe parcursul verii sunt executate lucrări de întreținere, reparații, înlocuiri ale componentelor uzate, verificări și testări ale instalațiilor tehnologice și ale sistemelor de automatizare, protecție și siguranță.
'Aceste intervenții sunt esențiale pentru prevenirea avariilor și pentru asigurarea funcționării optime a echipamentelor în perioada de consum maxim din sezonul rece. (...) ELCEN urmărește să intre pregătită tehnic în sezonul rece, cu echipamente revizuite, stocuri și contracte care permit funcționarea în condiții de siguranță. În spatele acestui efort se află echipele noastre de ingineri, tehnicieni și operatori, care lucrează permanent pentru a menține în funcțiune instalații aflate, în multe cazuri, dincolo de durata lor de viață proiectată. Profesionalismul și responsabilitatea lor reprezintă unul dintre pilonii securității energetice a Bucureștiului', subliniază reprezentanții ELCEN.
De asemenea, creșterea siguranței alimentării cu energie termică în București reprezintă o prioritate strategică pentru ELCEN. În acest sens, compania implementează investiții menite să consolideze fiabilitatea capacităților existente și să suplimenteze capacitatea de producție, în special pentru acoperirea vârfurilor de consum din sezonul rece, în condiții de eficiență și conformitate cu standardele de mediu.
În acest sens, la CTE București Sud este în derulare contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea unui cazan de apă fierbinte (CAF) cu capacitatea de 100 Gcal/h, alimentat cu gaze naturale. Investiția, în valoare de 29,393 milioane lei fără TVA, are termen de finalizare la 31 decembrie 2026, iar în prezent a atins un grad de realizare de aproximativ 46%.
La CTE Progresu, se va monta un cazan de apă fierbinte nou. Proiectul de 100 Gcal/h vizează asigurarea producției de energie termică în perioadele de vârf de consum, suplimentând producția de energie termică în cadrul CTE Progresu. A fost aprobată documentația tehnică și urmează să se lanseze procedura de achiziție.
'Modernizarea acestor instalații va conduce la reducerea emisiilor poluante, creșterea disponibilității în exploatare, diminuarea costurilor de operare și mentenanță și, mai ales, la suplimentarea capacității de producție', se arată în comunicat.
Pe lângă modernizarea echipamentelor existente, ELCEN continuă implementarea proiectelor strategice de investiții pentru construirea a trei centrale noi de cogenerare de înaltă eficiență pe gaze naturale (pregătite și pentru integrarea hidrogenului), proiecte finanțate prin Fondul pentru Modernizare: CTE București Sud (275 MWe și 214 MWt), CTE Progresu (74,2 MWe și 72,8 MWt) și CTE Grozăvești (32,5 MWe și 41 MW).
'Realizarea acestor trei CET-uri noi reprezintă pilonul central al tranziției energetice a Bucureștiului, asigurând energie eficientă și sigură pentru deceniile următoare', se subliniază în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București
Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp








