logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Petrariu (sindicat STB): 800 de angajați vor fi disponibilizați în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare

Image

Societatea de Transport București (STB) are în prezent 9.504 de salariați, iar 800 vor fi disponibilizați în cadrul planului de eficientizare, dintre care cel mult 200 de angajați vor putea părăsi compania printr-o procedură de plecări voluntare, beneficiind de șase salarii compensatorii, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Transportatorilor STB, Vasile Petrariu, reprezentant al organizației sindicale majoritare din STB.

Acesta a precizat că procedura de înscriere pentru plecările voluntare a fost deschisă miercuri, 22 iulie, și se va încheia luni, 27 iulie. În această perioadă, angajații care îndeplinesc condițiile prevăzute în planul social își pot depune solicitările, urmând ca restul disponibilizărilor să fie realizate pe baza criteriilor stabilite în planul social și prin pensionare.

''Noi nu milităm pentru concedierea oamenilor, nu aceasta este misiunea noastră. Dar s-a discutat într-un anumit context și s-a semnat un act adițional, un plan social, prin care s-a decis ca 800 de salariați să fie concediați. Noi am insistat ca oamenii să nu plece cu mâna în buzunar. Contractul colectiv de muncă prevedea până la 20 de salarii compensatorii pentru cei cu peste 20 de ani vechime, însă legea s-a modificat și limitează aceste plăți la maximum 12 salarii, decizia revenind însă autorității locale'', a afirmat Petrariu.

Potrivit acestuia, în urma analizelor realizate împreună cu administrația s-a stabilit ca angajații care aleg să plece voluntar să primească șase salarii medii brute. ''Analizele și simulările au arătat că societatea poate acorda șase salarii medii brute celor care pleacă voluntar, acordate într-o singură tranșă, însă, din cauza incertitudinilor legate de resursele financiare, s-a decis ca sumele aferente plecărilor voluntare să fie achitate în cel mult două tranșe. Este totuși un avantaj față de plata lunară'', a explicat liderul sindical.

Petrariu a subliniat că schema plecărilor voluntare este limitată la maximum 200 de persoane, atât din cauza fondurilor disponibile pentru plata compensațiilor, cât și pentru că STB trebuie să păstreze personal în meseriile unde există deficit.

''Am stabilit că până la 200 de persoane vor putea pleca voluntar, însă nu din toate categoriile profesionale, pentru că avem nevoie de anumite meserii. Directorul general va decide cine poate pleca, în funcție de activitatea desfășurată și de necesitățile companiei'', a mai spus acesta.

Liderul sindical estimează că alți aproximativ 200-250 de salariați dintre cei incluși în planul de reorganizare sunt eligibili pentru pensionare, iar în cazul celorlalți vor fi analizate activitatea și criteriile prevăzute în planul social. ''Toți vor primi salarii compensatorii. Cei cu până la 15 ani vechime vor beneficia de două salarii, cei cu o vechime între 15 și 20 de ani de trei salarii, iar cei cu peste 20 de ani de patru salarii compensatorii. Pentru plecările voluntare nu contează vechimea, ci îndeplinirea condițiilor prevăzute în planul social, iar compensația este de șase salarii'', a explicat Vasile Petrariu.

După închiderea etapei dedicate plecărilor voluntare, conducerea STB va evalua personalul și va întocmi listele finale ale salariaților afectați de restructurare, urmând ca sindicatul să verifice respectarea criteriilor prevăzute în planul social. ''După ce se va trage linie, luni, vor începe analizele în unități și se vor întocmi listele. Rolul nostru este să verificăm dacă au fost respectate criteriile din planul social și să nu existe abuzuri'', a afirmat președintele sindicatului majoritar din STB.

Referindu-se la calendarul reorganizării, Petrariu estimează că listele finale vor fi definitivate până la sfârșitul lunii iulie, iar deciziile de preaviz, cu o durată de 20 de zile, vor fi emise în prima parte a lunii august. ''Estimăm că până la sfârșitul lunii august vor putea fi emise deciziile de concediere, iar de la 1 septembrie vom începe negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă. Va fi și aici o mare provocare pentru toată lumea'', a mai spus liderul sindical.

În opinia sa, negocierile pentru noul CCM au fost amânate deoarece s-ar fi suprapus peste procesul de restructurare și procedura de insolvență. ''Nu am mai trecut printr-o situație în care să avem în același timp insolvență, restructurare și negocierea contractului colectiv de muncă. Suntem îngrijorați pentru că toate aceste evenimente s-au suprapus. În plus, mai avem o problemă: grila de salarizare nu este corelată cu salariul minim pe economie. Noi avem un salariu de încadrare de 3.700 de lei, iar salariul minim este acum 4.325 de lei. I-am explicat și primarului general că această situație trebuie corelată'', a transmis liderul sindical.

Potrivit sursei citate, media salariului de încadrare în STB este în prezent de 5.804 lei, iar salariul mediu brut se situează în jurul valorii de 9.800 de lei.

În același timp, acesta a atras atenția că STB continuă să se confrunte cu un deficit de conducători de vehicule, categorie în care peste zece angajați părăsesc compania în fiecare lună.

''La conducătorii de vehicule există o fluctuație permanentă. Nu ne permitem un deficit mare de personal, pentru că am ajunge la prea multe ore suplimentare și la suprasolicitarea angajaților. Mai mult, fără suficienți conducători nu putem scoate vehiculele în traseu. Poate asta nu înțeleg unii dintre salariați: dacă nu se învârte roata, cum spunem noi, dacă nu facem kilometri, nu câștigă nimeni. Sau dacă pierde, pierde toată lumea'', a menționat el.

STB trebuie să efectueze în acest an aproximativ 93 de milioane de kilometri, conform contractului de servicii, cu toate mijloacele de transport (tramvaie, troleibuze, autobuze), însă nerealizarea indicatorilor de transport afectează veniturile companiei. 'Reducerea sistematică a programului de circulație afectează cetățenii și creează probleme și companiei. Personalul este dimensionat în funcție de numărul de vehicule aflate în circulație. Dacă reduci parcul, apare un excedent de personal, iar veniturile scad pentru că ești plătit în funcție de ceea ce execuți', a explicat liderul sindical.

Referindu-se la restructurarea personalului administrativ și de conducere, prevăzută în planul de reorganizare, Petrariu a arătat că această categorie reprezintă în prezent aproximativ 14% din totalul angajaților, iar reorganizarea ar urma să reducă ponderea la circa 8%.

''Auditurile și evaluările făcute la nivelul societății au arătat că ponderea personalului administrativ și de conducere este prea mare. În mod normal ar trebui să fie în jur de 5%. Prin această reorganizare vom ajunge probabil spre 8%. Pe viitor, reducerea ar trebui făcută natural, prin pensionări și redistribuiri, astfel încât să se ajungă la 6-7%'', a afirmat acesta.

STB are în prezent aproximativ 4.700 de conducători de vehicule la un parc de 1.286 de tramvaie, troleibuze și autobuze, număr considerat suficient în condițiile actuale, însă fluctuația de personal obligă compania să mai facă recrutări.

Nu în ultimul rând, liderul sindical a transmis că este necesară o coordonare mai bună între STB și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), astfel încât programele de circulație să fie adaptate realității din teren.

''TPBI ia decizii fără să se consulte suficient cu specialiștii din STB și fără să țină cont de particularitățile traficului, de perioada concediilor sau de vacanțele școlare. Lucrurile trebuie corelate, pentru că vorbim despre un serviciu public care trebuie să funcționeze. Acesta este specificul serviciilor publice: continuitate'', a afirmat Vasile Petrariu.

În ceea ce privește o eventuală majorare a tarifelor pentru transportul public din București, liderul sindical a subliniat că decizia aparține TPBI și autorității locale, însă consideră că o astfel de măsură trebuie analizată atent, în funcție de impactul asupra călătorilor și asupra veniturilor companiei.

''Primăria trebuie să își asume o astfel de decizie, să iasă public și să spună: domnilor cetățeni, nu mai putem cu un tarif de trei lei, încercăm cu cinci sau cu șapte lei, cu bani pe care trebuie să-i plătiți, dar trebuie analizate avantajele și dezavantaje. Însă trebuie analizat și dacă populația poate suporta o majorare și dacă aceasta nu va duce la scăderea numărului de călători. S-a dovedit de fiecare dată, e adevărat nu de foarte multe ori, când tarifele au crescut, pe o perioadă de timp au fost scăderi în ceea ce privește încasările'', a menționat el.

Petrariu apreciază că valoarea reală a unei călătorii în București depășește 10 lei, menționând că încasările directe din titlurile de călătorie se ridică la 300 de milioane de lei anual, în timp ce frauda la plata călătoriei este între 10% și 20%. În plus, doar din suprataxa aplicată călătorilor fără bilet STB se încasează aproximativ cinci milioane de lei pe an.

''Veniturile din titlurile de călătorie sunt gestionate prin TPBI, care răspunde și de politica tarifară. Noi am susținut că acest mecanism ar trebui regândit'', a conchis liderul sindical, Vasile Petrariu. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 4366

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 12-11-2026 18:21

Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea

Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează

Economic Intern 12-11-2026 17:52

MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA

Economic Intern 12-11-2026 16:42

Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor

Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș

Economic Intern 12-11-2026 16:09

BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028

Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a

Economic Intern 12-11-2026 15:58

Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi

Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și

Economic Intern 12-11-2026 15:09

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c

Economic Intern 12-11-2026 15:03

Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu

Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru

Economic Intern 12-11-2026 14:51

Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv

Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.

Economic Intern 12-11-2026 14:35

CFR Călători: Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație va fi diminuată temporar

Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania. Astfel, emiterea legitimațiilor călătorie pentru trenurile cu plecare î

Economic Intern 12-11-2026 14:06

Bogdan Deaconu va prelua, de la 1 decembrie, conducerea tehnică a CNE Cernavodă

Bogdan Deaconu, inginer format în centrală și evaluator al performanței flotei nucleare internaționale în cadrul INPO, va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței tehnice a centralei, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'Numirea răs

Economic Intern 12-11-2026 13:46

Piața românească FMCG evoluează într-un ritm temperat; consumatorii s-au acomodat cu starea permanentă de incertitudine economică

Piața bunurilor de larg consum (FMCG) din România și-a continuat traiectoria pozitivă în 2026, beneficiind de temperarea inflației, de ușoara revenire a puterii de cumpărare și de revenirea pe plus a volumelor, iar vânzările totale FMCG au atins 91,8 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 4,8% comparativ cu aceeași perioadă

Economic Intern 12-11-2026 13:27

Hanga (BVB): Numărul conturilor de investiții la bursă a crescut de la 53.000 în 2020 la aproape 350.000 în 2026

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a crescut de la 53.000 la începutul anului 2020, la aproape 350.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din 2026, în condițiile în care ritmul anual de creștere este de aproximativ 20-25%, a declarat joi președintele BVB, Radu Hanga, la Forumul 'Finanțe Digitale în

Economic Intern 12-11-2026 13:24

Datoriile firmelor către stat urcă la 79,4 miliarde lei în trimestrul III; aproape 49.000 de companii au restanțe (analiză)

Valoarea totală a restanțelor înregistrate de firmele din România la bugetul de stat și bugetele sociale a ajuns la 79,4 miliarde lei în trimestrul al treilea din 2026, în creștere cu 1,8 miliarde lei (+2,3%) față de cele 77,6 miliarde lei raportate în trimestrul II, fiind cel mai ridicat nivel de la finalul anului 2024, indică datele platformei

Economic Intern 12-11-2026 13:15

ANAF Antifraudă a identificat un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei într-un caz complex de fraudă fiscală

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, în urma finalizării verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală în care au fost vizate opt societăți controlate în fapt de același grup de persoane, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (

Economic Intern 12-11-2026 12:47

Dragu (BNM): Republica Moldova va avea din martie 2027 o nouă lege privind criptoactivele, bazată pe reglementările europene

Republica Moldova va aplica, începând din martie 2027, o nouă lege privind criptoactivele, elaborată pe baza reglementărilor europene, care prevede obligativitatea autorizării furnizorilor de servicii din domeniu și posibilitatea retragerii licențelor în cazul încălcării grave a normelor de combatere a spălării banilor, a declarat joi guvernatorul Băn