Inspecția Muncii: Sancțiuni de peste 7,7 milioane de lei și sute de cazuri de muncă nedeclarată, într-o săptămână
Inspecția Muncii a aplicat sancțiuni de peste 7,7 milioane de lei și a descoperit sute de cazuri de muncă nedeclarată, într-o singură săptămână.
Potrivit unui comunicat, în perioada 6-10 iulie, Inspecția Muncii a efectuat 1.675 de controale, cu un accent deosebit pe combaterea muncii nedeclarate și a încălcărilor privind securitatea în muncă.
În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate 1.139 de sancțiuni, dintre care 344 de amenzi în valoare totală de 7,714 milioane de lei și 795 de avertismente. Pentru remedierea neconformităților, au fost dispuse 2.298 de măsuri cu termene precise de implementare.
În domeniul relațiilor de muncă, au fost realizate 979 de controale, aplicându-se 417 sancțiuni, dintre care 216 amenzi în valoare de 6,975 milioane de lei și 201 avertismente.
'O prioritate absolută a constituit-o combaterea muncii nedeclarate, fiind identificate 283 de cazuri. Pentru corectarea abaterilor, au fost dispuse 1.502 măsuri', se mai arată în comunicat.
Principalele nereguli identificate au fost: utilizarea muncii nedeclarate; încălcarea de către angajator a prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă; neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare.
Pe segmentul securității și sănătății în muncă, s-au desfășurat 696 de controale, rezultând 722 de sancțiuni cu 128 de amenzi în valoare de 739.500 lei, 594 de avertismente și 796 de măsuri dispuse pentru remedierea neconformităților. Din cauza riscurilor grave de accidentare, s-a dispus oprirea din funcțiune a patru echipamente de muncă.
Au fost constatate deficiențe majore precum utilizarea echipamentelor de muncă fără autorizare I.S.C.I.R.; instruire necorespunzătoare a lucrătorilor, neefectuarea controlului medical periodic și la angajare; neluarea măsurilor legale de prevenire și protecție la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare.
'În spatele cifrelor din acest bilanț se află oameni. Cele aproape 300 de persoane depistate lucrând la negru și echipamentele periculoase pe care le-am oprit înseamnă vieți și destine protejate. Ne dorim ca angajatorii să înțeleagă că măsurile de prevenire și protecție nu sunt doar formalități pe hârtie, ci garanția că fiecare lucrător se întoarce teafăr acasă, la familia sa, la sfârșitul zilei de muncă', a declarat Mihai-Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte


