Sindicaliști feroviari, despre măsura de colectare a sesizărilor online: Investițiile au fost amânate ani la rând, iar subfinanțarea a devenit o constantă
Problemele din sistemul feroviar sunt cauzate de lipsa investițiilor și de subfinanțarea cronică, nu de activitatea salariaților, iar realitatea căii ferate nu poate fi înțeleasă doar prin sesizările transmise online de călători, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane.
Luni, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat pe pagina sa de Facebook că vor fi colectate sesizări privind problemele întâmpinate în timpul călătoriei cu trenul.
Într-un comunicat remis ulterior anunțului ministrului, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane apreciază că ministrul Transporturilor dorește să afle direct de la călători care sunt problemele cu care se confruntă în transportul feroviar, însă 'realitatea căii ferate românești nu poate fi înțeleasă doar prin intermediul unui formular online'.
'Orice demers prin care vocea publicului călător ajunge în atenția autorităților este binevenit. Totuși, realitatea căii ferate românești nu poate fi înțeleasă doar prin intermediul unui formular online sau din perspectiva unei călătorii cu trenul. Pentru a înțelege de ce apar întârzieri de sute de minute, de ce locomotivele se defectează, de ce instalațiile de climatizare nu funcționează sau de ce materialul rulant este tot mai greu de menținut în exploatare, este necesar ca ministrul să fie prezent acolo unde aceste probleme se nasc: în depouri, în triaje și în atelierele de reparații.', susțin sindicaliștii, în comunicat.
Potrivit sursei citate, ministrul ar putea constata în teren lipsa pieselor de schimb și a resurselor financiare, precum și faptul că multe reparații sunt amânate din lipsa fondurilor, nu a profesionalismului angajaților. Totodată, sindicaliștii îi recomandă să discute cu personalul din depouri, triaje și din trenuri, care se confruntă direct cu problemele sistemului și cu nemulțumirile călătorilor.
'Acolo va vedea cu proprii ochi lipsa pieselor de schimb, lipsa resurselor financiare și eforturile extraordinare pe care salariații le depun zilnic pentru a menține trenurile în circulație în condiții de siguranță. Va înțelege că multe reparații sunt amânate nu din lipsă de profesionalism, ci din lipsa mijloacelor necesare. Este important ca domnul ministru să discute cu mecanicii de locomotivă, revizorii tehnici, electricienii, lăcătușii, personalul din depouri și din triaje, dar și cu șefii de tren și casierii, cei care sunt permanent în contact cu publicul călător și care, de cele mai multe ori, sunt primii apostrofați pentru întârzieri, lipsa aerului condiționat, defectările locomotivelor sau alte neajunsuri pe care nu ei le-au generat', au transmis sindicaliștii.
Potrivit comunicatului, lucrătorii sunt cei care 'cunosc cel mai bine realitatea din teren și care încearcă, în fiecare zi, să compenseze prin profesionalism lipsurile unui sistem aflat de ani de zile în suferință'.
'Nu putem ignora faptul că locomotivele, vagoanele și numeroase instalații feroviare au o vechime de aproximativ 40 de ani. În același timp, investițiile au fost amânate ani la rând, iar subfinanțarea a devenit o constantă. Mai mult, exact într-un moment în care sistemul avea nevoie de finanțare și modernizare, bugetele au fost blocate și au fost impuse reduceri importante. Nu poți cere servicii de calitate, punctualitate și confort în condițiile în care resursele necesare funcționării sunt diminuate. Este bine că publicul călător are posibilitatea să transmită reclamații și sesizări. De altfel, călătorii au făcut acest lucru și până acum', se arată în document.
Pe de altă parte, sindicaliștii susțin că problemele sunt cunoscute de ani de zile, atât de operatorii feroviari, cât și de Ministerul Transporturilor.
'Diferența nu o va face numărul sesizărilor, ci capacitatea autorităților de a transforma aceste semnale în decizii și investiții. Dacă există disfuncționalități sau responsabilități individuale, autoritățile statului au toate pârghiile legale pentru a verifica, a identifica responsabilitățile și a lua măsurile care se impun. Nu este însă corect ca degradarea unui sistem subfinanțat timp de decenii să fie pusă exclusiv în seama salariaților care își fac datoria în fiecare zi', se mai precizează în comunicat.
Potrivit acestora, calea ferată 'nu se schimbă prin campanii de imagine și nici doar prin postări în mediul online', ci prin investiții, prin bugete care răspund nevoilor reale ale sistemului și prin decizii asumate.
'Domnule ministru, dacă doriți să cunoașteți adevărata stare a căii ferate, mergeți și în depouri, în triaje și în ateliere. Acolo nu veți găsi doar reclamații, ci și cauzele lor. Acolo veți întâlni oameni care, în ciuda lipsei pieselor, a subfinanțării și a echipamentelor învechite, fac zilnic imposibilul pentru ca trenurile să circule', notează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




