logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BNS: Salariul minim trebuie să ajungă la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027

Image

Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția că majorarea salariului de bază minim brut pe țară, aplicabil de la 1 iulie 2026, vine cu o întârziere de șase luni față de momentul la care ar fi trebuit să intre în vigoare, lucrătorii au pierdut peste 13% din puterea de cumpărare, iar pentru a recupera această erodare salariul minim ar trebui să ajungă la 5.000 lei brut de la 1 ianuarie 2027.

'Guvernul a amânat cu șase luni majorarea salariului minim, iar costul a fost suportat de angajați. Potrivit prevederilor Legii nr. 283/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, salariul minim trebuia stabilit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2026. Conform mecanismului de stabilire a salariului minim, stabilit de Legea 283/2024, valoarea salariului minim trebuia decisă între pragurile de 4.325 lei (valoare rezultată din aplicarea formulei de calcul din lege) și 4.590 lei (limita superioară stabilită prin lege - 52% din câștigul salarial mediu brut). Din păcate, salariații remunerați cu salariul minim, dar și cei aflați în intervalul 4.050 - 4.325, adică aproximativ 1,76 milioane salariați, au devenit moneda de schimb în negocierile dintre Guvern și mediul de afaceri, Guvernul nu doar că a preferat soluția de creștere a salariului minim la cel mai de jos nivel rezultat din aplicarea legii, dar a și amânat această creștere pentru iulie 2026', afirmă BNS, într-un comunicat.

Potrivit sindicaliștilor, Guvernul a folosit amânarea creșterii salariului minim ca o măsură compensatorie acordată mediului de afaceri afectat de deciziile fiscale și economice adoptate de Guvern (liberalizarea pieței energiei, creșterea TVA, creșterea accizelor, introducerea impozitului pe cifra de afaceri etc), în ciuda faptului că o bună parte dintre aceste măsuri au fost translatate în creșteri de prețuri în lanț.

Astfel, costul măsurilor luate de Guvern a fost transferat, atât direct, cât și indirect, asupra celor mai vulnerabili salariați din economie, iar consecințele sunt evidente: în cursul anului 2025, puterea de cumpărare a salariului minim net, în valoare de 2.574 lei, s-a diminuat cu aproximativ 227 pe lună, iar inflația din primul semestru al anului a generat o pierdere suplimentară de aproximativ 111 lei lunar.

În consecință, în decurs de numai 18 luni, salariații plătiți cu salariul minim au pierdut aproximativ 340 de lei din puterea de cumpărare a venitului lor lunar, ceea ce echivalează cu o diminuare de circa 13%.

În aceste condiții, majorarea salariului minim aplicată de la 1 iulie 2026, coroborată cu reducerea deducerii fiscale de la 300 de lei la 200 de lei, nu reușește nici măcar să compenseze pierderea de putere de cumpărare acumulată în ultimul an și jumătate, atrage atenția BNS.

'Nu este de mirare că România continuă să ocupe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește sărăcia în muncă. Nivelul salariul minim nu este nici pe departe unul adecvat, dacă avem în vedere criteriile indicate de Directiva Europeană 2022/2041 sau Convenția OIM 130 / 1970, iar întârzierea ajustării sale nu face decât să adâncească decalajele sociale și economice. BNS a atras atenția în momentul transpunerii Directivei 2022/2041 cu privire la necesitatea introducerii în lege a unor mecanisme de corecție a creșterii salariului minim în cazul apariției unor variații semnificative între nivelul prognozat și cel efectiv realizat al indicatorilor folosiți în stabilirea salariului minim. În prezent ne aflăm într-o astfel de situație, pentru salariul minim din 2025 s-a luat în calcul o rată medie a inflației de 4,4%, în realitate rata inflației în 2025 a fost 7,3%. În 2026, salariul minim a fost calculat luând în calcul o rată a inflației prognozată de 5,8%, deja inflația prognozată pentru 2026 a fost schimbată la 7,9%. De aici ar trebui pornit procesul de stabilire a salariului minim pentru anul 2027', se arată în comunicat.

Conform BNS, în baza prevederilor Legii 283/2024, în perioada următoare, partenerii sociali - Guvernul, în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, organizațiile patronale și organizațiile sindicale - ar trebui sa reia negocierile privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Blocul Național Sindical transmite încă de pe acum viitorului Guvern că, pentru a recupera erodarea puterii de cumpărare acumulată în ultimii doi ani și pentru a respecta principiile care stau la baza mecanismului european de stabilire a salariului minim adecvat, valoarea salariului de bază minim brut pe țară trebuie stabilită la 5.000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2027.

'Introducerea în lege a unui mecanism de stabilire a salariului minim viza tocmai stoparea utilizării salariului minim ca instrument de manipulare electorală și totodată ca măsura de cumpărare a bunăvoinței mediului de afaceri. Salariul minim trebuie să fie stabilit în mod transparent și să poată răspunde necesităților lucrătorului și ale familiei acestuia, ținând cont de condițiile economice și sociale existente la nivel național și protejând totodată accesul la un loc de muncă și stimulentele pentru căutarea unui loc de muncă. Salariile minime care asigură un nivel de trai decent și ating astfel un prag de decență pot contribui la reducerea sărăciei, la susținerea cererii interne și a puterii de cumpărare, îmbunătățesc stimulentele pentru găsirea unui loc de muncă, reduc inegalitățile salariale, diferența de remunerare între femei și bărbați și sărăcia persoanelor încadrate în muncă și limitează scăderea veniturilor în timpul recesiunilor economice', susține BNS. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 1321

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &

Economic Intern 23-10-2026 09:14

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București

Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate

Economic Intern 23-10-2026 07:50

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con