Apartamentele noi s-au scumpit cel mai mult în București, iar cele vechi în Timișoara (studiu)
Prețurile apartamentelor au continuat să crească în ultimul an în toate marile orașe din România, însă cele mai mari majorări s-au înregistrat la locuințele noi din București și la cele vechi din Timișoara, iar cele mai reduse creșteri au fost consemnate în Constanța și Cluj-Napoca, relevă Indicele Imobiliare.ro.
'Ultimul an a adus scumpiri pe linie pe piața imobiliară, însă amânarea deciziei de achiziție nu a însemnat același lucru pentru toți cumpărătorii din principalele orașe ale țării. În timp ce în Constanța prețul mediu solicitat pentru apartamente noi este cu 2% mai mare decât vara trecută, în Capitală avansul atinge 21%', se menționează în comunicat.
În cazul apartamentelor vechi, prețurile au crescut cel mai puțin în Cluj-Napoca (5%) și cel mai mult în Timișoara (11%), potrivit Indicelui Imobiliare.ro - instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluția pieței rezidențiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din țară.
În cazul apartamentelor noi, prețurile au avansat cel mai lent în ultimul an în Constanța. Discutăm despre o majorare cu aproape 2%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.
La începutul verii, cumpărătorii achitau, în medie, 2.071 euro/mp util pentru locuințele din blocuri finalizate în ultimii cinci ani, notează sursa citată.
Brașov și Cluj-Napoca sunt alte două orașe în care prețurile apartamentelor noi au înregistrat majorări moderate. 'Amânarea deciziei de achiziție cu un an s-a tradus pentru brașoveni într-o creștere cu circa 7% a prețurilor, până la o medie de 2.724 euro/mp util. Pe cea mai puternică piață rezidențială din vestul țării, s-a putut observa un avans cu 8% la nivelul prețurilor solicitate cumpărătorilor. În acest caz, însă, media se apropie gradual de pragul de 3.500 euro/mp util', se mai arată în document.
Cluj-Napoca și Brașov sunt și marile centre urbane din țară unde prețurile apartamentelor vechi au avansat în ultimul an cel mai puțin. Astfel, clujenii plătesc cu 5% mai mult pentru a face o achiziție vara aceasta decât ar fi făcut-o în iunie 2025.
Locuințele din blocuri vechi sunt listate la vânzare cu un preț mediu de 3.300 euro/mp util.
În Brașov, proprietarii își vând apartamentele la prețuri cu 6% mai mari decât în urmă cu un an. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, media înregistrată pe piața locală ajunge la 2.246 euro/mp util.
Și în Iași prețurile apartamentelor vechi au avansat lent, cu 7%, dacă ne raportăm la începutul verii trecute. Pe plan local, astfel de locuințe sunt listate în prezent la vânzare cu un preț mediu de 1.978 euro/mp util.
Cele mai mari scumpiri au putut fi observate în ultimul an în București și în Timișoara, conform Indicelui Imobiliare.ro.
'Românii care vor să devină proprietari în Capitală plătesc cu 21% mai mult pentru un apartament nou (2.636 euro/mp util) și cu 10% în plus pentru unul vechi (2.259 euro/mp util). Majorările înregistrate în cazul locuințelor noi au fost în acest interval de timp mai semnificative decât în orice alt mare centru urban din țară', notează sursa citată.
Scumpirile cele mai accelerate pe segmentul vechi s-au înregistrat în Timișoara. Cumpărătorii interesați de achiziția unui apartament în orașul de pe Bega au plătit, în medie, 1.918 euro/mp util, cu 11% mai mult decât în iunie 2025.
Apartamentele se vând mai scump și pe piețele imobiliare secundare din țară. Astfel, prețul mediu solicitat pentru locuințele disponibile în Ploiești a crescut cu 11% față de vara trecută și a ajuns la o medie de 1.413 euro/mp util, iar cel aferent proprietăților din Craiova cu 10%, până la 2.179 euro/mp util.
În Sibiu, proprietarii și dezvoltatorii au crescut prețurile solicitate cumpărătorilor cu 9%. Apartamentele se vând, astfel, pe plan local cu 2.016 euro/mp util. Un avans cu 5% a putut fi observat și în Oradea unde media se menține încă sub pragul de 1.900 euro/mp util. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an