logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Litoralul românesc înregistrează aproximativ 90.000 de turiști în acest weekend, cel mai ridicat grad de ocupare (asociație)

Image

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival, fiind așteptați aproximativ 90.000 de turiști, susține Corina Martin, președintele Asociației Patronale RESTO Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).

'Estimăm aproximativ 90.000 de turiști pe litoral în acest weekend, cel mai mare grad de ocupare înregistrat până acum, iar în următoarele două-trei săptămâni, odată cu intrarea în perioada concediilor, litoralul românesc va atinge vârful de ocupare de 100%', a declarat Corina Martin, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

Potrivit acesteia, piața turistică resimte în continuare efectele reducerii la jumătate a valorii tichetelor de vacanță, măsură care a determinat o scădere cu 35-40% a numărului de turiști și a înnoptărilor în destinațiile turistice din România, comparativ cu anul trecut.

'Totuși, trebuie să privim realist evoluția pieței turistice. De anul trecut, odată cu reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță, România a pierdut, în toate destinațiile turistice, între 35% și 40% din numărul turiștilor și al înnoptărilor. Este un impact major, resimțit de întreaga industrie. Pe litoral, unde noi suntem o destinație sezonieră, aceste pierderi sunt și mai greu de recuperat. Am început sezonul cu o scădere de aproximativ 45% în minivacanța de 1 Mai, iar acum reușim să recuperăm o parte din acest deficit, datorită perioadei de caniculă, care îi determină pe foarte mulți români să aleagă marea pentru weekenduri și vacanțe', a afirmat Corina Martin.

Reprezentanții industriei spun că, în acest an, decizia de cumpărare a unei vacanțe este luată mai târziu, pe fondul presiunii fiscale asupra bugetelor familiilor, al diminuării valorii tichetelor de vacanță și al climatului de incertitudine economică.

'Presiunea fiscală asupra bugetelor familiilor, diminuarea valorii tichetelor de vacanță - instrument care motiva sute de mii de români să își petreacă vacanțele în România - precum și climatul de incertitudine economică îi determină pe mulți să fie mai prudenți. Observăm că multe familii renunță la cele două sau trei vacanțe mai scurte din timpul anului pentru a păstra bugetul necesar unei singure vacanțe mai lungi, în special vara. În același timp, destinațiile externe presupun costuri totale mai ridicate, în condițiile în care se adaugă transportul aerian și alte cheltuieli, iar pentru mulți turiști acestea reprezintă un efort financiar suplimentar', a transmis președintele organizației.

În acest context, litoralul românesc rămâne alternativa cea mai accesibilă și cea mai convenabilă pentru vacanța de vară, mai ales că majorările de preț au fost moderate față de sezonul trecut.

'Creșterile de prețuri pentru o vacanță au fost moderate, în general între 7 si 10% față de sezonul trecut, iar industria ospitalității a investit în diversificarea experiențelor oferite turiștilor. Ne bucurăm că noile programe și evenimente lansate în acest sezon se bucură de succes. '˜Săptămâna Gastronomică Dobrogeană' a atras un interes remarcabil din partea turiștilor și a localnicilor, Portul Turistic Tomis găzduiește un sezon bogat de evenimente, iar redeschiderea și includerea spectaculosului Cazinou din Constanța în circuitul turistic și al marilor evenimente reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale destinației în acest an', a subliniat Martin.

Un alt argument important în favoarea litoralului românesc, în opinia președintelui RESTO Constanța, este faptul că România este 'o destinație sigură, stabilă și ușor accesibilă pentru familii, copii și seniori'. De asemenea, în contextul internațional actual, marcat de incertitudini și tensiuni în unele regiuni, tot mai mulți români aleg vacanțe în țară, unde se simt în siguranță, pot ajunge rapid cu mașina și beneficiază de servicii turistice tot mai diversificate.

'Litoralul românesc oferă astăzi un raport foarte bun între preț, accesibilitate, siguranță și diversitatea experiențelor. România este o destinație sigură, iar acesta este un avantaj pe care trebuie să îl promovăm mult mai puternic. Într-o perioadă în care turiștii sunt tot mai atenți la modul în care își cheltuiesc bugetul de vacanță, litoralul românesc rămâne una dintre cele mai bune opțiuni pentru concediul de vară. Suntem încrezători că următoarele săptămâni vor confirma revenirea litoralului românesc și că investițiile realizate de operatorii din turism, alături de evenimentele organizate în această vară, vor contribui la un sezon estival mai bun decât îl anticipam la începutul anului', a concluzionat președintele RESTO Constanța, Corina Martin.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 3367

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 13-11-2026 10:59

Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică

Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'D

Economic Intern 13-11-2026 10:53

Federația SILVA cere menținerea celor 41 de direcții silvice județene în cadrul reorganizării Romsilva

Menținerea celor 41 de direcții silvice județene, cel puțin până la eventuala reorganizare administrativ-teritorială a României, este una dintre cele șase propuneri pe care le face Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA în cazul reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. 'Federația Sindicatelor din Silv

Economic Intern 13-11-2026 10:30

Mihai Daraban: Nici eu, nici Camera de Comerț și Industrie a României nu avem vreo legătură cu subiectul Oil Terminal

Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, atrage atenția asupra asocierii nefondate a numelui său cu o procedură judiciară în curs la compania Oil Terminal și spune că nu are nicio implicare în ancheta desfășurată de DIICOT, deși fratele său Gabriel Daraban a fost director comercial al companiei. 'Sunt nevoit să rev

Economic Intern 13-11-2026 10:12

Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă

Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă, iar plățile vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026, informează, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat. Conform sursei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a a

Economic Intern 13-11-2026 09:54

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută)

Producția industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută și cu 3,9% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Industria prelucrătoare a sc

Economic Intern 13-11-2026 09:43

INS: Creștere economică de 2,1% în trimestrul trei față de trimestrul anterior; la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%

România a înregistrat o creștere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, însă la nouă luni, economia a scăzut cu 0,3%, raportat la perioada similară din 2025, indică datele estimate (semnal) ale Institutului Național de Statistică, remise vineri AGERPRES. Potrivit INS, în perioada 1

Economic Intern 13-11-2026 08:50

Marele premiu la Loto 6/49 în valoare de 980.000 de euro a fost câștigat la tragerea de joi

Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 5,226 milioane de lei (980.000 de euro), a fost câștigat la tragerea de joi, a anunțat Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Călărași și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și două variante la Noroc, prețul biletului fiind de 32,50 de

Economic Intern 12-11-2026 18:21

Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea

Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează

Economic Intern 12-11-2026 17:52

MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA

Economic Intern 12-11-2026 16:42

Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor

Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș

Economic Intern 12-11-2026 16:09

BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028

Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a

Economic Intern 12-11-2026 15:58

Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi

Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și

Economic Intern 12-11-2026 15:09

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c

Economic Intern 12-11-2026 15:03

Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu

Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru

Economic Intern 12-11-2026 14:51

Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv

Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.