logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

România, cea mai slabă performanță dintre țările CEE în privința atragerii și păstrării talentelor în 2025 (raport)

Imagine din galeria Agerpres

Mobilitatea internațională a profesioniștilor de înaltă calificare a scăzut puternic în 2025, iar numărul relocărilor transfrontaliere s-a redus cu 11,6% față de anul precedent, până la 3,3 milioane de persoane, în timp ce România a înregistrat cea mai slabă performanță dintre țările din Europa Centrală și de Est (CEE) în privința atragerii și păstrării talentelor, reiese dintr-un sondaj de specialitate, publicat joi.

Conform datelor centralizate de Boston Consulting Group (BCG), Franța, Spania și Germania au reușit să își consolideze pozițiile în competiția pentru atragerea străinilor cu studii universitare. Astfel, Franța și Spania au reușit să atragă talente din domeniile STEM, specialiști în AI și cercetători, în timp ce Germania a devenit a treia cea mai atractivă țară la nivel global pentru persoanele cu doctorat (PhD).

La polul opus, România a avut cea mai slabă performanță dintre țările din Europa Centrală și de Est (CEE) în ceea ce privește atragerea și păstrarea talentelor.

'Deși mobilitatea globală a talentelor a scăzut cu aproape 12%, Europa Centrală și de Est a înregistrat o scădere și mai accentuată: numărul talentelor care au venit în regiune s-a redus cu 28%, până la 58.000 de persoane. Cea mai dramatică scădere a fost înregistrată în România, unde fluxul de intrare al talentelor cu studii universitare și calificări ridicate a scăzut cu 58%, inclusiv o reducere de 61% în cazul doctoranzilor/doctorilor (PhD), de 50% în cazul specialiștilor AI și de 42% pentru talentele STEM. Rata de retenție de 0,35 - cea mai scăzută din Europa Centrală și de Est - indică faptul că aproximativ de trei ori mai mulți profesioniști de înaltă calificare pleacă din România decât vin', se arată în cercetare.

Potrivit sursei citate, în cadrul CEE, Cehia este singura țară din regiune cu o rată pozitivă de retenție și cea mai mică scădere a fluxurilor de talente. În același timp, atât Ungaria, cât și Slovacia au înregistrat mai multe plecări decât sosiri în rândul persoanelor cu studii universitare, iar Slovenia s-a remarcat prin succesul în păstrarea talentelor cu doctorat, fiind chiar mai performantă decât Germania. De asemenea,fFluxul de talente către Polonia a fost ridicat, deși a scăzut cu 21%.

Anul trecut, 315.000 de specialiști în Inteligență Artificială (AI) și-au schimbat țara de reședință, cu 43.000 mai puțini decât în 2024, iar pe lângă Franța și Spania, Hong Kong, Suedia și Japonia au înregistrat creșteri ale fluxului de intrare în această categorie strategică de talente.

Datele incluse în raport evidențiază că Emiratele Arabe Unite au atras aproape 194.000 de profesioniști cu înaltă calificare și AI și a câștigat 0,8 puncte procentuale din cota de piață, în timp ce Arabia Saudită a înregistrat cea mai ridicată rată de retenție a talentelor (+2,6) dintre marile destinații.

De asemenea, Germania a urcat pe locul trei la nivel global ca destinație pentru talentele din cercetare, pe măsură ce centrele tradiționale anglofone pierd teren în fața Europei continentale în rândul profesioniștilor cu doctorat, iar Canada, odată una dintre primele trei destinații pentru talente cu înaltă calificare, a coborât pe locul șapte, înregistrând cea mai mare pierdere anuală de cotă de piață dintre marile destinații (-2,1 puncte procentuale).

În aceeași ierarhie, Regatul Unit al Marii Britanii își menține poziția în top trei pentru talente cu înaltă calificare, AI și cercetare, dar a pierdut teren în toate categoriile de talente.

Totodată, India s-a clasat în top trei pentru atragerea talentelor STEM și AI, însă aceste fluxuri pot fi explicate în mare parte prin revenirea în țară a indienilor care locuiesc în străinătate, nu neapărat printr-o atragere largă de noi talente internaționale, se menționează în cercetare.

Raportul BCG Top Talent Tracker 2Q 2026, publicat de Boston Consulting Group, a evaluat date în timp real privind mobilitatea a 221 de milioane de profesioniști cu înaltă calificare - definiți ca persoane care dețin cel puțin o diplomă de licență - către peste 200 de destinații, până la finalul anului 2025. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 2931

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per

Economic Intern 23-10-2026 10:05

INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%

România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în

Economic Intern 23-10-2026 09:47

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.

Economic Intern 23-10-2026 09:45

INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026

Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d

Economic Intern 23-10-2026 09:33

Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &

Economic Intern 23-10-2026 09:14

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București

Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate

Economic Intern 23-10-2026 07:50

Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK

Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con

Economic Intern 22-10-2026 20:55

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței

Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.

Economic Intern 22-10-2026 20:53

Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025

Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români

Economic Intern 22-10-2026 19:49

Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare

O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D

Economic Intern 22-10-2026 18:42

Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată

Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre