MEDAT a prelungit cu o lună înscrierile în Programul SME Eco-Tech
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a prelungit cu o lună perioada de înscriere în cadrul programului SME Eco-Tech, destinat sprijinirii transformării 'verzi' și digitale a întreprinderilor mici și mijlocii din industria prelucrătoare.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, prelungirea termenului de aplicare s-a decis întrucât la data de 23 iunie 2026 bugetul alocat programului nu a fost epuizat. Astfel, cererile de finanțare vor putea fi depuse până la data de 24 iulie 2026, ora 20:00.
'În funcție de gradul de utilizare a fondurilor disponibile, termenul poate fi prelungit din nou până la epuizarea bugetului destinat întreprinderilor eligibile. Înscrierile se realizează exclusiv online, prin intermediul platformei sme-ecotech.gov.ro. Totodată, MEDAT va analiza, împreună cu partenerii elvețieni, posibilități de flexibilizare a schemei de ajutor, pentru a facilita atingerea obiectivelor programului. Acestea vizează sprijinirea IMM-urilor cu capital integral privat în realizarea de investiții verzi și digitale, reducerea impactului asupra mediului, susținerea sectoarelor economice prioritare, creșterea productivității și competitivității companiilor, promovarea producției interne, precum și crearea și menținerea locurilor de muncă', se menționează în comunicat.
Programul SME Eco-Tech este finanțat prin cea de-a doua contribuție elvețiană nerambursabilă acordată României în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român (PCER 2).
Bugetul total al programului este de 288.843.072 de lei (54 milioane de franci elvețieni), din care 70% reprezintă contribuția Confederației Elvețiene.
Sprijinul financiar acordat este compus din: un grant nerambursabil de până la 40% din valoarea investiției, fără a depăși 267.240 de lei și un credit bancar care acoperă minimum 60% din valoarea investiției, contractat prin una dintre băncile partenere selectate de MEDAT. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 668.100 de lei.
Solicitanții de finanțare pot fi întreprinderile mici și mijlocii cu capital integral privat, care activează în sectoare ale industriei prelucrătoare, precum industria alimentară, textile, chimie, IT, metalurgie, industria mobilei, industria farmaceutică, producția de echipamente electrice și electronice, dar și alte domenii eligibile prevăzute de procedură.
De asemenea, cei care aplică trebuie să fie înregistrați cel târziu la 31 decembrie 2021 și să nu înregistreze obligații restante la bugetul de stat. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în









