Scăderea dobânzilor a ieftinit creditele ipotecare în Europa; București intră în top 5 (raport)
Scăderea dobânzilor la creditele ipotecare, înregistrată în ultimele șase luni în statele Uniunii Europene, a dus la îmbunătățirea accesibilității contractării unei finanțări imobiliare, iar România a intrat în top cinci state cu cele mai ieftine astfel de împrumuturi, luând în calcul salariile medii și costurile cumpărării unui apartament cu două camere prin credit.
Potrivit unui raport realizat de Ipotecare.ro, rata medie lunară a unui credit ipotecar necesar pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în București, finalizat de cel puțin 30 de ani și în afara zonelor semi-centrale, deține în prezent un procent de aproximativ 40% din salariul mediu net la nivel local.
În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați utili, cu o valoare de 115.000 de euro, și o dobândă fixă medie de 5,25%, nivel mediu înregistrat pentru creditele ipotecare acordate în București în prezent.
'Capitala României este astfel a doua cea mai accesibilă piață ipotecară din regiune și prima în rândul statelor care nu au adoptat moneda euro, doar în Sofia înregistrându-se un nivel mai redus al indicatorului rată/salariu, de doar 35%. Capitala Bulgariei este și orașul cu cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană, dobânda medie fixă anuală a unui credit ipotecar contractat în euro fiind de doar 2,75%', se arată în raport.
Analiza relevă, de asemenea, că statele din Europa Centrală și de Est au înregistrat de altfel cele mai notabile îmbunătățiri ale accesibilității contractării unui credit ipotecar pe parcursul ultimelor șase luni. Spre exemplu, nivelul indicatorului calculat de Ipotecare.ro s-a redus cu 11% în Varșovia, unde rata medie necesară pentru cumpărarea unui apartament cu două camere deține în prezent o pondere de 71% din salariul mediu la nivel local.
Creditele ipotecare din Budapesta sunt la fel de puțin accesibile, în ciuda îmbunătățirii înregistrate în prima parte a lui 2026 - rata medie necesară pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în capitala Ungariei deține un procent de 64% din venitul mediu înregistrat la nivel local.
Un nivel chiar mai ridicat este înregistrat în Chișinău, unde raportul rată/salariu înregistrează o valoare de 75%, și în Praga, unde rata medie ipotecară necesară pentru cumpărarea unui apartament mass market cu două camere situat în afara zonelor semicentrale deține o pondere de 89% din venitul mediu la nivel local.
'Finanțările ipotecare au devenit mai accesibile în 2026 pe întreg teritoriul Uniunii Europene ca urmare a scăderii dobânzilor. Creditele imobiliare acordate în București au o dobândă fixă medie de 5,25%, iar ofertele cele mai bune ajung la valori și de 4,55%, cu 2% mai puțin față de dobânda de politică monetară stabilită de Banca Națională, un caz unic la nivel european! România are cele mai mici dobânzi ipotecare din rândul statelor care nu au adoptat moneda euro: dobânda fixă medie din Ungaria are o valoare de 7,21%, cea din Polonia de 6,70%, cea din Cehia de 5,25%, iar cea din Moldova de aproape 8%. Statele care au adoptat moneda euro au dobânzi ipotecare mai mici deoarece inflația din aceste state este mult mai redusă, în medie de peste trei ori mai redusă comparativ cu cea din România, ceea ce duce și la costuri de finanțare mai mici', a explicat Laurențiu Bogdan, managing partner Ipotecare.ro, citat în analiză.
După Sofia, cea mai redusă valoare a indicatorului rată/salariu este înregistrată în Roma, unde rata ipotecară medie necesară pentru cumpărarea unui apartament mass market cu două camere deține o pondere de 36% din venitul mediu la nivel local, cu două procente mai puțin ca la finalul anului trecut, și în Berlin, unde indicatorul rată/salariu are o valoare de aproximativ 38%, la fel ca în urmă cu șase luni.
Poziția a patra în rândul celor mai accesibile piețe ipotecare la nivel european este ocupată de Viena, unde rata medie a ajuns la o pondere de 39% din venitul mediu, în scădere de la 41% la finalul anului trecut. Bucureștiul se plasează pe treapta imediat următoare, cu un nivel de 40% al indicatorului rată/salariu, capitala României intrând astfel în rândul celor mai accesibile cinci capitale din punct de vedere ipotecar.
La polul opus, orașele cu cel mai redus nivel de accesibilitate ipotecară sunt Praga, unde raportul rată/salariu atinge o valoare de 89%, Londra, unde rata medie necesară pentru cumpărarea unui apartament cu două camere deține o pondere de 86% din salariul mediu net, și Paris, unde raportul rată/salariu atinge o valoare de 83%.
În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, finalizat de cel puțin 30 de ani și amplasat în afara zonelor centrale și semi-centrale ale mai multor capitale din UE. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe o perioadă de 25 de ani, cu un avans de 15% și cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de la primele trei bănci din fiecare stat analizat.
Ipotecare.ro este un broker exclusiv online de credite, care utilizează multipli algoritmi de calcul pentru a genera cele mai optime variante de finanțare. În 2025, brokerul a procesat aproximativ 27.500 de simulări complexe, a intermediat peste 600 de credite ipotecare și are peste alte o mie în lucru în prezent. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l