Parlament - audieri miniștri/Florin-Alexandru Zaharia - aviz nefavorabil în comisiile de specialitate pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Florin-Alexandru Zaharia, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a primit luni aviz nefavorabil pentru acest portofoliu în comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților.
Acesta a primit 13 voturi 'pentru' și 14 'împotrivă', iar doi parlamentari s-au abținut.
Florin Zaharia a afirmat în cadrul audierilor că, în acest moment, trebuie să livrate proiecte care vor permite atragerea celor 10 miliarde de euro din PNRR.
'Deducând pre-finanțarea, avem de tras 7,7 (miliarde de euro n.r.) și vom vedea ce se mai pierde din perspectiva renegocierii', a spus ministrul propus.
Potrivit acestuia, din perspectiva politicii de coliziune, aplicațiile trimise la Comisie în acest an au fost de aproximativ 1,6 miliarde de euro, una în februarie, de 500 milioane euro și una de 1,1 miliarde în mai.
'Cu stocul pe care l-am avut din anii precedenți, lucrurile s-au îmbunătățit din perspectiva politice de coliziune. Avem un sistem mult mai matur decât am avut în zona Planului Național de Redresare și Reziliență. Și aici riscul de decomitere aferent aplicațiilor de plată pe care le avem de făcut, sunt 5,5 miliarde aferente acestui an de politica de coeziune, cu ceea ce s-a realizat și cu stocul pe care l-am avut în casă, eu din datele pe care le am, identific un risc de dezangajare de 1,2 miliarde de euro care trebuie acoperit de aplicații de plată ce vor fi produse de către proiecte', a precizat Zaharia.
Acesta a subliniat că, în opinia sa, cele mai riscante zone sunt aferente alocării din programul de Tranziție Justă, unde din cele 1,2 miliarde de euro care ar trebui contractați, aproximativ 300 de milioane de euro sunt în zona fondurilor NextGenerationEU, unde există un semn de întrebare privind implementarea. NextGenerationEu se implementează în cele șase județe cu risc, care se confruntă cu provocări semnificative din perspectiva tranziției de la o economie bazată pe carbon la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor.
'Din perspectiva plăților aș vrea să vă spun niște cifre legate de execuția bugetară raportat la bugetele prevăzute în acest an. Și aici iarăși insist că fiecare zi este extrem de importantă pentru a putea mobiliza toate entitățile de implementare, de a le crea cadrul necesar pentru a implementa proiectele. Avem o situație: bugetul prevăzut pe componenta de împrumut și grant anul acesta la nivelul ministerelor este de 62 de miliarde de lei, este o sumă foarte mare, iar plățile care s-au realizat până la acest moment sunt de aproximativ 20 de miliarde. Deci asta arată că, pe aceste titluri de cheltuieli, trebuie făcut un efort consistent pentru a atinge un nivel de investiții publice pe care l-am prognozat și pentru a nu pune în pericol veniturile aferente acestor investiții care vin prin tragerile de plată', a mai afirmat ministrul propus la Investiții și Proiecte Europene.
Referitor la banii din PNRR, el a menționat că trebuie realizate reforme complicate, fiecare dintre ele având o penalizare de 770 de milioane de euro.
'Ele trebuie livrate cu voința politică și cred că aici trebuie un acord trans-politic și cred că este în interesul României să livrăm aceste reforme, să le explicăm oamenilor de ce sunt necesare, aspecte pe care trebuie să le învățăm și pentru viitorul cadru financiar, pentru că și acolo va trebui să fim un pic mai pragmatici decât ceea ce am făcut pe acest Plan Național de Redresare și Reziliență', a transmis Zaharia.
Din perspectiva acestui risc legat de reforme, el a semnalat că, dacă nu vor fi livrate reformele, riscul este de a pierde întreaga alocare de grant, iar acest lucru trebuie mitigat și trebuie înțelegeri din partea tuturor actorilor politici, dincolo de ceea ce poate aparatul tehnic să livreze.
În ceea ce privește investițiile, a adăugat el, riscurile asupra banilor care pot fi pierduți sunt un pic mai mici decât în cazul reformelor.
'Din acest punct de vedere, cred cu tărie că trebuie să facem tot ce ne stă putință, atât eu, atât colegii din Cabinet, în cazul în care acest Guvern va fi investit, cât și dumneavoastră, partidele politice din Parlament, ca să livrăm în perioada următoare aceste rezultate pe care le așteaptă Comisia și acești bani, care ar intra în economia noastră, pe care nu îi luăm de la cetățenii români, îi luăm din bugetul Uniunii Europene (...) să fie în beneficiul societății noastre', a punctat Florin Zaharia.
Acesta a precizat că, în ceea ce privește finalizarea PNRR, această presiune a timpului trebuie văzută și ca o presiune mobilizatoare în care, în aceste 70 de zile care au rămas, trebuie să se renunțe, în aparatul Guvernului, dacă va fi cazul, la zilele libere, pentru a putea livra până în august reformele.AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editori online: Simona Aruştei, Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 19 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, peste 18,66 miliarde de lei la capitalizare (+2,69%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 178,96 milioane de lei (-39,18%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 711,21 miliarde de lei, în
ELCEN anunță duminică repornirea în siguranță a CET București Vest, după avariile majore provocate de incendii
CET București Vest a fost repusă duminică în funcțiune în deplină siguranță, realizându-se cu succes conectarea la Sistemul Energetic Național, după avariile majore provocate de incendiile, ceea ce arată că firma își respectă astfel angajamentul ferm asumat încă din vara acestui an privind pornirea centralei la data de 15 noiembrie 2026, a anunț
ONRC: 61.181 firme radiate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național, în primele nouă luni din 2026, cu 2,2% mai puține față de perioada similară din anul anterior, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în București, respectiv 11.208 (număr în creștere cu 0,22% co
Temperaturi maxime de 9 - 11 grade în București, duminică și luni, condiții de ploaie slabă
Vremea în Capitală va fi apropiată de normalul termic al perioadei, duminică și luni, vântul va sufla slab și moderat și trecător vor fi condiții de ploaie slabă, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 15 noiembrie, ora 10:00 - 16 noiembrie, ora 08:00, vremea va fi apropiată de normal
Circulația feroviară se desfășoară normal în zona stației Valu lui Traian
Defecțiunea instalației de centralizare electronică din stația CF Valu lui Traian, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, a fost remediată complet duminică, ora 00:10, iar circulația trenurilor în zonă se desfășoară în condiții de siguranță, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. '&Ici
Poșta Română: Profit brut record de 117 milioane de lei, în primele zece luni din 2026
Compania Națională 'Poșta Română' a înregistrat, în primele zece luni ale acestui an, un profit brut record de 117 milioane de lei, semnificativ peste nivelul din 2024, când a raportat cel mai mare venit brut din istoria sa recentă, de 85 de milioane de lei, a anunțat operatorul național de servicii poștale, într-un comunicat transmis, d
Report de peste 1,75 milioane de lei la Joker, la tragerea de duminică; suplimentare de 250.000 de lei la Loto 6/49
Un report de peste 1,75 milioane de lei (peste 328.900 de euro) este în joc la Joker, la categoria I, pentru tragerea de duminică, 15 noiembrie, în timp ce la Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 1,06 milioane de lei (peste 199.800 de euro), informează Loteria Română. La Loto 6/49, în urma câștigării premiului d
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul














