Parlament - audieri miniștri/Eduard Mititelu: Strategia Națională pentru Inteligență Artificială trebuie actualizată
Strategia Națională pentru Inteligență Artificială trebuie actualizată în funcție de evoluțiile tehnologoice din domeniu, pentru putea fi pusă în aplicare, a declarat luni ministrul delegat propus pentru Transformare Digitală, Eduard-Tatian Mititelu, în cadrul audierilor parlamentare.
'România are o Strategie Națională în domeniul Inteligenței Artificiale. Am reușit să avem acest document programatic adoptat printr-o Hotărâre de Guvern, însă orice strategie, pentru a nu eșua, a rămâne pe niște rafturi în administrație, este nevoie să fie pusă în aplicare și să fie urmărită. Această strategie are prevăzut în Hotărârea de Guvern și un Comitet de monitorizare pentru implementare. Mă voi asigura că vom avea o convocare cât mai rapidă pentru a vedea unde suntem și, de ce nu, să reactualizăm această strategie, pentru că și domeniul inteligenței artificiale a evoluat de la momentul în care acest document programatic a fost adoptat', a afirmat Mititelu.
Potrivit acestuia, una dintre prioritățile sale în aceste domeniu va fi utilizarea Programului Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru finanțarea unor proiecte de inteligență artificială.
'Ne-am dori să lansăm cât mai rapid competiții de cercetare pentru zona de inteligență artificială, atât pentru mediul privat, cât și pentru colaborările dintre mediul public și privat. Îmi doresc, de asemenea, să aducem inteligența artificială mai aproape, prin soluții concrete în cadrul administrației publice. (...) Cred că tehnologia a evoluat, iar costurile aferente unor soluții de inteligență artificială nu se mai plasează la sumele imense de dinainte', a susținut acesta.
În domeniul securității cibernetice, Mititelu și-a propus ca până la finalul anului să fie elaborată o versiune actualizată a Strategiei Naționale de Securitate Cibernetică, în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
'Îmi doresc, de asemenea, ca până la finalul anului să avem și o strategie reactualizată sau revizuită de securitate cibernetică, împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică, și, de asemenea, să reușim, în cadrul negocierilor aferente următorului exercițiu multianual european să asigurăm fonduri pentru tehnologie în domeniul securității cibernetice, dar mai ales pentru formarea capitalului uman în acest domeniu. Cred că avantajul de a avea Centrul European de Competențe în materie de securitate cibernetică la București trebuie utilizat', a afirmat ministrul propus pentru acest portofoliu.
El a adăugat că în jurul acestui Centru European de Competențe în Securitate Cibernetică (ENCC) ar trebui să se dezvolte un hub de inovare și competențe în domeniu.
'Trebuie să creăm în jurul acestui centru un hub de inovare în zona de securitate cibernetică, dar și un hub de competențe și proiecte importante în acest domeniu. Avem șansa să rămânem pe harta securității cibernetice și m-aș bucura să reușim să promovăm acest lucru împreună cu mediul public și privat. De asemenea, în zona de securitate cibernetică, mi-aș dori ca până la finalul anului să vin împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, ENCC-ul și Directoratul Național de Securitate Cibernetică cu un plan-cadru de competențe în materie de securitate cibernetică și m-aș bucura să mă sprijiniți în acest demers. Vom desfășura diverse dezbateri și m-aș bucura să am sprijinul Parlamentului, pentru că există expertiză în comisiile reunite ale celor două camere în acest domeniu', a transmis Mititelu.
Totodată, ministrul delegat propus pentru Transformare Digitală a susținut promovarea unui proiect de tip 'AI Cloud', care ar putea fi finanțat prin Inițiativa celor Trei Mări.
'Cred că trebuie să continuăm proiectul AI Giga Factory și, de asemenea, să milităm pentru un proiect drag mie și anume un AI Cloud finanțat prin Inițiativa celor Trei Mări. Am reușit ca secretar de stat să îl includ în lista posibilelor finanțări ale Inițiativei celor Trei Mări, însă este nevoie de o implicare solidă și din partea mediului privat din România, dar și a mediului privat din străinătate, care are know-how-ul necesar. Transformarea digitală a României se poate face doar împreună cu mediul privat. Adevăratul know-how, adevărata zonă de inovare pentru zona de digitalizare este mediul privat. Avem oameni extraordinari și în administrație, dar împreună cu mediul privat putem avea rezultate împreună remarcabile, fie că vorbim de start-up-uri, fie că vorbim de corporații mari', a concluzionat Eduard Mititelu, în comisiile reunite din Parlament.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consilierul de conturi Sorin Lazăr a preluat atribuțiile de președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr a preluat atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou conducător al instituției, în baza unei hotărâri adoptate marți de Parlament, potrivit unui comunicat al instituției. 'Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și
Gabriel Biriș: Comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori este insuficientă
Reducerea numărului de unități administrativ-teritoriale prin comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori este insuficientă, fiind necesară o reformă care să urmărească integrarea zonelor metropolitane în marile orașe și creșterea capacității de dezvoltare a acestora, a declarat miercuri Gabriel Biriș, co-managing partner Biriș Goran S
Biriș: Taxarea inversă generalizată ar putea aduce venituri suplimentare de minimum 7 miliarde de euro anual
Introducerea taxării inverse generalizate ar putea aduce României venituri suplimentare de minimum 7 miliarde de euro anual și ar reduce semnificativ necesarul de rambursări de TVA, a afirmat miercuri Gabriel Biriș, co-managing partner Biriș Goran SPARL și fondator The Tax Institute. 'Am explicat de ce insist, pentru că am convingere
APCPR: România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv; securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri
România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv, iar menținerea producției interne este o investiție strategică în stabilitatea lanțului agroalimentar, întrucât securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri, atrage atenția Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), într-un comunca
AHK România: România și Bulgaria pot deveni furnizori importanți pentru firmele germane
România și Bulgaria pot beneficia de reorientarea companiilor germane către furnizori mai apropiați geografic, în contextul schimbărilor geopolitice și al riscurilor care afectează lanțurile globale de aprovizionare, datorită capacităților industriale, investițiilor în tehnologii moderne și forței de muncă specializate, potrivit Camerei de Comerț și Industr
Nazare: Prin responsabilitatea față de deficite, apărăm de fapt libertatea de decizie economică în România
România câștigă libertatea de decizie economică, dacă este responsabilă în privința deficitelor, și poate să hotărască singură unde se vor duce banii, nu să lase creditorii, agențiile de rating sau Comisia Europeană să ia decizii, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în plenul Senatului. Acesta a fost prezent la
STB a emis 796 de preavize de concediere; compania are datorii de peste 3 miliarde de lei (administrator judiciar)
Societatea de Transport București (STB) a emis miercuri 796 de preavize de concediere și va desființa alte 919 posturi vacante, în cadrul unui proces de reorganizare, în condițiile în care compania înregistrează datorii de peste 3 miliarde de lei, a anunțat Remus Borza, reprezentantul consorțiului de administratori judiciari. 'Azi,
Nazare: Ne aflăm abia la jumătatea drumului de consolidare; ce urmează e mai greu decât ce am parcurs până acum
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este mult mai dificilă, pentru că toleranța populației este din ce în ce mai mică față de noi măsuri de ajustare a deficitului bugetar, ca atare, ceea ce urmează e mai greu decât ce am parcurs până acum, a declarat, miercuri, ministrul Fina
Nica (ANAF): Toți contribuabilii vor fi clasificați în funcție de riscul fiscal până la sfârșitul anului 2027
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își propune ca, până la sfârșitul anului 2027, să clasifice toți contribuabilii administrați în funcție de riscul fiscal, în trei categorii - risc mic, mediu și ridicat -, urmând ca tratamentul aplicat acestora să fie diferențiat în funcție de comportamentul fiscal, a anunțat miercuri
Nuclearelectrica: Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va fi reconectată, joi, la Sistemul Energetic Național (SEN), a anunțat Societatea Națională (SN) Nuclearelectrica, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finaliză
Negrescu: 2027 nu va fi un an al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul
Anul 2027 nu va fi unul al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul, în condițiile în care România va trebui să continue reducerea deficitului bugetar și să implementeze reforme structurale, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'Urmează partea grea, reformele structurale, pe care niciu
AFIR anunță că s-au epuizat fondurile pentru exploatațiile tinerilor fermieri
Fondurile alocate prin intervenția DR-12 'Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani' pentru componenta alte sectoare au fost epuizate integral înainte de data limită a sesiunii, de 2 decembrie 2026, ca urmare a cererilor de finanțare depuse on-line la Agenția pentru F
Gastronomia multietnică a Dobrogei, promovată în meniuri speciale în perioada 14-23 noiembrie
Patronatul RESTO Constanța lansează cea de-a treia ediție a programului 'Meniul RESTO de 50 de lei', dedicată sărbătoririi Zilelor Dobrogei, în perioada 14-23 noiembrie 2026. Programul își propune să promoveze gastronomia dobrogeană, să stimuleze consumul în locațiile HoReCa și să transforme diversitatea culinară a regiunii într
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir




