logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Barbu: Orice act pe care l-am propus în Guvernul României a fost respins de către premierul Bolojan

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul desemnat al Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, că toate actele normative pe care le-a propus în Guvern pentru sprijinirea agriculturii au fost respinse de premierul Ilie Bolojan.

El a precizat că fostul premier nu a susținut măsurile de finanțare și investițiile destinate fermierilor români.

Afirmațiile au fost făcute după ce deputatul USR Andrei Plujar a afirmat că agricultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani și l-a întrebat pe ministrul desemnat ce măsuri concrete propune pentru perioada următoare.

'Întrebarea este, domnule ministru desemnat Florin Barbu: ce măsuri concrete propuneți pentru perioada următoare pentru salvarea agriculturii românești, altele decât cele pe care ministrul Florin Barbu le-a luat în precedenții trei ani de mandat și prin ale căror efecte ați dus agricultura românească astăzi în pragul colapsului?', a afirmat Plujar.

În răspunsul său, Florin Barbu a susținut că în 2024 Guvernul a acordat un sprijin semnificativ sectorului agricol.

'În 2024, când agricultura a traversat cea mai grea perioadă, Guvernul României, cu premier PSD, a alocat un miliard de euro pentru ca jumătate din suprafața agricolă a României să nu fie pârloagă în 2025. Ce s-a întâmplat ulterior, prin credite date cu dobândă fixă de 1,95%, prin Cadrul Ucraina, prin care am venit cu 100 de euro pe hectar, cu 100 de euro pe UVM în sectorul de porc, în sectorul avicol, în sectorul de vacă de carne?', a declarat ministrul desemnat.

Acesta a susținut că măsurile adoptate au avut efecte pozitive asupra economiei.

'În anul 2025, PIB-ul României a crescut cu 200 de miliarde pe agricultură și industria alimentară. Și l-a salvat și pe domnul Bolojan de la deficit', a afirmat Barbu.

Ministrul desemnat a acuzat apoi că propunerile sale ulterioare pentru sprijinirea fermierilor nu au fost acceptate la nivel guvernamental.

'Orice act pe care l-am propus în Guvernul României a fost respins de către premierul Bolojan', a spus acesta.

Barbu a dat ca exemplu măsura privind acciza la motorină pentru fermieri.

'Dacă nu intervii prompt, într-o perioadă grea, așa cum s-a întâmplat în anul 2024, este fără precedent să dai, pentru 2,5 milioane de hectare calamitate, în același an, despăgubiri la secetă de 200 de euro pe hectar. Am avut 500.000 de hectare calamitate. M-am dus cu programul în fața domnului Bolojan. A refuzat tot. Acciza la motorină, astfel încât fermierii să poată achiziționa motorină fără acciză, prin mecanismul taxării inverse a TVA, aprobat și de Comisia Europeană. L-a respins. De ce? Pentru că avea nevoie de anumite fluxuri financiare din TVA și din acciză pentru a încerca să scadă deficitul bugetar, deficit care în momentul de față va crește. De ce? Pentru că n-a înțeles, din punct de vedere economic, domnul Bolojan că, într-o perioadă în care ai trei trimestre de recesiune, trebuie să iei trei măsuri esențiale', a subliniat Barbu.

Ministrul a susținut că într-o perioadă de recesiune sunt necesare măsuri pentru stimularea consumului, susținerea investițiilor și finanțarea agriculturii.

'Unu: să crești consumul. A făcut invers, a crescut TVA-ul; doi: trebuie să vii să pompezi în investiții care aduc plus-valoare, iar aceste investiții cu plus-valoare nu sunt decât în agricultură și în industria alimentară, ca să înțelegem foarte bine. Iar al treilea lucru foarte important: nu a vrut să facă nicio schemă de finanțare, de creditare pentru fermierii români. Au fost acte normative depuse în Guvernul României și refuzate total de către premierul Bolojan. Asta a dus la recesiune, trei trimestre', a mai spus Barbu.

Totodată, acesta a susținut că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a contribuit la limitarea creșterii prețurilor la alimente.

'Dacă nu veneam, și uitați-vă la Institutul Național de Statistică, cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, pentru că în luna mai inflația la alimente a fost de 7,2%, nu 10,2%, cât a fost inflația generală pe teritoriul României', a mai spus Barbu.

La finalul intervenției, ministrul desemnat a lansat un atac la adresa fostului premier.

'Dar, din păcate, atunci când ești analfabet în economie, așa cum este domnul Bolojan, ar trebui să pleci acasă și lucrul acesta se va întâmpla astăzi', a afirmat Florin Barbu.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca plenul comun în care se va da votul în ceea ce privește învestirea Guvernului condus de către Adrian Veștea să aibă loc luni, începând cu ora 21:30.

Tot luni, între orele 12:00 - 21:00, au loc audierile în comisiile de specialitate, în cazul persoanelor propuse pentru funcția de ministru. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate

Afisari: 1364

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN

Economic Intern 23-10-2026 10:09

Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale

Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per