Inflația menține România într-o zonă de stagflație, cu creștere economică aproape de zero (consultant)
Inflația rămâne principala problemă economică a României și principalul factor care menține economia într-o zonă de stagflație, caracterizată prin creștere economică aproape de zero și majorări persistente de prețuri, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu.
Potrivit acestuia, energia, gazele și carburanții se află printre principalele surse ale presiunilor inflaționiste.
'Datele de la Institutul Național de Statistică vin să confirme că inflația rămâne cea mai gravă boală prin care trece România, o boală cu multiple efecte negative în slăbirea economiei, în scăderea consumului, principalul motor al business-ului, și într-o stagnare economică care se simte din ce în ce mai pregnant. Altfel spus, inflația este principalul motiv pentru care ne aflăm în momentul de față în zona asta de stagflație, cu creștere economică aproape de zero și cu niște creșteri de prețuri care vin să deterioreze și mai mult climatul investițional din țara noastră', a spus Negrescu.
El a subliniat că statisticile demonstrează că mare parte din inflația pe care o resimțim puternic în România, cu o medie de peste patru ori mai mare decât cea europeană, vine în principal din costul energiei, al gazelor și al carburanților - 'trei dintre elementele esențiale de consum, trei dintre resorturile care țin în viață economia românească'.
'În aceste domenii asistăm la creșteri spectaculoase de prețuri, de peste 30% la carburanți, de peste 50% la energie și la o preconizată creștere a prețului la gaze, pe care încă nu o resimțim cu adevărat puternic, pentru că efectele în economie, odată cu liberalizarea pieței de gaze, se vor simți din perspectiva companiilor abia din luna iunie. Din punctul meu de vedere, toate acestea demonstrează într-adevăr că, dacă nu vom umbla la aceste condiții fundamentale ce țin de activitatea economică, din păcate vom rămâne prizonierii acestor creșteri de prețuri care, pe lângă scăderea puterii de cumpărare, pe lângă sărăcia în care se adâncește populația, generează, din punctul meu de vedere, o scădere semnificativă a competitivității economice', susține consultantul economic.
În opinia sa, companiilor românești, confruntate cu costuri foarte mari la energie, gaze și tot ceea ce înseamnă utilități, le este 'aproape imposibil să mai concureze de pe poziții egale sau să aibă un avantaj în fața importurilor'.
Potrivit acestuia, statul 'ar trebui să se uite la cauzele inflației, iar politicienii să vorbească și despre acest lucru'.
'Cred că este necesar ca noul guvern să vină cu lucruri concrete în această zonă a inflației, dincolo de expectativa legată de o temperare a trendului inflaționist din a doua parte a anului ca urmare a efectului de bază. Trebuie să se găsească soluții, măcar să facă studii de impact care să demonstreze dacă este viabilă, de exemplu, o scădere a TVA-ului, în principal, pe produsele alimentare de bază, pe zona de energie și gaze, pe utilități, în principal, pentru că ne îndreptăm spre sezonul de iarnă. Vine iarna, iar facturile la energie, la gaze, la întreținere vor exploda, iar populația va fi și mai vulnerabilă decât în sezonul pe care abia l-am depășit.', a adăugat Negrescu.
El consideră că este nevoie de o reducere a taxelor la produsele alimentare de bază și la utilități, în baza unui studiu de impact care să demonstreze de unde putem atrage mai mulți bani, în așa fel încât să oferim această facilitate, iar, pe de altă parte, și de măsuri pentru susținerea puterii de cumpărare.
Creșterea valorii tichetelor de masă trebuie pusă din nou în atenția guvernanților, susține acesta.
'O reducere de taxe, mai ales pentru familiile tinere aflate la început de drum, cred că este absolut necesar să se afle în planul de guvernare și, în general, în măsura în care avem această posibilitate din punct de vedere financiar, să încercăm să identificăm o scădere a taxelor pe muncă, pentru că am ajuns în situația absolut dezarmantă în care mai mai mult de 60% din banii pe care îi câștigăm în momentul de față îi dăm statului sub formă de taxe și impozite, incluzând aici și TVA-ul și accizele pe care le plătim. Dincolo de aceste estimări care, bineînțeles, trebuie bazate pe niște calcule foarte clare, cred că prima și singura soluție aflată la îndemâna autorităților este să încerce să nu mai facă nimic din punct de vedere fiscal, adică să nu ne trezim din nou cu creșterea accizelor, să nu ne trezim cu noi taxe și cu noi piedici puse mediului de afaceri.', a mai spus specialistul.
Pe de altă parte, plafonarea adaosului comercial pentru toate produsele alimentare ar fi 'un element nociv care ar adânci și mai mult criza în care se află comerțul alimentar modern', susține Negrescu.
'Vestea bună este că, din a doua parte a anului, probabil din luna septembrie, inflația se va tempera spre 6-7%, având în vedere, în primul rând, efectul de bază, chiar dacă nu fac autoritățile nimic spectaculos în materie. Nu va mai fi luată în calcul creșterea istorică a prețului la energie de anul trecut, de 80%, și nu vor mai fi luate în calculul inflației creșterile de taxe de anul trecut, în special a TVA, care au dus inflația la acest nivel din prezent. Din septembrie, probabil inflația se va tempera și sper ca, pe final de an, dacă lucrurile vor merge bine, și Banca Națională să dea un semnal în sensul relansării economice prin reducerea dobânzii-cheie. Ar fi absurd să avem o dobândă-cheie de 6,5% și o inflație care să coboare în lunile noiembrie și decembrie sub acest nivel', a adăugat consultantul economic.
Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-
FBAR avertizează că au apărut în online reclame false și tentative de fraudă care-i folosesc neautorizat numele și imaginea
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care promite utilizatoril
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Ecopolis: Concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în 50 de locuri din București, în campania europeană 'Vezi ce respiri'
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene 'Vezi ce respiri', concentrațiile de dioxid de azot (NO2) în 50 de locuri din București, timp de o lună. 'Dioxidul de azot este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rut
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 euro în 2026; în România aceasta este de 11.283 euro (studiu)
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa crește la 21.153 de euro în 2026, în timp ce România înregistrează 11.283 de euro și coboară de pe locul 31 pe locul 32 în clasamentul european. Potrivit unei cercetări date miercuri publicității, diferențele dintre cele 42 de țări analizate în st
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.







