Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 4 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețelea a întrerupt joi, temporar, alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 4 al municipiului București, ca urmare a unui defect înregistrat la o conductă a sistemului de distribuție amplasată pe strada Intrarea Gării Progresului, a anunțat Distrigaz Sud Rețele.
Compania a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, începând cu ora 1:30, fiind afectați 105 clienți casnici și non casnici situați pe străzile Bercenarului (parțial), Luica (parțial) și Pogoanele (parțial) din sectorul 4 al Capitalei.
Echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de joi, în jurul orei 20:00.
'După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale', se arată în comunicat.
Distrigaz Sud Rețele este lider în distribuția de gaze naturale în România, având 2.323.728 clienți, circa 24.483 km rețea și 3.019 de angajați. Compania operează rețeaua de distribuție de gaze naturale în 1.390 de localități, pe raza a 20 județe din sudul și centrul României. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
APIA a autorizat la plată peste 26,6 milioane de lei pentru rentierii agricoli și moștenitori
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat plata a 26,65 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2025, suma fiind destinată unui număr de 19.354 de beneficiari, dintre care 18.717 rentieri agricoli și 637 de moștenitori ai acestora, informează instituția. Din totalul sumelor autorizate, au fost
Manole: O simulare informală la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de 9, 6 miliarde lei cu indexarea pensiilor
Calculele referitoare la procentul cu care vor fi indexate pensiile, atât civile, cât și militare, vor trebui făcute după rectificarea bugetară, în condițiile în care o simulare informală existentă la nivelul Ministerului Muncii arată o cheltuială prognozată de maximum 9,6 miliarde de lei, a susținut, marți, ministrul propus pentru Ministerul
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Garanti Bank și Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Raiffeisen Bank intenționează să preia Garanti Bank și Motoractive IFN, precum și Motoractive Multiservices, societate deținută de Motoractive IFN, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că operațiunea nu ridică obstacole semn
Transportul rutier intră într-o nouă ecuație de cost (analiză)
Costul unei expediții rutiere devine de la 1 octombrie mai sensibil la traseu, tipul de drum și caracteristicile vehiculului, iar o rută cu taxă mai mică poate ajunge mai scumpă, arată o analiză realizată de o companie de logistică cu privire la transportul rutier. ''Schimbarea vine odată cu introducerea TollRo, noul sistem de taxare r
Parlament - audieri miniștri/ Ghigiu: Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, inclusiv sumele aflate în risc
Situația absorbției fondurilor europene va fi publicată lunar, într-un tablou de bord care va cuprinde plățile efectuate, proiectele finalizate și sumele aflate în risc, defalcate pe programe și județe, a declarat, marți, Alexandru-Mihai Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul audierilor din comi
Metrorex: Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale
Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale marți, începând cu ora 11:35, după reorganizarea acesteia în urma unei posibile tentative de suicid produse în stația Constantin Brâncoveanu, pe firul 1, informează Metrorex. Potrivit Metrorex, evenimentul a avut loc marți, în jurul ore
Moody's: Continuitatea politicii fiscale și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 susțin consolidarea fiscală a României
Instalarea unui nou Guvern și adoptarea la timp a bugetului pentru 2027 reprezintă evoluții pozitive pentru profilul de credit al României și susțin continuarea procesului de consolidare fiscală, potrivit informațiilor publicate marți de agenția internațională de rating Moody's, citate de Ministerul Finanțelor. Agenția își menț
Parlament - audieri miniștri/ Manole: Este imperativ să avem o indexare a pensiilor
Necesitatea indexării pensiilor este un fapt evident pentru toată lumea, însă orice cheltuială consistentă la bugetul de stat trebuie să fie în concordanță cu obiectivele pe care România le are de respectat, raportate la ținta de deficit și la procentul din Produsul Intern Brut pe care trebuie să îl avem ca plafon, a declarat, marți, ministrul
Metrorex: Circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată după o posibilă tentativă de suicid în stația Constantin Brâncoveanu
Circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată marți, după o posibilă tentativă de suicid produsă în stația Constantin Brâncoveanu, pe firul 1, informează Metrorex. ''Metrorex informează că astăzi, 20.10.2026, în jurul orei 10:40, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu, firul 1, a avut loc o posib
Revolut anunță perturbări ale serviciilor; clienții nu pot accesa aplicația
Fintech-ul britanic Revolut a anunțat marți că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datele utilizatorilor sunt în siguranță. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir=&qu
Parlament - audieri miniștri/ Manole: CASS pentru mame va fi eliminat la începutul anului următor; impactul depășește 500 de milioane de lei
Eliminarea CASS la indemnizația pentru creșterea copilului va fi eliminată la începutul anului 2027, după ce vom identifica sursele de finanțare, întrucât este vorba de peste 500 de milioane de lei, a declarat, marți, ministrul propus pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, în cadrul audierilor
CSALB: Cererile de negociere cu băncile și IFN-urile au crescut cu 60% în primele nouă luni
Numărul cererilor de negociere cu băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) transmise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a ajuns la 3.394 în primele nouă luni din 2026, în creștere cu 60% față de perioada similară a anului trecut, informează marți CSALB.
Modificări temporare în circulația trenurilor internaționale, în urma unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Zece trenuri internaționale care pleacă spre România din gara Budapesta Keleti vor circula, în perioada 14 - 15 noiembrie, cu modificări de orar pe teritoriul Ungariei, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, pe secția Budapesta Keleti - Lokösháza, a anunțat marți CFR Călători. ''Trenurile internațio
Unele măsuri incluse în programul de guvernare au un orizont de implementare ce depășește cu mult durata actualului mandat (expert)
Programul de guvernare stabilește direcții de dezvoltare relevante pentru sectorul energetic și propune reforme necesare, însă unele dintre măsurile incluse au un orizont de implementare care depășește cu mult durata actualului mandat, este de părere expertul Energy Policy Group (EPG), Alexandru Ciocan, într-o analiză publicată marți.
INS: Volumul lucrărilor de construcții au crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului
Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat cu 15,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului curent, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în această marjă au fost înregistrate creșteri la lucrările de constr














