logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Chisăliță (AEI): România continuă să trateze politica energetică prin improvizații legislative, în timp ce UE cere reguli predictibile

Image

România este țara care riscă să piardă mai mult decât procesele de infringement în domeniul energiei, deoarece statul român continuă să trateze politica energetică prin măsuri excepționale, intervenții administrative și improvizații legislative, în timp ce Uniunea Europeană (UE) cere reguli predictibile, concurență și investiții, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

'România nu se confruntă, astăzi, doar cu câteva proceduri de infringement în domeniul energiei. Problema reală este mult mai profundă, după aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, statul român continuă să trateze politica energetică prin măsuri excepționale, intervenții administrative și improvizații legislative, în timp ce Uniunea Europeană cere reguli predictibile, concurență și investiții. Cele câteva dosare deschise de Comisia Europeană reprezintă doar partea vizibilă a aisbergului. În spatele lor se află o întrebare esențială, poate România să funcționeze într-o piață europeană a energiei sau continuă să creadă că problemele structurale pot fi rezolvate prin ordonanțe de urgență și control administrativ? În ultimii ani, autoritățile române au justificat intervențiile în piață prin necesitatea protejării consumatorilor în contextul crizei energetice. Argumentul a fost legitim într-o anumită măsură. Însă ceea ce a fost conceput ca soluție temporară s-a transformat într-un model de guvernare. Plafonările, obligațiile de vânzare la preț fix, restricțiile indirecte asupra exporturilor și numeroasele modificări legislative au creat o piață tot mai puțin predictibilă', este de părere Chisăliță, într-o analiză publicată joi.

Potrivit specialistului în energie, procedurile privind restricțiile asupra pieței gazelor și energiei electrice nu sunt simple dispute tehnice între Bruxelles și București.

'Ele vizează însăși filosofia pieței energetice europene: prețurile trebuie să fie formate liber, energia trebuie să circule liber, iar statele membre nu pot interveni permanent pentru a distorsiona concurența. Din această perspectivă, România se află într-o poziție paradoxală. Pe de o parte, solicită investiții masive în producție, rețele și stocare. Pe de altă parte, transmite investitorilor semnalul că regulile jocului se pot schimba peste noapte. Nicio companie nu poate planifica investiții de miliarde de euro într-un mediu în care o ordonanță de urgență poate modifica radical condițiile economice ale unui proiect. Procedurile de autorizare pentru proiectele energetice sunt încă lente. Racordarea la rețea rămâne o provocare majoră. Capacitatea instituțională este limitată. Implementarea noilor reguli privind eficiența energetică și energiile regenerabile întârzie. În multe situații, problema nu mai este lipsa legislației, ci incapacitatea administrației de a o aplica', consideră șeful AEI.

Acesta a punctat faptul că UE a început să acorde o atenție sporită integrității piețelor energetice prin noile reguli REMIT, prin care sunt monitorizate probleme, precum manipularea pieței, raportarea insuficientă a tranzacțiilor sau lipsa unei supravegheri eficiente.

'România nu este încă în centrul acestor investigații, dar vulnerabilitățile există. În realitate, cea mai mare problemă nu este posibilitatea unor amenzi europene. Amenzile pot fi plătite. Costul adevărat este pierderea credibilității. Fiecare infringement transmite investitorilor, instituțiilor financiare și partenerilor europeni că România are dificultăți în respectarea regulilor comune pe care și le-a asumat. Iar energia este poate domeniul în care credibilitatea contează cel mai mult. Tranziția energetică europeană va mobiliza sute de miliarde de euro în următorul deceniu. Țările care oferă stabilitate și predictibilitate vor atrage investițiile. Cele care persistă în intervenționism și improvizație riscă să rămână la periferie', explică Dumitru Chisăliță.

În opinia expertului, dacă România nu își va construi o piață energetică modernă, competitivă și predictibilă, capabilă să asigure securitate energetică și dezvoltare economică pe termen lung, va pierde șansa de a deveni unul dintre actorii energetici importanți ai Europei de Sud-Est, lucru care va duce la un cost infinit mai mare decât orice amendă impusă de Bruxelles. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 3233

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 19-10-2026 21:28

Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027

Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com

Economic Intern 19-10-2026 19:42

Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide

TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi

Economic Intern 19-10-2026 19:40

Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia

Economic Intern 19-10-2026 18:54

O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '

Economic Intern 19-10-2026 18:52

Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii

Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c

Economic Intern 19-10-2026 18:32

Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță

Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a

Economic Intern 19-10-2026 18:05

Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni

Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale

Economic Intern 19-10-2026 17:27

Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român

Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r

Economic Intern 19-10-2026 17:06

Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică

Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr

Economic Intern 19-10-2026 17:02

Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo

Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria

Economic Intern 19-10-2026 16:37

Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis

Economic Intern 19-10-2026 16:13

Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028

Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar

Economic Intern 19-10-2026 15:55

Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută

Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D

Economic Intern 19-10-2026 14:51

DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri

Economic Intern 19-10-2026 14:50

VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)

Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte