Pîslaru: Proiectul pe legea salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate
Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.
'Primul mesaj foarte important legat de legea salarizării este legat de reacțiile, îngrijorările și criticile care au venit pe marginea proiectului de lege în ultima vreme. Unele dintre aceste reacții sunt absolut legitime, unele clar pornesc din neînțelegerea proiectului, unele sunt alimentate de frică, dintr-un calcul pe care și-l fac oamenii care sunt afectați, iar unele nu sunt decât manipulări cinice folosite în scop politic și de aceea aș vrea să clarific încă o dată despre ce vorbim. Aș vrea să încep cu cel mai important mesaj. Cumva este foarte important să-l mai spun o dată: niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi. Este esențial. Niciun angajat din sectorul public nu va pleca acasă cu mai puțin bani ca urmare a acestei reforme', a precizat Pîslaru.
Ca o reacție la protestele care au loc din partea sindicatelor, pe fondul nemulțumirilor cu privire la proiectul citat, ministrul Pîslaru spune că nu există niciun fel de reducere de venit salarial aflat în plată.
'Este însă clar, după primele runde de consultări, că este un proiect care are lacune, am declarat și public lucrul acesta, trebuie să-l îmbunătățim', a adăugat demnitarul.
Acesta a mai spus că este un proiect la care a început să se lucreze din 2022 și care trebuia finalizat în 2023.
'Discutăm de mandate succesive care au fost deținute de către Partidul Social Democrat, care a avut această responsabilitate să pregătească acest proiect. Și cumva văzând recente atacuri și sugestii de critici masive din această zonă, nu pot să-mi ascund această reacție clară de nedumerire cu privire la faptul că au avut timp dumnealor să scoată acest proiect din 2022 încoace în consultarea publică', a mai spus ministrul Pîslaru.
El a explicat, totodată, că proiectul trebuie dezbătut și poate fi îmbunătățit.
'Principiile legii sunt destul de clare, presupun o simplificare a modului de salarizare prin eliminarea a 87 de sporuri din 151, peste jumătate din sporurile deja existente astăzi. Vorbim despre curățarea unui sistem care a acumulat multe forme de plată paralelă. Unele sunt foarte greu de justificat, aceste forme de plată, și greu de apărat în fața contribuabililor, multe procese în instanță și ceea ce trebuie să putem să facem este să putem explica de ce sunt anumite venituri, de ce un angajat e plătit într-un anumit fel și în ce fel. Deci ai nevoie de reguli clare care să așeze salarizarea cum trebuie', a afirmat Dragoș Pîslaru.
Ministrul a precizat că noua lege a salarizării conține mai multe elemente considerate benefice pentru anumite categorii profesionale.
'Zona de debutanți, iarăși este bună. Avem această creștere a salariilor de bază prin includerea sporurilor, avem lucrurile care țin de anumite categorii profesionale cum ar fi cercetătorii științifici sau asistenții sociali care rămăseseră mult în urmă', a exemplificat Pîslaru.
Demnitarul a declarat că România are posibilitatea de a eșalona până în anul 2031 majorările salariale prevăzute pentru demnitari în noua lege a salarizării unitare, după discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene.
'Comisia Europeană nu ne obligă, în acest moment, după ce am avut aceste discuții la Bruxelles, pe partea de renegociere, nu ne obligă să creștem grila demnitarilor la nivelul pe care îl avem propus din 2027. Comisia Europeană lasă la latitudinea noastră cum va fi. Eu voi continua să recomand ceea ce deja am discutat cu premierul, anume o modalitate de eșalonare pe 5 ani până în 2031. Rolul meu este un rol tehnic și de mediere și de moderare. Aceasta este analiza profesională pe care, împreună cu echipa, o vom pune mai departe ca și recomandare', a spus Pîslaru.
Ministrul a respins acuzațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi inițiat creșteri salariale semnificative pentru demnitari, susținând că propunerile privind coeficienții de salarizare au fost transmise Ministerului Muncii de reprezentanții partidelor politice implicați în elaborarea proiectului.
'Faptul că s-a pus problema că eu am vrut să fie grila demnitarilor cât a fost, asta este o chestiune care nu reflectă deloc realitatea', a afirmat Pîslaru.
Ministrul a susținut că, pe termen lung, România are nevoie de o lege a salarizării care să respecte principiul ierarhiei între funcțiile din sistemul public.
'Cred cu tărie că trebuie să avem o grilă a demnitarilor care să respecte ierarhia și cred că România nu va încheia această reformă până când nu va avea o ierarhie așezată de la un cap la altul', a concluzionat ministrul. AGERPRES/(A - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












