ASF: În procesele cu entitățile din piețele financiare non-bancare, 64 de soluții din 68 au fost favorabile ASF în 2025
Un număr de 64 de soluții au fost favorabile sau parțial favorabile din cele 68 de dosare din litigiile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a avut anul trecut cu entități supravegheate din piețele financiare non-bancare, ceea ce reprezintă circa 94% din totalul soluțiilor analizate.
'Majoritatea covârșitoare a hotărârilor pronunțate (pe fond sau definitiv) de instanțele de judecată, în anul 2025, în litigiile pe care Autoritatea le-a avut cu entități supravegheate din piețele financiare non-bancare au fost favorabile sau parțial favorabile ASF. În total, au fost pronunțate 68 de soluții în dosare aferente celor trei sectoare supravegheate de Autoritate, dintre care 64 de soluții au fost favorabile sau parțial favorabile, ceea ce reprezintă aproximativ 94% din totalul soluțiilor analizate', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit Autorității, rezultatele confirmă, în ansamblu, că măsurile dispuse de ASF în exercitarea atribuțiilor sale legale de supraveghere și de control au fost validate, în proporție semnificativă, de instanțele competente.
În domeniul pieței de capital, instanțele au pronunțat 47 de soluții, dintre care 46 au fost favorabile sau parțial favorabile ASF, reprezentând 97,9% din totalul soluțiilor pronunțate.
În domeniul asigurărilor-reasigurărilor, au fost pronunțate 17 soluții, toate fiind favorabile sau parțial favorabile ASF.
În sectorul sistemului de pensii private, instanțele au pronunțat patru soluții, dintre care o soluție a fost favorabilă ASF și trei soluții nefavorabile.
'ASF va continua să analizeze cu rigoare jurisprudența relevantă din acest domeniu și să își adapteze, acolo unde este necesar, practica administrativă și juridică, cu respectarea cadrului legal aplicabil', se precizează în comunicat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste zece milioane de participanți. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România retrogradează 12 locuri în clasamentul mondial al excelenței manageriale (IMD)
România se clasează pe locul 61 din 70 de poziții în clasamentul anual publicat de Institute for Management Development (IMD), cu 12 poziții mai jos decât în anul anterior, se arată într-un comunicat de presă al inițiatorilor Romanian Performance Excellence Program (RPEP), transmis miercuri AGERPRES. Potrivit datelor analizate, ac
Alexandru Păunescu (BNR): Compararea ROBOR cu EURIBOR este limitată de diferențele structurale dintre piețe
Interpretări potrivit cărora situațiile care au condus la sancționarea unor practici legate de EURIBOR și LIBOR ar putea fi extrapolate și în cazul ROBOR nu sunt susținute de o analiză comparativă a caracteristicilor acestor indici, subliniază directorul Direcției juridice al băncii centrale, Alexandru Păunescu, într-un material de opinie cu privire la cei trei i
Oferta de locuri de muncă în rolurile cele mai expuse la AI a crescut mai lent, în ultimii ani (raport)
Oferta de locuri de muncă în rolurile cele mai expuse la Inteligența Artificială (AI) a crescut mai lent în ultimii ani decât în cele mai puțin expuse, iar dintre cele 382 de ocupații incluse în nomenclatorul internațional ISCO-08, un număr de 201 au expunere ridicată la noua tehnologie, relevă raportul global PwC AI Jobs Barometer.
Nazare: România are toate șansele să devină una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente
România are toate șansele să devină una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente și trebuie să putem oferi stabilitate, predictibilitate și un mediu fiscal care încurajează investițiile și transformă acest potențial într-un avantaj economic diferențiator, pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazar
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,5 milioane de lei în industria alimentară, în iunie
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au dat amenzi de 1,5 milioane de lei în urma controalelor efectuate în luna iunie în unități din industria agroalimentară, principalele abateri sancționate fiind cele igienico-sanitare. În această perioadă, Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor jude
Numărul comenzilor noi din industria prelucrătoare s-a diminuat cu 3,6%, în perioada ianuarie-mai 2026 (statistică)
Industria prelucrătoare a înregistrat, în primele cinci luni din acest an, o scădere de 3,6% a comenzilor noi, față de intervalul similar din 2025, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, au fost raportate scăderi ale comenzilor în industria bunurilor de uz curent (-9,3%), industria bunurilor
INS: Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat cu 12,4%, ca serie brută, în primele cinci luni
Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat, ca serie brută, în primele cinci luni ale anului în curs, cu 12,4%, față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2026, lucrările de construcții noi au consemnat un salt de
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 1,6% în primele cinci luni
Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 1,6%, în primele cinci luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, ca urmare a declinului înregistrat în industria prelucrătoare (-1,7%), potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri.
CNAB: Aproape 8,46 milioane de pasageri pe aeroporturile Capitalei în primele șase luni, număr record
Cele două aeroporturi ale Capitalei au înregistrat un număr record de 8,46 milioane de pasageri în primele șase luni ale acestui an, cu 5,08% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2025, a anunțat, miercuri, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). 'Compania Națională Aeroporturi București își consolidează statutu
MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 și nu a încălcat niciun termen
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) respinge informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi transmis Comisiei Europene documentul privind programarea Politicii de Coeziune 2028-2034, precizând că nu a încălcat niciun termen referitor la transmiterea documentului. 'MIPE nu a trimis Comisie
Ministerul Muncii: Decizia Curții de Apel București nu împiedică dialogul social privind viitoarea lege a salarizării
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) susține că hotărârea Curții de Apel București privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfășurarea consultărilor cu partenerii sociali și a activităților de fundamentare tehnică, precizând că instituția nu a inițiat un proiect de l
Pîslaru: 394 dintre cele 409 persoane relocate de la Dumbrava au fost integrate în servicii sociale din 20 de județe
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți că, din cele 409 persoane vulnerabile relocate de la centrul din Dumbrava, 394 au fost integrate în servicii sociale din 20 de județe, 15 sunt internate în unități medicale, iar trei persoane au decedat. ''Așa cum am promis, monitorizez constant situația ș
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de marți; rulajul s-a apropiat de 200 de milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 198,61 milioane de lei (37,91 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 2,15%, până la 35.71
Sindicatul TAROM solicită demiterea Consiliului de Administrație: Compania a ratat țintele financiare asumate în planul de restructurare
Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită ministrului interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, declanșarea procedurii de revocare a actualului Consiliu de Administrație al companiei și organizarea unei noi proceduri de selecție în baza OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu criterii care să asigure expertiză real
Pistol: Progres bun al constructorului turc Makyol pe șantierele tronsoanelor 1 și 2 ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș (A13)
Tronsonul 1 Boița - Avrig al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș (A13) înregistrează un stadiu fizic de 17,19%, iar tronsonul 2 Avrig - Arpașu de Jos a ajuns la un stadiu de aproximativ 40%, informează directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.













