Hidroelectrica a atribuit contractul pentru construirea Centralei Electrice Fotovoltaice Tudor Vladimirescu
Hidroelectrica anunță semnarea contractului pentru construirea Centralei Electrice Fotovoltaice Tudor Vladimirescu, din județul Brăila, un proiect în valoare de 151,2 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, contractul a fost atribuit prin licitație deschisă către Enevo Group SRL, în conformitate cu Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, iar valoarea acestuia este mai mică decât se estimase inițial, respectiv 158,6 milioane lei (fără TVA).
Centrala va dispune de circa 70.676 de panouri fotovoltaice cu o putere nominală de 650 Wp fiecare, conectate prin intermediul a 184 de invertoare trifazate la nouă posturi de transformare colectoare.
'Semnarea acestui contract reprezintă încă un pas concret în transformarea Hidroelectrica dintr-un producător pur hidroelectric într-un jucător integrat în sectorul energiei verzi din România. Tudor Vladimirescu nu este doar un parc solar - este un semnal clar că Hidroelectrica se schimbă. Vrem să fim relevanți în peisajul energetic al României de mâine, nu doar în cel de astăzi', a declarat, în comunicat, Bogdan Badea - CEO Hidroelectrica.
Noua centrală va avea o putere instalată de 45,94 MWp și o producție estimată de 59,21 GWh/an.
Durata totală a contractului este de 36 de luni, din care 24 de luni reprezintă perioada de execuție propriu-zisă.
'Procedura de atribuire s-a desfășurat integral în format electronic prin platforma SEAP (e-licitație.ro), criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț, cu 80% pondere pentru componenta financiară și 20% pentru perioada de garanție tehnică oferită suplimentar față de minimul de 60 de luni prevăzut în caietul de sarcini', se arată în comunicat.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, cu un portofoliu de 188 de centrale hidroelectrice și o centrală electrică eoliană, cu o putere totală de 6,5 GW, din care parcul eolian Crucea cu 108 MW instalați.
În același timp, compania este cel mai mare furnizor de energie electrică din România, atât pe segmentul concurențial, cât și pe total piață. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
Personalul din instituțiile publice implicat în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene va putea beneficia de sporuri de până la 40% din salariul de bază, conform proiectului noii legi a salarizării publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS).
Ordonatorii de credite pot acorda premii de performanță într-un buget de maximum 4% din cheltuielile cu salariile de bază (proiect)
Ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual premii de performanță personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate importante în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care face parte, în limita totală a unui buget de maximum 4% din suma prevăzută pentru cheltuielile cu sal
Munca peste programul normal de lucru, compensată cu zile libere, dar în anumite condiții cu un spor din salariul de bază (proiect)
Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, dar în anumite cond
Raport de 1 la 8 dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază;valoare de referință de 4.100 lei (proiect)
Raportul dintre cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază în sectorul bugetar este de 1 la 8, iar cuantumul valorii de referință pentru anul 2027 este de 4.100 lei, potrivit proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidar
Noile reguli pentru turiștii din Grecia ajută la păstrarea moștenirii culturale (ministru adjunct elen)
Noile reguli menite să reducă turismul de masă în zonele populare, care vor intra în vigoare din luna iunie, vor ajuta la păstrarea moștenirii culturale, consideră Konstantinos Gkioulekas, ministru adjunct de Interne pentru regiunile Macedonia și Tracia. Acesta a făcut precizarea, luni, într-o declarație de presă în mar
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni aproape un miliard de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 986,9 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 89 de luni, la un randament mediu de 6,83% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 4
Super Chess Classic Romania 2026, primul turneu de șah găzduit de o bancă centrală
Super Chess Classic Romania 2026 a reprezentat o premieră prin faptul că a fost primul turneu de șah găzduit de o bancă centrală, a afirmat Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, pe Linkedin. 'O altă premieră a fost turneul în sine: primul turneu de șah găzduit de o bancă centrală.
AAFBR:România are cea mai redusă intermediere financiară din UE; consolidarea pieței bancare continuă
România are în prezent cea mai mică dimensiune a sectorului bancar raportată la PIB atât din regiune, cât și din Uniunea Europeană, iar intermedierea financiară rămâne sub media europeană, a declarat vicepreședintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Daniela Ropotă, la o conferință de specialitate.
Evoluțiile din ultimii cinci ani au evidențiat importanța strategică a interconectării dintre Grecia, Bulgaria și România (ambasador)
Evoluțiile internaționale din ultimii cinci ani au evidențiat importanța strategică a interconectării dintre Grecia, Bulgaria și România, pentru consolidarea rezilienței și securității regiunii extinse și a Europei, a declarat, luni, Evangelia-Lili Grammatika, ambasadoare a Republicii Elene în România, în deschiderea evenimentului 'Coopera
(P) De la colecția cyberpunk cu AI semnată Irina Schrotter la podiumuri inspirate de Japonia și estetici post-apocaliptice, la Romanian Fashion Week. Mii de oameni au admirat show-urile de modă în Grădinile Palas
Mii de oameni s-au adunat duminică, 24 mai, la Palatul Culturii și în Grădinile Palas pentru a descoperi colecțiile marilor designeri români, într-
Anca Dragu: Republica Moldova ar putea înregistra o creștere economică de aproximativ 2% în acest an
Republica Moldova ar putea înregistra o creștere economică de aproximativ 2% în acest an și o inflație medie de 8,1%, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, la o conferință de specialitate. 'În vara lui 2025 începeam reducerea ratei de politică monetară și ajungeam cu această variabi
Mărgeloiu (MEDAT): Inițiativa celor Trei Mări va transforma Estul și Sud-Estul Uniunii Europene
Inițiativa celor Trei Mări, la care s-a alăturat și Grecia, va transforma Estul și Sud-Estul Uniunii Europene, a declarat, luni, Iulian-Cosmin Mărgeloiu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), la evenimentul 'Cooperare regională strategică în sud-estul Europei'.
Costreie: Cooperarea viitoare dintre România și Grecia să se îndrepte și către universități, educație și cercetare
Cooperarea viitoare dintre România și Grecia trebuie să se îndrepte și către universități, educație și cercetare, consideră consilierul prezidențial Valentin-Sorin Costreie, care a vorbit luni în deschiderea evenimentului 'Cooperare regională strategică în sud-estul Europei'. 'Dacă gândim strategic, tr













