ANPC: Amenzi de peste 5,15 milioane lei în urma controalelor desfășurate în perioada 18-22 mai 2026
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 18-22 mai 2026, acțiuni de control la nivel național pentru verificarea siguranței produselor comercializate, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 5,15 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al ANPC, au fost controlați peste 1.800 de operatori economici, din domeniul comercializării produselor alimentare și nealimentare.
În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri: 1.114 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 5,15 milioane de lei; 918 avertismente; valoarea totală a produselor verificate a depășit 12 milioane de lei; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 300.000 de lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,1 milioane de lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru nouă operatori economici.
Principalele neconformități constatate au fost: produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate; comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare; produse cu adaos de grăsimi vegetale comercializate în vecinătatea produselor lactate, fără delimitare conform cerințelor legale în vigoare; prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; produse alimentare cu ambalaje depreciate.
De asemenea, inspectorii ANPC au constatat produse alimentare de origine animală (carne) cu starea termică modificată; lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate; lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori; informarea incompletă a consumatorilor privind compoziția fibroasă a produselor textile, precum și lipsa traducerilor în limba română; lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact); neindicarea materialelor din care sunt fabricate jucăriile; inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română; deficiențe de informare, inclusiv lipsa informațiilor privind perioada promoțională. AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Semnarea contractului pentru programul SAFE înseamnă o investiție directă și masivă în economia românească
Prin semnarea contractului pentru programul SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei), Guvernul României atrage fonduri pentru proiecte strategice evaluate la peste 16 miliarde de euro, ceea ce înseamnă securitate pentru țară și dezvoltare pentru economia românească, susține ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irin
Antifraudă: Amenzi de peste 2,6 milioane lei pe piața florilor și plantelor ornamentale, în februarie-martie 2026
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a aplicat 515 sancțiuni contravenționale, din care amenzi totale de 2,61 milioane de lei, în urma unor acțiuni de monitorizare și control desfășurate pe piața florilor și plantelor ornamentale în perioada februarie-martie 2026, relevă datele oficiale transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Circulația feroviară este întreruptă pe distanța Izvoru Oltului - Izvoru Mureșului - Voșlobeni
Circulația feroviară este întreruptă, vineri seara, pe intervalul Izvoru Oltului - Izvoru Mureșului - Voșlobeni, din cauza unui copac care a căzut pe locomotiva unui tren de marfă, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. Acest incident a dus la avarierea ambelor pantografe ale vehiculului feroviar și, în consecință, la scoatere
Organizațiile de Management al Destinației primesc 40,9 milioane lei prin PNRR, pentru promovare, digitalizare și infrastructură turistică
O sumă de aproximativ 40,9 milioane lei va fi alocată Organizațiilor de Management al Destinației pentru investiții în promovare, digitalizare și infrastructură turistică locală, un număr de 41 de proiecte, din 113 depuse prin programul PNRR, fiind admise la finanțare, a anunțat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrășăminte este un pas necesar, dar insuficient
Suspendarea tarifelor vamale la îngrășăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulți fermieri europeni acest sprijin vine deja prea târziu, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-un comunicat remis vineri AGERPRES. 'La mai bine de o lună de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, fermie
Nazare: Prognoza de primăvară a CE arată că economia are nevoie de investiții bine direcționate și de reforme care să susțină revenirea
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, participă, vineri și sâmbătă, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), unde vor avea loc și discuții referitoare la importanța finalizării negocierilor privind revizuirea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, în vederea securizării componentei de g
Doar 5,2% dintre companiile din România folosesc AI, față de o medie europeană de 20% (antreprenor)
Doar 5,2% dintre companiile din România utilizează în prezent tehnologii bazate pe inteligență artificială (AI), comparativ cu o medie europeană de circa 20%, în timp ce 66% dintre IMM-urile românești spun că vor să adopte astfel de soluții, a declarat, vineri, Viorel Băltărețu, antreprenor și fost secretar de stat în Ministerul Economiei, la o
România, printre țările membre UE cu cea mai mare pondere a femeilor în rândul angajaților în ITC
La nivelul Uniunii Europene, în 2025 erau 3,4 milioane de angajați cu pregătire în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (ITC), cu 5,1% mai multe decât în 2024 (3,2 milioane), arată datele publicate vineri de Eurostat.
Mii de site-uri compromise în ultima lună și peste 1,5 milioane expuse la atacuri cibernetice (specialiști)
Mii de site-uri au fost compromise în ultima lună și peste 1,5 milioane expuse la atacuri, iar specialiștii avertizează că orice business online poate deveni o țintă, avertizează reprezentanții unei companii de web hosting. ''În ultima lună, probleme de securitate descoperite în unele dintre cele mai utilizate platfor
Pîslaru: Avem acord politic pe legea salarizării unitare
Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, pe trei principii: protejarea veniturilor angajaților din sectorul public, disciplină bugetară și sustenabilitate, aplicare integrală și predictibilă, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarităț
Consiliul Concurenței: Amenzi de 1,27 milioane de euro pentru cinci companii de imagistică medicală din România
Consiliul Concurenței a amendat cu 6,42 milioane de lei (1,27 milioane de euro) cinci companii pentru înțelegeri pe piața echipamentelor de imagistică medicală din România. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis vineri AGERPRES, companiile sancționate sunt: Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Ola
Nuclearelectrica a înregistrat un profit net în creștere cu aproape 63%, în primul trimestru din 2026
Societatea Națională Nuclearelectrica a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 851,547 milioane de lei, în creștere cu 62,9% față de aceeași perioadă din 2025, conform unui raport transmis, vineri, Bursei de Valori București (BVB). Potrivit sursei citate, veniturile din exploatare au crescut cu 6,2%,
Bursa de la București a deschis în creștere ședința de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe aproape toți indicii ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 12,29 milioane lei (2,34 milioane euro), după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o ap
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea sediului MEDAT din Calea Victoriei
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea sediului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), urmând a fi lansate procedurile de achiziție pentru proiectare și execuția lucrărilor, a anunțat ministrul Irineu Darău, într-o postare pe








