Romaero a semnat în cadrul BSDA două memorandumuri de înțelegere
Romaero a semnat în cadrul BSDA 2026 două memorandumuri de înțelegere, cu WB Group, pentru producția de sisteme aeriene fără pilot, și cu Leonardo, pentru servicii de mentenanță a elicopterelor, care pun bazele unei noi etape în dezvoltarea industriei naționale de apărare.
'Romaero, una dintre cele mai importante companii strategice deținute de statul român, a marcat o nouă etapă în procesul său de transformare prin semnarea a două memorandumuri de înțelegere cu doi dintre cei mai relevanți jucători din industria europeană de apărare. Acordurile, încheiate cu WB Group (Polonia) și cu Leonardo (Italia), vizează dezvoltarea unor capabilități industriale locale în două direcții complementare, respectiv producția de sisteme aeriene fără pilot și mentenanță pentru elicoptere multirol, și poziționează Romaero ca partener industrial-cheie pentru programele majore de înzestrare a Forțelor Sistemului Național de Apărare', se menționează într-un comunicat al companiei.
Potrivit sursei citate, primul memorandum, semnat cu WB Group, cel mai mare grup privat de tehnologie de apărare din Polonia, deschide calea unei cooperări industriale comune pentru livrarea de sisteme aeriene fără pilot către Ministerul Apărării Naționale. Cadrul de cooperare vizează producția și asamblarea în România a unor sisteme avansate fără pilot, valorificând expertiza industrială a companiei românești.
În baza acordului, cele două companii vor coopera la fabricarea și asamblarea sistemelor de muniție de tip 'loitering' Warmate în România. Parteneriatul industrial va adapta facilitățile Romaero pentru producția la scară largă de muniții de tip 'loitering' destinate Armatei României, oferind totodată capacitate de producție suplimentară pentru piața europeană.
'Memorandumul are scopul de a sprijini achizițiile României finanțate integral sau parțial prin instrumentul UE 'Security Action for Europe' (SAFE), în cadrul căruia România este una dintre cele mai mari țări beneficiare. Cooperarea asigură că valoarea generată prin programele finanțate prin SAFE este împărțită cu industria românească, prin transfer de tehnologie și dezvoltarea capabilităților la nivel local. Acordul se bazează și pe înființarea WB Romania, entitatea locală dedicată a grupului WB, și reflectă un program susținut de investiții în parteneriate industriale românești', se subliniază în comunicat.
Warmate este o muniție de tip 'loitering' cu o capacitate de lovire la distanțe de peste 100 de kilometri, aflată în dotarea Forțelor Armate Poloneze și utilizată operațional de mai multe state aliate.
Al doilea memorandum, semnat cu Leonardo, una dintre cele mai mari companii din industria aerospațială și de apărare la nivel mondial, vizează colaborarea pentru dezvoltarea de capabilități localizate de mentenanță, reparații și overhaul (MRO) pentru elicoptere. Prin acest acord, cele două companii vizează furnizarea de servicii MRO de înaltă calitate în țară, ca element esențial al răspunsului la cerința Ministerului Afacerilor Interne privind achiziția de noi elicoptere multirol.
În cadrul acestui program, Leonardo propune modelul AW139, un elicopter bimotor mediu recunoscut ca lider mondial și european în categoria sa pentru misiuni de securitate, salvare a vieții și protecția mediului. AW139 înregistrează în prezent peste 1.500 de unități vândute către 300 de operatori din peste 90 de țări, dintre care peste 1.300 sunt deja în serviciu la nivel global. Printre operatorii care au ales sau utilizează deja AW139 pentru astfel de misiuni se numără structuri din Bulgaria, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Estonia, Danemarca, Italia, Grecia, Cipru, Olanda, Slovenia și Croația.
'În cazul în care AW139 va fi selectat de Ministerul Afacerilor Interne, colaborarea dintre Romaero și Leonardo va genera multiple beneficii, de la asistență tehnică și management suveran al flotei, până la transfer de know-how, susținerea dezvoltării competențelor profesionale și crearea de locuri de muncă calificate în România', se precizează în comunicat.
Cele două acorduri au fost semnate la BSDA 2026, principalul eveniment dedicat industriei de apărare și securitate din regiunea Mării Negre și găzduit pe platforma Romaero din Capitală.
Desfășurată la București între 13 și 15 mai, cea de-a 10-a ediție BSDA a reunit cele mai importante companii din industria globală de apărare, autorități guvernamentale, structuri militare și parteneri din statele aliate, reconfirmându-și rolul de platformă de referință pentru perfectarea parteneriatelor strategice care vor configura viitorul apărării în regiune.
Romaero este cea mai mare companie de stat din industria aerospațială și de apărare românească, care își desfășoară activitatea în două domenii economice - servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare, respectiv producție industrială de aerostructuri și componente ale acestora. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







