Astronauți și experți aerospațiali internaționali călătoresc la Brașov cu trenul Leon, marcând 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
Trenul Leon a plecat vineri dimineața din Gara Băneasa, transportând la Brașov astronauți și experți aerospațiali internaționali, într-o călătorie specială ce marchează 45 de ani de la primul zbor în spațiul cosmic al unui român, cosmonautul Dumitru Prunariu.

Leon este primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) construit în România în ultimii 80 de ani.

Practic, la 45 de ani de la zborul istoric al lui Dumitru Prunariu, România va fi gazda unei reuniuni internaționale a pionierilor, a veteranilor și a noilor generații de exploratori ai cosmosului, invitați să marcheze un moment definitoriu în istoria explorării spațiale. Călătoria include o conferință la Universitatea Transilvania, din Brașov, și o vizită la Academia Forțelor Aeriene.

'Este un eveniment prin care celebrăm 45 de ani de când astronautul Dumitru Prunariu a fost primul și singurul român care a ajuns în spațiu. Alături de dumnealui sunt invitați alți astronauți și ingineri aerospațiali, precum și oameni din zona academică, dar și invitați personali ai săi. Este o călătorie pe care o facem cu trenul Leon produs la Electroputere VFU Pașcani, primul automotor DMU produs în România în ultimii 80 de ani. Mergem astăzi către Brașov, pentru a vedea orașul, pentru a participa la o conferință la Universitatea Transilvania, alături de studenți, și a ne vedea cu Forțele Aeriene. Seara urmează să ne întoarcem tot cu acest tren, împreună cu toată delegația. De asemenea, în tren este și un grup de copii care au participat la un concurs pe care Grupul Grampet l-a realizat pe Facebook și au câștigat o invitație pentru a-l cunoaște pe faimosul cosmonaut Dumitru Prunariu', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Radu Balcu, consilierul președintelui Grampet Group Gruia Stoica.

Din delegația aflată în tren fac parte cei care au deschis drumuri în explorarea spațiului pentru națiunile lor: Ivan Bella, primul slovac în cosmos, Pedro Duque, primul astronaut al Spaniei și fost ministru al Cercetării, și Alper Gezeravci, primul reprezentant al Turciei în era zborurilor comerciale și pilot militar pe F16.
Acestora li s-au alăturat figuri emblematice ale Agenției Spațiale Europene (ESA) și ale programelor spațiale internaționale. Astfel, Julie Payette, simbol al excelenței canadiene și participantă la două misiuni NASA, aduce perspectiva nord-americană asupra cooperării orbitale. Paolo Nespoli, unul dintre cei mai experimentați astronauți ESA, și Ulrich Walter, veteran al programului Spacelab, reprezintă generația care a extins colaborarea europeană dincolo de atmosfera terestră', se mai precizează în comunicat.

Mai sunt prezenți Claudie Haignere și Jean-Pierre Haignere, două figuri reprezentative ale explorării franceze, prima femeie astronaut a Franței și unul dintre cei mai experimentați astronauți francezi, de altfel, singura familie de astronauți.

Alături de ei se mai află o parte dintre cei care conduc cele mai prestigioase instituții cosmice internaționale: prof. univ. Pascale Ehrenfreund, președinta Comitetului pentru Cercetarea Spațiului (COSPAR), prof. Bernard Foig, fost Chief Scientist al ESA/ESTEC și consilier superior al directorului general al ESA, Jean-Michel Contant, secretarul general al Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), Ada Samuelsson din SUA, fost expert în Secretariatul General al ONU, și Andy Turnage, care administrează cu mare competență de peste 20 de ani Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







